Ziua copiilor la Osnabrück
Sub îndemnul plin de însemnătate al Mântuitorului Hristos, „Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu!“ (Mc. 10, 14) duminică 3 iunie 2018, copiii au venit cu mare bucurie la biserica din Osnabrück, întrucât știau că după Sfânta Liturghie și Taina Sfintei Împărtășanii, urma o zi dedicată lor: Ziua copiilor din Parohia ortodoxă românească „Sf. Teodosie de la Brazi” din acest oraș al Saxoniei inferioare.
Tineri, părinți, bunici s-au bucurat alături de cei mici, amintindu-și cu nostalgie de perioada minunată a copilăriei. Poeziile recitate cu multă emoție în glas, cântecele pline de voioșie. Jocurile și energia pozitivă emanată din sufletele lor, jovialitatea și bucuria de a trăi, au făcut ca toți cei prezenți să uite pentru puțin timp grijile zilnice și traiul printre străini. Evenimentul, organizat cu sprijinul unor mame din parohie, s-a dovedit a fi un succes pentru că am reușit să aducem împreună copiii din comunitate, să le dăm șansa și să îi ajutăm să se cunoască, să se joace cu copii care vorbesc limba română, să simtă bucuria și emoția zilei speciale dedicată lor. Aceștia au primit în dar diplome si surprize dulci, spre deliciul tuturor.
Totodată, manifestarea a constituit un bun prilej pentru enoriași de a interacționa unii cu alții, de a discuta subiecte de interes comun, de a simți plăcerea reîntâlnirii cu semenii lor de același neam, de a gusta din bucatele aduse cu dragoste și sârguință spre sfințire și spre sănătatea celor dragi.
La sfârşitul programului artistic, părintele Bogdan Ionel Ilie i-a felicitat pe cei mici pentru darul pe care ni l-au făcut nouă, copiilor puţin mai mari. Aşa cum spunea odată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel : ,,nu suntem oameni tineri sau bătrâni, ci suntem copii de vârste diferite”. Părintele Ilie le-a mulţumit doamnei Crina Mihaela Nor, coordonatoarea acestui proiect, dar şi doamnelor din Comitetul Parohial care s-au implicat în buna desfăşurare a evenimentului.
Doamna Crina, cu timp şi fără timp, a răspuns pozitiv tuturor propunerilor de activitate ale părintelui şi de cele mai multe a venit cu idei noi şi frumoase (dintre care amintim: serbarea de Crăciun, alcătuirea felicitărilor şi încondeierea ouălor dăruite membrilor comunităţii catolice St Wiho de Paşte).
Ne bucurăm şi dăm slavă lui Dumnezeu că intr-o comunitate aşa mică, cum e cea de la Osnabrück, Dumnezeu ne scoate în cale oameni frumoşi, oameni cu suflet mare, oameni care şi-au petrecut zeci de ani prin şcoli şi biblioteci să înveţe să salveze vieţile semenilor lor, să-i apere atunci când au cumpene în viaţă, sau să-i ajute in diferite situaţii din viaţă. Oameni de care ţara în care s-au născut, părinţii care i-au crescut şi dascălii care i-au învăţat trebuie să fie mândri. Oameni care încearcă să arate adevărata faţă a României, de multe ori schimonosită pe nedrept.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și pe viitor, să mai organizăm evenimente care să vină în sprijinul comunității noastre, care să sădească în inimile tuturor sentimentul de unitate românească și de unitate în Sfânta Biserică. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Articol redactat de Crina Mihaela Nor