Conferință la Nürnberg dedicată părintelui Ioan de la Recea
Vineri 24 iulie 2015, la Catedrala Mitropolitană Nürnberg credincioșii români au participat la o conferință dedicată părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea. Invitatul acestei conferințe, susținută în cadrul Anului Omagial al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română, a fost pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Vineri seara, după îndătinata slujbă a Sfântului Maslu săvârșită în sobor, credincioșii ortodocși români din Nürnberg s-au bucurat de cuvintele duhovnicești ale Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan (1922-2008) marelui duhovnic de la Mănăstirea Recea, rememorate de părintele profesor Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care l-a cunoscut îndeaproape.
Părintele Stanciu și-a amintit de momentele petrecute împreună cu părintele Ioan la mănăstirea Recea, situată lângă Târgu Mureș, unde fiind retras într-o vară, a putut cunoaște îndeaproape bogăția duhovnicească a marelui duhovnic. Părintele Ioan Iovan s-a născut la 26 iunie 1922 în județul Bihor și a fost ucenic al părintelui Arsenie Boca. După absolvirea studiilor de teologie la Cluj, la îndemnul părintelui său duhovnicesc, a slujit timp de șapte ani (1948-1955) la mănăstirea Vladimirești. După o detenție îndelungată la Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud, a fost eliberat și i s-a permis să slujească la mănăstirile Plumbuita și Cernica. Ultimii ani din viață i-a petrecut la mănăstirea Recea, în județul Mureș, unde a avut numeroși ucenici. Aici l-a cunoscut și părintele Stanciu, care a amintit despre deosebitul har oratoric al duhovnicului de la Recea și s-a referit la principalele idei ale părintelui: insistența cu care vorbea despre importanța și folosul Împărtășaniei cât mai dese, rugăciunea la Maica Domnului este recomandată tuturor, accentuarea importanței vieții duhovnicești și nu a bunăstării trupești, folosul nejudecării aproapelui, toate acestea curățindu-l pe creștin și apropiindu-l de o însușire cât mai adecvată a lui Hristos prin Sfintele Taine.
La încheierea prezentării, părintele paroh Teofil Herineanu a mulțumit părintelui invitat pentru cuvintele frumoase și a amintit credincioșilor de faptul că Sfântul Sinod a hotărât ca pe întreg parcursul anului 2015 să se facă pomenirea marilor păstori de suflete din Patriarhia Română.