Rugăciune la Mănăstirea Sfintei Cruci de lângă Viena
Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, duminică, 23 martie a.c., un grup numeros de pelerini ortodocși români din Austria s-a întâlnit în rugăciune la Mănăstirea Sfintei Cruci din apropiere de Viena.
În așezământul monahal cu viețuire milenară neîntreruptă din pădurea vieneză, se află cel mai mare fragment al Sfintei Cruci de la nord de Alpi, adus de la Ierusalim acum 843 de ani.
Programul liturgic a debutat în biserica principală cu citirea Acatistului Sfintei Cruci completat de o serie de cereri și rugăciuni speciale. În încheiere, corul preoților a interpretat o serie de pricesne închinate cinstirii Sfintei Cruci.
La final, părintele vicar pentru Austria, dr. Nicolae Dura, a adresat un cuvânt de întărire în perioada Postului Mare credincioșilor prezenți.
Din soborul de preoți a făcut parte părintele consilier Emanuel Nuțu, pr. Florin Corduneanu, pr. Viorel Barbu (Viena), pr. Cătălin Soare (St. Pölten), pr. Alin Buliga (Gänserndorf), pr. Aurel Ardeleanu (Krems), pr. Gabriel Peltea (Graz), pr. Radu Boșcu (Baden), pr. Valentin Miloiu (Amstetten).
Vădit emoționat de răsunetul cântărilor bizantine, a buciumelor și impresionat de numărul mare de pelerini care a animat străvechiul locaș de cult, venerabilul părinte cistercian Roman (nume cu rezonanță istorică), a lansat invitația ca și anul viitor să revenim în Duminica Crucii spre a ne umple de har și de binecuvântare.
După ce ultimul pelerin a reușit să se închine cu evlavie, s-a pornit în procesiune în curtea interioară din incinta mănăstirii, cântându-se într-un glas, troparul Sfintei Cruci de către cler și credincioși.
Bucuria se putea citi pe chipurile credincioșilor, începând de la cei mai mici, în această duminică binecuvântată de martie. Spre seară, cu greu se hotărau se plece înapoi spre casă, dorind cumva să mai prelungească momentele frumoase trăite acolo.
Sfânta Cruce să ne fie tuturor scut încercărilor și călăuză spre întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat!
A consemnat Pr. Prof. Cătălin Soare – organizator al Pelerinajului din acest an