Seria de cateheze biblice – ATORG 2025

La inițiativa Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, ATORG organizează o serie de cateheze biblice dedicate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, începând cu Evanghelia după Matei.

Această serie de cateheze a fost inițiată pentru a ajuta participanții să studieze, pe parcursul unei perioade mai lungi, cele mai importante momente din viața Domnului Iisus Hristos, în lumina Evangheliei după Matei și cu numeroase trimiteri la scrierile Vechiului Testament. Scopul programului catehetic este de a contribui la o mai bună înțelegere a Sfintei Scripturi, pentru întărirea credinței și însușirea învățăturilor cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu.

Întâlnirile se desfășoară joia, o dată la două săptămâni, de la ora 19:00 (ora Germaniei), conform programului afișat mai jos. Catehezele sunt susținute de Pr. Protosinghel Athanasie Ulea, medic psihiatru și psihoterapeut, co-slujitor la Parohia „Bunavestire” din München, și de Pr. Dr. Cristian Ștefan, de la Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Altötting.

Pentru o comunicare eficientă și acces facil la informațiile legate de cateheze (linkuri de conectare, teme, materiale), a fost creat un grup de WhatsApp, coordonat de Mihai Engel, secretarul ATORG. Cei interesați să participe se pot înscrie în acest grup:

https://chat.whatsapp.com/DpkRe8Ofa1mBNOa7IkaDJE

Vă așteptăm cu mult drag!

     
1. Despre Sfânta Scriptură și Evanghelia după Matei – Pr. Cristian Joi, 8 mai 2025
2. Nașterea Domnului (Matei 1,18-25) – pr. Athanasie Joi, 22 mai 2025
3. Botezul Domnului (Mt. 3,13-17) – Pr. Cristian Joi, 5 iunie 2025
4. Ispitirea Mântuitorului (Mt. 4,1-11) – Pr. Cristian Joi, 19 iunie 2025
* vacanța de vară 1 iulie – 15 septembrie 2025
5. Fericirile (Mt. 5,1-12) – Pr. Cristian Joi, 18 septembrie 2025
6. Rugăciunea și postul (Mt. 6,5-18) – pr. Athanasie Joi, 2 octombrie 2025
7. Pilda grâului și a neghinei (Mt. 13,24-30) – Pr. Cristian Joi, 16 octombrie 2025
* vacanța de toamnă sfârșit de octombrie 2025
8. Cine ziceți voi că sunt Eu? (Mt. 16,13-20) – Pr. Cristian Joi, 6 noiembrie 2025
9. Schimbarea la față (Mt. 17,1-9) – pr. Athanasie Joi, 20 noiembrie 2025
10. Pilda lucrătorilor viei (Mt. 20,1-16) – Pr. Cristian Joi, 4 decembrie 2025
* vacanța de Crăciun și Bobotează 20 decembrie 2025 – 20 ianuarie 2026
11. Intrarea în Ierusalim (Mt. 21,1-11) – Pr. Cristian Joi, 22 ianuarie 2026
12. Cina cea de Taină (Mt. 26,17-30) – pr. Athanasie Joi, 5 februarie 2026
13. Răstignirea (Mt. 27,33-54) – Pr. Cristian Joi, 19 februarie 2026
14. Învierea Domnului (Mt. 28,1-15) – Pr. Cristian Joi, 5 martie 2026
15. Marea trimitere (Mt. 28,16-20) – pr. Athanasie Joi, 19 martie 2026