„Sfântul Simeon Noul Teolog pentru secolul XXI” – seri catehetice la Parohia „Sf. Antonie” din Viena

Anul 2022 este dedicat în Patriarhia Română comemorării „sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Ca prim proiect pastoral pentru acest an comemorativ, dar și cu prilejul împlinirii, în data de 12 martie 2022, a 1000 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Simeon Noul Teolog, parohia Sf. Antonie din Viena a inițiat un proiect de 6 seri catehetice intitulate „Sfântul Simeon Noul Teolog pentru secolul 21”.

Proiectul are ca scop aprofundarea operei spiritual-teologice a acestui sfânt, care „aparține cu claritate liniei profeților” (după cum scrie arhiepiscopul Alexander Golitzin). Deși lumea noastră nu seamănă deloc cu cea în care care Sf. Simeon a trăit și deși învățăturile sale au în vedere, în primul rând, contextul monahal, testamentul său lăsat Bisericii ne poate încă inspira. Scrierile Sf. Simeon sunt – ca stil, sensibilitate și forță poetică – unice în toată literatura spirituală ortodoxă. Departe de a fi mărturie a unei epoci trecute, inaccesibilă și lipsită de relevanță pentru omul de azi, opera Sf. Simeon Noul Teolog ne inspiră spre a descoperi caracterul existențial și personal al spiritualității ortodoxe. Prin intermediul imnelor sale mulți oameni au descoperit taina rugăciunii neîncetate și profunzimea spiritualității ortodoxe. Este vorba despre forța unei relații personale cu Dumnezeu, despre ceea ce astăzi numim „mistică”, folosind un termen vag, dar la modă. Dar ce este un „mistic” în tradiția spirituală a Bisericii Răsăritene, ce înseamnă că cineva a avut o viață „mistică”? Ce înseamnă că teologia ortodoxă este una „mistică”, cum spunea Vladimir Lossky? Ce presupune „mistica” creștină? Ce rol poate avea această ancorare „mistică” astăzi, pentru un om care trăiește în lume?

Serile catehetice au loc în fiecare zi de sâmbătă, după Vecernie, și sunt dedicate descoperirii teologiei mistice a Sf. Simeon Noul Teolog pentru omul secolului 21. Acest proiect catehetic se va încheia în ziua de prăznuire a sfântului, 12 martie, cu o priveghere de noapte. Cateheza își află astfel încununarea în rugăciunea liturgică, aprofundarea unor sensuri teologice își găsește răspunsul în dialogul direct cu Dumnezeu, iar dialogul despre Sf. Simeon se prelungește în vorbirea cu Dumnezeu, prin mijlocirea Sf. Simeon.

Proiectul vine în continuarea imediată a unei serii de 12 ședințe catehetice (octombrie 2021 – ianuarie 2022) în cadrul cărora au fost prezentate cele 12 volume ale Filocaliei românești.

Sursa: www.sfantonie.at