• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Pastorale

Pastorala Paști 2011

Paştile - Sărbătoarea vieţii şi a bucuriei creştine.

 „Din mormânt viaţă a răsărit…” (Din Cântările Învierii)

Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne-a adunat şi anul acesta în număr atât de mare pentru ca să ne împărtăşim de darurile lui şi anume: de viaţa care izvorăşte din mormântul lui Hristos, Biruitorul morţii, de bucuria femeilor mironosiţe şi a apostolilor care L-au văzut pe Domnul înviat, de pacea lui Dumnezeu care se revarsă în sufletele noastre prin rugăciune şi de speranţa sau nădejdea creştină care trebuie să ne însoţească mereu în viaţă pentru ca să biruim şi noi, ca şi Hristos, necazurile şi încercările câte vin asupra noastră, iar la urmă să biruim moartea şi să câştigăm viaţa cea veşnică. Toate aceste daruri se înnoiesc în noi în această sfântă zi a Învierii în măsura în care ne înnoim credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos Cel înviat, în măsura în care ne rugăm mereu, acasă şi la biserică, ne spovedim şi ne unim cu Sfântul Lui Trup şi cu Scumpul Lui Sânge în Taina Sfintei Împărtăşanii.

Ne bucurăm că anul acesta, ca şi anul trecut, toţi creştinii prăznuiesc Paştile în aceeaşi zi şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să grăbească ziua unirii tuturor în aceeaşi credinţă mântuitoare. Pentru că nimic nu iubeşte Dumnezeu mai mult ca unirea oamenilor, începând cu unirea noastră a creştinilor, care trebuie să fim exemplu de unitate pentru toţi ceilalţi (vezi Ioan 17).

 

Iubiţi credincioşi,

Învierea Domnului pe care o prăznuim astăzi cu atâta entuziasm şi bucurie este Sărbătoarea prin excelenţă a vieţii care se reînnoieşte în noi prin moartea şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Dumnezeu l-a creat pe om pentru ca el să participe la comuniunea de viaţă şi de iubire a Sfintei Treimi: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Atâta timp cât primii oameni au rămas în ascultare de Dumnezeu, deci în comuniune cu El, s-au împărtăşit de viaţa Lui şi de toate darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra celor credincioşi şi ascultători. Ei erau curaţi şi nevinovaţi, nu ştiau ce este răul, vorbeau cu Dumnezeu faţă către faţă şi se bucurau de viaţa primită de la Dumnezeu. După căderea în păcat, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu, Adam şi Eva s-au văzut deodată goi şi ruşinaţi de propriul lor păcat şi s-au ascuns în rai, crezând că pot fugi de faţa Celui care este pretutindeni. Între ei şi Dumnezeu s-a interpus propria lor voinţă care îi îndemna să asculte mai mult de diavolul, vrăjmaşul lui Dumnezeu, decât de Dumnezeu care le-a dat viaţa. Aceasta i-a costat alungarea din raiul fericirii în lumea aceasta în care prezenţa lui Dumnezeu este ocultată (ascunsă) mereu de lucrarea diavolului a cărui voie o împlinesc oamenii, mai mult decât voia lui Dumnezeu. Astfel în lume s-a înmulţit păcatul care perverteşte relaţiile dintre oameni, îi învrăjbeşte şi îi aruncă în tot felul de greutăţi şi necazuri. Păcatul distruge de asemenea creaţia lui Dumnezeu, iar oamenii în loc să se bucure de viaţă şi de tot ceea ce a făcut Dumnezeu sunt adeseori trişti, abătuţi, descurajaţi. Pentru că viaţa care vine de la Dumnezeu nu are sens decât dacă este trăită în legătură cu El şi în ascultare faţă de El.

