Sfinţirea catapetesmei bisericii româneşti din Aschaffenburg
Duminică, 1 februarie 2015, Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Aschaffenburg şi-a sărbătorit anticipat hramul. Cu acest prilej, credincioşii români, alături de parohul lor, PC Părinte Protosinghel Ghelasie Păcurar, au avut bucuria de a primi vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, care a sfinţit noua catapeteasmă a lăcaşului de cult.
Sărbătoarea parohiei a început de sâmbătă seara, când ÎPS Serafim, alături de PC Părinte Ghelasie şi un sobor de preoţi au săvârşit Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii români veniţi în număr mare. După slujbă, Înaltpreasfiţia Sa s-a întreţinut într-un dialog duhovnicesc cu cei prezenţi.
Duminică dimineaţa, după slujba Utreniei, soborul de preoţi şi diaconi, oaspeţi ai parohiei, au întâmpinat pe Arhiereu, săvârşind împreună Sfânta Liturghie, în prezenţa a numeroşi credincioşi români din parohie, dar şi veniţi de la mari distanţe (Bonn, Londra, diferite oraşe din România), pentru a participa, ca în fiecare an la sărbătoare. După cântarea Heruvicului, ÎPS Serafim a hirotonit pe diaconul Cristian Căjvăneanu întru preot pe seama nou-înfiinţatei parohii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava şi Sf. Bonifatiu, încreştinătorul Germaniei” din Kempten (Bavaria de sud).
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Serafim a prezentat pe părinţii coliturghisitori, iar apoi a tălmăcit Evanghelia zilei, explicând că pilda vameşului şi a fariseului este pentru noi toţi un exempl foarte bun al virtuţii smereniei, care trebuie urmată pentru a trăi o viaţă cu adevărat creştinească. După momentul predicii, mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului.
Din strădania credincioşilor şi a părintelui protosinghel Ghelasie Păcurar, în ultimul an biserica a avut parte de transformări pentru a o face potrivită cultului ortodox, fiind reamenajată încăperea Sfântului Altar, unde s-a început pictura în stil frescă. De asemenea, naosul bisericii a fost lărgit, făcând spaţiul mai generos pentru credincioşii participanţi la slujbe. Alături de reamenajare, biserica are o catapeteasmă nouă, lucrată în România, iar cu prilejul hramului, aceasta a fost sfinţită de către ÎPS Serafim, care a săvârşit slujba rânduită pentru această ocazie.
După încheierea sfintelor slujbe, toţi cei prezenţi au participat la agapa organizată de parohie în sala mare a parohiei catolice Sf. Agatha.