Ședința de toamnă a Protopopiatului Renaniei de Nord-Westfalia

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, la parohia „Sf. Ier. Spiridon” și „Sf. Mc. Petronilla” din Münster, a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, întâlnirea preoților și diaconilor din protopopiatul Renania de Nord-Westfalia.

 

Întâlnirea a început cu slujba de Te Deum, slujitorii mulțumind Domnului pentru toate binefacerile primite de până acum.  A urmat apoi ședința condusă de părintele protoiereu dr. Iosif-Cristian Rădulescu și de părintele secretar dr. Ispaj Ruja.

Ședința a avut ca scop schimbul de experiențe legate de pastorația românilor din landul Renania de Nord Westfalia. Fiecare preot a luat cuvântul și a împărtășit colegilor din gândurile, trăirile și experiențele acumulate în ultimii ani de pastorație.

Au fost de asemenea abordate ultimele prevederi ale  Sinodului Bisericii Ortodoxe Române legate de Taina Sfintei Spovedanii precum și alte aspecte practice ale lucrării pastorale.

Ședința s-a încheiat cu o agapă frățească organizată de parohia „Sfântul Ier. Spiridon” din Münster, sub îndrumarea părintelui Dimitrie Ursache, gazda întâlnirii de anul acesta.

„Întâlnirea a stat sub semnul bucuriei revederii și a schimbului de gânduri și experiențe acumulate în această perioadă grea de pandemie. M-a bucurat enorm disponibilitatea colegilor de a se inspira unii pe alții, împărtășind celorlalți din greutățile, dar și din mângâierile lucrării pastorale în diaspora românească din Germania. Mulțumesc tuturor părinților împreună slujitori pentru prezență și pentru odihna comuniunii resimițite în cadrul acestei întâlniri, la care a contribuit absolut fiecare dintre ei”, a declarat părintele protoiereu Iosif-Cristian Rădulescu.