Iată însă că prin Învierea Domnului a venit mântuirea a toată lumea, adică liberarea de sub puterea diavolului, liberarea de păcat şi de consecinţele lui nefaste care ne transformă adeseori viaţa în iad. Or noi toţi dorim raiul. Fiecare ne putem întreba: ce este raiul, unde este raiul, cum să ajungem în rai? Bucuria, pacea şi lumina pe care le trăim aici şi acum sunt clipe de rai. Pentru că raiul este tocmai bucuria trăirii cu Hristos Cel înviat. „Astăzi toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt” ca şi inimile noastre în care se concentrează toată creaţia lui Dumnezeu! Niciodată nu trăim clipe mai înălţătoare decât în noaptea de Paşti. În inima celui care simte pe Hristos înviat, acolo este raiul. Iar în inima din care lipseşte Hristos este iadul, întunericul, golul, deznădejdea, patimile… Hristos Domnul a redeschis prin Învierea Sa porţile raiului, care aici pe pământ este Biserica. Datoria noastră este să facem din viaţa noastră un Paşte continuu, un rai permanent. Cu alte cuvinte, să ne bucurăm de viaţă şi să-I mulţumim Domnului pentru toate, să trăim în pace şi armonie cu cei din familie, cu rudeniile, cu vecinii, cu semenii noştri la lucru şi oriunde ne-am afla. Că acolo unde este pace şi armonie, acolo este raiul. Să venim la biserică în fiecare duminică cu conştiinţa că Biserica, aşa cum am spus, este raiul de pe pământ care ne pregăteşte pentru raiul cel ceresc, în care vom intra după moartea noastră, dacă Dumnezeu ne va găsi vrednici la judecată.

Să ne amintim mereu de cuvintele Mântuitorului care a zis : „Biserica Mea, nici porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Iar Biserica lui Hristos suntem noi toţi care credem în Învierea Lui şi ne adunăm, duminică de duminică, pentru ca să săvârşim împreună Liturghia şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului Cel înviat pentru ca să putem face din viaţa noastră un Paşte continuu. Să nu ne lăsăm amăgiţi de gândul că Biserica este doar a preoţilor şi a monahilor şi să nu ne smintim de neputinţele unora dintre ei. Să vedem şi pe cei cu viaţă sfântă şi pe cei care îşi împart pâinea cu cel flămând. Şi apoi numai bunul Dumnezeu ştie pocăinţa şi lacrimile de taină ale celor care greşesc într-un fel sau altul. Biserica este deci a noastră a păcătoşilor, care însă ne pocăim de greşelile săvârşite şi ne silim să nu le mai repetăm. Chiar dacă noi toţi păcătuim, Biserica rămâne sfântă şi nu se întinează de păcatele noastre, ci ni le spală prin Tainele ei, cu deosebire prin Taina Spovedaniei şi prin Taina Împărtăşaniei.

 

Iubiţi credincioşi,

Aşa cum va-m scris şi în Pastorala de Crăciun, Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române a dedicat anul acesta Tainelor Botezului şi Cununiei cu recomandarea ca în toate parohiile din cuprinsul Patriarhiei Române, deci şi în parohiile din afara graniţelor ţării, să se aprofundeze de către preoţi şi credincioşi importanţa acestor Sfinte Taine pentru viaţa noastră creştină. Se întâmplă, din păcate, adeseori că părinţii şi naşii se îngrijesc doar de botezul copiilor şi finilor lor, dar nu şi de ceea ce trebuie să urmeze după botez, adică de educaţia creştină a pruncilor şi copiilor care începe prin aducerea lor în fiecare duminică la biserică pentru a-i împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Pruncii şi copiii trebuie să crească în atmosfera de rugăciune a bisericii, cu împărtăşirea în fiecare duminică. De asemenea este foarte important ca părinţii să se roage împreună cu copiii în fiecare zi şi să se străduiască să păstreze în familie o atmosferă de armonie şi înţelegere, care îi va marca pozitiv pe copii pentru totdeauna. Educaţia religioasă a copiilor se face acasă, în primul rând prin exemplul părinţilor, şi apoi la biserică şi la şcoală.

