Seminar de urgenţe medicale şi comunicare în Linz

Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, sâmbătă, 14 februarie 2026, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a avut loc la Parohia cu hramul „Sf. Ier. Calinic de la Cernica” și „Sf. Ier. Martin de Tours” din Linz (pr. protopop Ștefan-Casian Lungeanu), seminarul pastoral cu tema „Situații critice în Biserică. Abordări medicale și de comunicare”, susținut de părintele protosinghel Athanasie Ulea şi de doamna dr. Claudia Podașcă.

La acest seminar au participat preoţi din protopopiatele Austria Superioară, Stiria, Carintia şi Austria de Vest, fiind atraşi de abordările practice ale diverselor teme propuse, ce au numărat printre altele: elementele de prim ajutor, reacția adecvată în situații de urgență medicală (până la sosirea echipajelor specializate), tehnici de de-escalare și comunicare empatică cu persoane aflate în suferință sau conflict, precum si managementul situațiilor tensionate în comunitate.

Astfel, in prima parte a seminarului, preoţilor li s-au prezentat schema standard de evaluare şi reevaluare “ABCDE” folosită de personalul de prim ajutor, pe care au avut ocazia să o aplice în diferite scenarii ipotetice, schema “SBAR” de comunicare a situaţiei existente către personalul specializat de intervenţie, precum şi tehnici de prim-ajutor. Ca temă suplimentară, s-a prezentat reflexul instinctiv de scufundare a bebeluşilor, un subiect menit să conştientizeze siguranţa în care se află copii în timpul botezării prin scufundare.

În a doua parte a seminarului s-a abordat tema gestionarii conflictelor, printre altele aprofundându-se şi schema “CNV” de de-escaladare a acestora prin comunicare nonviolentă şi empatica. Ca temă adiacentă, s-a discutat despre felul cum pot fi sprijiniţi credincioşii la primirea unor veşti cu impact emoţional, folosind, printre altele, protocolul “SPIKES”.

La sfârşitul seminarului s-a concluzionat că pentru a face faţă situaţiilor de orice natură medicală, este nevoie de o bună organizare la nivelul parohiilor, în care preotul împreună cu enoriaşii să formeze o echipă capabilă să reacţioneze promt în orice împrejurare. Setul de principii “CRM”, abordat în cadrul seminarului, oferă baza pe care fiecare parohie se poate organiza pentru a creşte nivelul de siguranţa de care să se bucure credincioşii participanţi la Sfintele slujbe.

Seminarul a fost apreciat de către cei prezenţi, temele practice abordate fiind de mare ajutor pentru completarea cunoştinţelor dar şi pentru conştientizarea punctelor ce vor trebui în continuare îmbunătăţite în fiecare parohie.

 

A relatat pr. Gabriel Peltea