16.03.2014 – Vizita pastorală a Mitropolitului Serafim în Saxonia (Dresden și Leipzig)
Între 14 și 16 martie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim a efectuat o vizită pastorală în Saxonia. Aceasta a început cu Slujba Sfântului Maslu urmat de o Seară duhovnicească în Biserica catolică „Heilige Familie” a Filiei din Dresden. Aici s-a discutat și despre posibilitatea înființării unii parohii în orașul de pe Elba, având în vedere faptul că Dresden este unul dinte cele mai mari orașe din Germania care încă nu are o parohie ortodoxă română, comunitatea foarte primitoare și unită din acestă zonă depunând deja eforturi în acest sens.
A doua zi Mitropolitul Serafim a slujit Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți în Dresden. În cuvântul de învățătura, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre creșterea duhovnicească și păstrarea identității de credință, naționale și culturale într-un alt mediu decât cel tradițional ortodox, cât și despre necesitatea creării unii comunități unite în jurul Bisericii. După Sf. Liturghie și agapa organizată de credincioșii din Dresden, Înaltpreasfinţia Serafim s-a îndreptat spre Leipzig, unde a slujit spre seara Slujba Sfântului Maslu urmat de o Seară duhovnicească. În cadrul acesteia, Înaltpreasfinţia Sa a dat răspuns întrebărilor venite din partea credincioșilor.
Duminica a doua din Postul Mare, cea a Sfântului Grigorie Palama, a fost prilej de mare bucurie pentru credincioșii din Leipzig, unii venind de la depărtări de peste 200 de km pentru a se putea ruga împreună cu Mitropolitul lor. În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim a vorbit despre necesitatea concentrării la rugăciune și mai ales în cadrul Sfintei Liturghii. Fără o trăire reală a cântărilor liturgice participarea la Taina Euharistică își ratează sensul, mersul la biserică devenind pierdere de timp. Doar prin rugăciune aprinsă și împărtășirea de Sfintele Taine creștinul poate atinge acea stare duhovnicească plină de bucurie, intră în lumina taborică pe care a teologisit-o Sfântul Grigorie Palama. După obișnuita agapă frățească, Înaltpreasfinţia Sa a vizitat împreună cu Preotul Paroh Ioan Forga și membri de seamă ai comunității o biserică evanghelică, în vederea preluării ei de către comunitatea ortodoxă.
Diacon Dr. Med. Alexandru Ulea
Foto: Cristian Dirnea