În ce priveşte Taina Cununiei, trebuie să deplângem faptul că foarte mulţi tineri trăiesc necununaţi la Biserică, ceea ce este un păcat de moarte şi înseamnă să zideşti o casă pe temelie de nisip. Nici-un motiv care se invocă pentru trăirea în concubinaj nu poate fi justificat în faţa lui Dumnezeu. De aceea îndemnăm cu toată dragostea pe cei ce trăiesc necununaţi să nu mai amâne cununia la Biserică. De asemenea trebuie să deplângem faptul că adeseori Cununia este redusă la slujba din biserică. După Cununie, tinerii uită repede de Biserică şi de darurile primite de la Dumnezeu şi anume: darul unirii pentru veşnicie în Hristos, darul naşterii de prunci după voia lui Dumnezeu, darul înţelegerii şi iertării reciproce, darul de a se jertfi unul pentru celălalt etc. Toate aceste daruri rămân asupra soţilor numai dacă ei împlinesc poruncile lui Hristos, trăind după voia lui Dumnezeu şi nu după voia lor proprie. Dacă soţii trăiesc în dragoste şi armonie, dacă dau naştere la toţi pruncii pe care l-i dă Dumnezeu şi se feresc de păcatele mari care-i despart de Hristos, cum sunt: desfrâul, avortul, planificarea naşterilor, folosirea medicamentelor care ucid pruncii zămisliţi în pântecele mamelor, ura, divorţul etc., atunci familia - despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spune că este Biserica cea mică - devine un rai pe pământ.

Îmi exprim nădejdea că împreună cu Preacucernicii Preoţi veţi fi receptivi şi veţi medita adânc la semnificaţia Tainei Botezului şi a Cununiei pentru ca ele să vă ajute la înnoirea vieţii duhovniceşti. Dumnezeu aşteaptă de la fiecare din noi să ne cunoaştem credinţa şi s-o trăim tot mai bine prin angajarea responsabilă în Biserică, în familie şi în societate.

 

Iubiţi credincioşi,

După cum ştiţi, cea mai mare piedică în organizarea parohiilor noastre şi în desfăşurarea unei vieţi comunitare normale în ce priveşte Sfintele Slujbe, catehizarea copiilor şi tinerilor sau activităţile sociale şi culturale etc. este lipsa bisericilor proprii şi a spaţiilor necesare. De la crearea Mitropoliei noastre, în urmă cu 18 ani, s-a făcut un progres în această privinţă prin cumpărarea sau construirea câtorva biserici noi, însă cele mai multe parohii rămân totuşi fără biserică proprie. Printre bisericile pe care le avem în construcţie în prezent sunt cele de la Mannheim (sub îndrumarea P.C. Preot Ioan Popescu), unde s-a ajuns la lucrările de finisare interioară şi exterioară, şi cea de la Berlin (sub îndrumarea P. Cuv. Ieromonah Clement Lodroman), unde s-a amenajat demisolul pentru a se putea sluji până la ridicarea în continuare a bisericii.

Nădăjduim ca în ziua de 11 septembrie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române să pună piatra de temelie pentru biserica şi complexul mânăstiresc de la München de sub îndrumarea Presfinţitului Sofian Braşoveanul. Îi rugăm pe toţi credincioşii noştri să contribuie după putere la ridicarea acestor locaşuri sfinte care vor da mărturie despre viaţa duhovnicească a românilor din Germania.

Să punem la inimă îndemnurile Sfântului Ioan Damaschin (sec. VIII) care a compus cântările Învierii din această noapte sfântă:

„Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Mă rog Mântuitorului Iisus Hristos Celui înviat să vă binecuvânteze pe toţi şi îndeosebi pe copii şi pe tineri, care sunt viitorul Bisericii şi neamului, să vă dăruiască tuturor sănătate şi toate cele de folos pentru viaţa aceasta pământească şi să vă învrednicească şi de viaţa cea veşnică.

 

Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul, Biruitorul morţii !

+ Serafim

 

 

 

 

construimcatedrala.ro