Taina Sfântului Maslu și prezentare de carte la Köln și Frankfurt

În ziua de pomenire a Sfântului Calinic de la Cernica, vineri, 11 aprilie 2025, în Parohia cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Arhidiacon și Protomartir Ștefan și Sfânta Ursula cu Însoțitoarele ei” din Köln (cartierul Lindenthal), a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată sub protia Părintelui Cuvios Protosinghel Dr. Ioan Popoiu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Alături de acesta au slujit părintele Iconom Stavrofor Cătălin Preda, de la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan și Sfinții Casius și Florentius”, și părintele paroh (psih.) Teodor Tăbuș, gazda evenimentului, care i-a invitat pe cei doi părinți. Seara a fost una cu profunde roade duhovnicești.

În cadrul Sfintei Taine, înainte de ungerea credincioșilor cu untdelemn sfințit, părintele Teodor a prezentat cartea „Minute cu Hristos. Meditații la Evangheliile duminicale și ale sărbătorilor mari”, publicată la finalul anului 2024 la Editura Doxologia, semnată de părintele Ioan Popoiu. Cartea a fost recomandată ca dar potrivit pentru Sfintele Paști, un dar care poate fi oferit atât celor dragi, cât și propriului suflet, aducând prin conținutul său o șlefuire a minții și o încălzire a inimii.

La invitația părintelui paroh, autorul cărții a vorbit pe scurt despre conținutul lucrării și a susținut o conferință cu tema „Importanța și necesitatea citirii Sfintei Scripturi de către creștini”. La final, părintele Teodor i-a mulțumit părintelui Ioan pentru cuvântul de învățătură și pentru sfaturile duhovnicești, îndemnând credincioșii să citească această carte și să o ofere în dar, mai ales în această perioadă prepascală. Mulțumiri au fost adresate și părintelui Cătălin pentru participare, precum și credincioșilor prezenți.

A doua zi, sâmbătă, 12 aprilie, în ziua de pomenire a Sfântului Sava cel Sfințit de la Buzău (sâmbăta lui Lazăr), părintele Ioan a răspuns invitației părintelui Iconom Stavrofor Mircea Deac, de la Parohia „Sfântul Bartolomeu” din Frankfurt, pentru a susține o conferință în cadrul serii duhovnicești organizate cu acest prilej. Seara a fost deschisă cu slujba Vecerniei, oficiată de părintele Ioan, alături de părintele Teodor din Köln și gazda evenimentului, părintele Mircea Deac. După slujbă a urmat conferința, iar la final gazda a mulțumit oaspeților pentru conslujire și pentru cuvântul cu profunde înțelesuri practice despre rolul citirii Sfintei Scripturi în viața de zi cu zi.

În ambele seri duhovnicești, părintele Ioan a subliniat că volumul „Minute cu Hristos” a apărut în urma colaborării sale cu redacția portalului creștin-ortodox Doxologia al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În perioada noiembrie 2022 – octombrie 2023, meditațiile duminicale și cele la Evangheliile sărbătorilor au fost publicate în format text și audio în cadrul rubricii omonime. Inițial concepute pentru format audio (5–8 minute), aceste reflecții au fost ulterior revizuite și adunate într-un singur volum tipărit.

În continuarea prezentării, părintele Ioan a vorbit despre necesitatea citirii directe și regulate a Sfintei Scripturi, remarcând faptul că mulți credincioși nu și-au format acest obicei. A explicat că rânduiala liturgică ortodoxă este gândită de Părinții Bisericii astfel încât, în cadrul Sfintelor Liturghii zilnice din mănăstiri, să fie lecturate, pe parcursul unui an, toate textele din Noul Testament – în afară de Apocalipsă. În parohii însă, unde slujbele se oficiază în principal duminica și la sărbători, se aud aceleași pericope, ceea ce face cu atât mai importantă citirea personală și constantă a Bibliei, atât din Noul, cât și din Vechiul Testament.

De asemenea, părintele Ioan a atras atenția asupra tendinței unor creștini, inclusiv clerici, de a se mulțumi doar cu lectura comentariilor biblice, a cărților de predici și omiliilor, fără a ajunge la textul biblic propriu-zis. Aceste surse secundare sunt folositoare în înțelegerea Scripturii, însă nu pot înlocui întâlnirea personală cu Cuvântul lui Dumnezeu. A adăugat și observații din propria experiență pastorală, menționând că în unele comunități se organizează cercuri biblice axate doar pe o Evanghelie sau o epistolă, ceea ce poate crea lacune în cunoașterea întregii Revelații. Citirea fragmentară a Bibliei este valoroasă, dar poate induce impresia eronată că unele părți ale Scripturii sunt mai importante decât altele sau că Biblia nu răspunde unor probleme contemporane.

Părintele a subliniat că Biblia nu este un compendiu de teologie care să răspundă la toate întrebările, ci o culegere de mărturii inspirate de Duhul Sfânt, menite să-l călăuzească pe cititor către Persoana Cuvântului – Hristos cel Întrupat. Printr-o lectură constantă, credinciosul descoperă nu doar informații sau versete argument, ci Duhul însuși în care se dezvăluie răspunsuri la frământările vieții. Astfel, citirea Sfintei Scripturi devine un fundament pentru o rugăciune profundă, ca dialog autentic cu Dumnezeu.

În încheiere, părintele Ioan i-a îndemnat pe credincioși din ambele parohii să citească Sfânta Scriptură în mod integral, de la Cartea Facerii până la Apocalipsă, întrucât în ea se găsesc învățături spirituale, istorice și elemente relevante pentru multiple domenii ale cunoașterii. Ambele seri duhovnicești s-au încheiat cu sesiuni de autografe oferite de autor, urmate de agape frățești, la care au participat părinții slujitori și credincioșii din cele două parohii.

A consemnat PC Pr. (psih.) Teodor Tăbuș, Köln