• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a efectuat în 16-18 octombrie o vizită pastorală în parohiile din Leipzig (Pr. Ioan Forga) și Berlin (Protos. Clement Lodroman), ocazie cu care a cercetat stadiul șantierelor de biserici care se construiesc de către aceste comunități românești și a hirotonit un diacon pe seama parohiei din Berlin.

 

Vizita pastorală a început vineri, 16 octombrie, când PC Părinte Ioan Forga, protoiereu pentru Germania de Est  și paroh la Leipzig  a primit pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim în biserica Zuckelhausen, lăcașul în care se săvârșesc slujbele săptămânale, ocazie cu care a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște. De asemenea, au fost de față și părinții coslujitori Athanasie Ulea (Chemnitz), Sebastian Schipor (Dresden), Daniel Ionică (Halle), precum și diaconii Catedralei din Nürnberg, alături de mulți credincioși ai parohiei din Leipzig. După slujbă, la invitația părintelui paroh, toți cei de față au participat la o mică agapă la casa parohială, urmată de un dialog duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Serafim răspunzând întrebărilor credincioșilor.

Sâmbătă, Ierarhul a vizitat împreună cu părintele paroh șantierul noii biserici și al casei parohiale din Leipzig. Proprietatea din Russenstr. 194 a fost cumpărată de parohie în primăvara acestui an, șantierul de renovare și recondiționare a vechii clădiri începând tot atunci, iar punerea pietrei de temelie pentru noua biserică având loc în luna iulie. Lucrările se află în stadiu avansat, fiind preconizată începerea slujbelor în noua biserică în primăvara anului viitor. De asemenea, părintele Forga a prezentat planurile bisericii și ale casei parohiale, care va include săli pentru parohie, pentru copii, precum și alte facilități.

Sâmbătă seara, ÎPS Serafim a vizitat pe părintele Irineu Curtescu, cunoscut ieromonah și duhovnic pentru credincioșii din întreaga țară, internat în clinica Paulinenkrankenhaus din Berlin pentru o intervenție chirurgicală. Seara, Ierarhul a săvârșit slujba vecerniei în capela parohiei „Sf. Arhangheli” din capitala Germaniei, alături de P.Cuv. Părinte Clement Lodroman, alături de credincioși ai parohiei.

Duminică, în timpul Sfintei Liturghii arhierești săvârșite în paraclisul „Sf. Parascheva” de la subsolul noii biserici din Berlin, Înaltpreasfințitul Serafim a hirotonit întru diacon pe teologul Dragoș Ionuț Manu, doctorand al Facultății de Teologie din Sibiu și bursier EKD în Berlin. La predica duminicală, ÎPS Sa a amintit credincioșilor de părintele Constantin și fratele Nicolae, trecuți la Domnul într-un accident petrecut acum șase ani pe șantierul noii bisericii, aflate acum aproape de momentul definitivării ei. În continuare, a explicat duhovnicește pericopa evanghelică a învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7,11-16). Cuvântul duhovnicesc a fost urmat de un moment artistic prezentat de grupa de copii a parohiei, apoi la o agapă la care au fost invitați toți cei prezenți la Sfânta Liturghie.

Caută în site

construimcatedrala.ro