Vizita corului „Sf. Andrei Criteanul“ din Arad în protopopiatul Westfalia

Începând cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, în protopopiatul Westfalia au avut loc patru concerte de colinde ale corului bărbătesc „Sfântul Andrei Criteanul“ din Arad, înființat în 2020 și dirijat de către diaconul profesor Marius Lascoiu-Martin, profesor de Muzică Bisericească în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Arad. La invitația părintelui protopop dr. Ispas Ruja, corul a pregătit un program de colinde și cântece de stea pe care l-au prezentat în patru parohii din protopopiat aducând în sufletele credincioșilor bucuria colindelor strămoșești.

Chiar în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, corul a ajuns în parohia din Paderborn, păstorită de părintele Ilarion Nicolae Gheorghiu unde au deschis seria celor patru concerte. Părintele dirijor a împărțit concertul în două părți: prima parte cuprinde colinde tradiționale iar partea a doua colinde noi și prelucrări  ale unor colinde tradiționale. Emoțiile au fost puternice de ambele părți, mai ales că a fost primul concert, dar răsplata a fost pe măsură pentru că bucuria celor prezenți a fost foarte mare.

Sâmbăta, ziua prăznuirii Sfintei Mucenice Filofteia, a fost ziua în care credincioșii din nou înființata parohie din Gummersbach să se bucure de colindele strămoșești. La sfârșitul Tainei Sfântului Maslu, organizat în cadrul cercului pastoral, părintele paroh Dumitru Cozariuc a prezentat pe invitati, care prin programul de colinde au răscolit sufletele celor prezenți, aducându-le aminte de vremea în care primeau colindători în tară.

În ziua de duminică, corul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Dumitru cel Nou“ din Dortmund unde alături de părintele protopop dr. Ispas Ruja a slujit și dirijorul corului, diacon profesor Marius Lăscoiu-Martin. După slujbă a avut loc concertul de colinde care a atins coardele sufletești ale multor credincioși, așa încât la sfârșitul cântării colindelor mulți ochi erau în lacrimi. Corul parohiei „Sf. Dumitru cel Nou“, condus de domnul Mircea Țâmpău, a  interpretat patru colinde în deschiderea concertului. Colindele interpretate apoi cu măiestrie muzicală de tinerii din Arad, ne-au amintit cât de frumos era în copilărie când mergeam fiecare cu colinda sau primeam colindători. Cei prezenți au simțit din plin bogăția spirituala a Bisericii și Neamului Românesc revărsată în colindele pe care le-au ascultat. La sfârșitul concertului, părintele paroh a primit în dar de la membrii corului, o icoana a Maicii Domnului, de la mănăstirea Dochiaru din Muntele Athos, prilej pentru care a mulțumit corului și părintelui dirijor pentru disponibilitatea de a face misiune în Protopopiatul Westfalia.

Duminica seara, corul a susținut al patrulea concert în parohia din Lüdenscheid, păstorită de părintele Cristian Smaranda. Că de fiecare dată, cântarea lor a atins sufletele celor prezenți, făcându-i să retrăiască bucuria colindelor de acasă. Ecourile colindelor interpretate de corul „Sf. Andrei Criteanul“ din Arad vor răsuna pe mai departe în sufletele credincioșilor din cele patru parohii pregătindu-i de Marele Praznic al Nașterii Domnului.

 

A consemnat protopop dr. Ispas Ruja