7-9.04.2014 Şedinţă de lucru comună a celor două Mitropolii româneşti din Europa Occidentală, Centrală şi de Nord

Articol preluat de pe site-ul de știri Basilica al Patriarhiei Române.

La reşedinţa mitropolitană din Limours, Franţa, s-a desfăşurat, între 7 și 9 aprilie 2014,  şedinţa de lucru comună a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale şi a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Germaniei,  Europei Centrale şi de Nord. 

 Întâlnirea ierarhilor ortodocşi români din diaspora europeană a avut în plan o dezbatere în ceea ce privește importanța Tainelor Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, știind faptul că anul 2014 este Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii). În cadrul întregii Patriarhii Române au loc în acest an numeroase conferințe și discuții care au în vedere conștientizarea clericilor și a credincioșilor în ceea ce privește importanța acestor Sfinte Taine pentru o viață cu adevărat creștină.

Şedinţa întrunită a celor două Sinoade Mitropolitane s-a încheiat cu slujirea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, miercuri 9 aprilie a.c., la Paraclisul reşedinţei mitropolitane de la Limours, Franţa. Comunicatul întâlnirii, semnat de toţi cei opt ierarhi: ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Europei Occidentale şi Meridionale, PS Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei, poate fi citit aici.