Îndrumări către preoți (2014) cu privire la slujirea liturgică în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxembugtului

Sfântul Cuvios Zaharia, Nürnberg, 24 martie 2014

†Serafim

din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

 şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Preacuvioşilor şi Preacucernicilor Preoţi ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Prima Circulară pe care am trimis-o Sfinţiilor Voastre datează din Sfânta şi Marea Luni a anului Domnului 1999. Ea reprezenta o sinteză a dezbaterilor de la Conferinţa preoţească din 19 februarie 1999 privind îmbunătăţirea slujirii liturgice în parohiile noastre. Pentru a o reaminti şi pentru a o face cunoscută şi celor care au intrat după aceea în Eparhia noastră v-o trimit alăturat cu rugămintea de a o (re)citiţi cu atenţie.

Ideea unei noi Circulare pe aceeaşi temă s-a născut din constatarea că nu toţi P. C. Preoţi au pus în practică îndrumările date în prima Circulară şi repetate la aproape toate Conferinţele preoţeşti de după aceea. Felul în care slujim Sf. Liturghie şi celelalte Sf. Taine este fundamental pentru împărtăşirea de harul divin şi pentru catehizarea credincioşilor. Slujbele ortodoxe sunt catehetice prin conţinutul lor însuși, atunci  când acesta este bine pus în valoare. Harul nu vine într-un suflet care participă la o slujbă cu indiferenţă, pentru că nu ştie ce se petrece în ea. Mulţi credincioşi nu vin la biserică tocmai pentru că nu înţeleg slujba. Auzim aceasta foarte des, mai ales de la tinerii noştri, crescuţi într-o lume superintelectuală care vrea să înţeleagă totul. Or felul „tradiţional” în care se slujeşte astăzi Sf. Liturghie, cu citirea în taină a Canonului euharistic şi a celorlalte rugăciuni (care până târziu, spre sfârşitul mileniului I, se citeau cu voce tare), o face cu totul de neînţeles. Ea se reduce la un şir de ectenii şi cântări, fără legătură între ele şi fără înţeles logic. Căci ce poate înţelege credinciosul când aude doar o frântură din canonul euharistic: „Cântarea de biruinţă, cântând, strigând, glas înălţând şi grăind…” Ştie el care este momentul culminant al Liturghiei, dacă nu aude chemarea Duhului Sfânt peste Darurile puse înainte, pentru ca să-şi pună pecetea sa, rostind din inimă: Amin? Citind însă cu voce tare Canonul euharistic, fiecare credincios poate înţelege că Liturghia este slujba noastră de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile arătate lumii prin Fiul Său şi că în ea actualizăm Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, de care ne împărtăşim primind Trupul şi Sângele Domnului. Nu se poate ca auzind în fiecare duminică, cuvintele din Canonul euharistic: „…că Tu ai iubit lumea atât de mult, încât pe Unul Născut, Fiul Tău, L-ai dat ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, credincioşii să nu fie pătrunşi de iubirea lui Dumnezeu şi încurajaţi în încercările vieţii.

De aceea vă rog, în numele Domnului, să ţineţi seama de toate îndrumările date în Circulara din 1999 şi să le aplicaţi întocmai.

În această Circulară vin cu unele precizări practice privind rugăciunea liturgică în general, iar în mod special Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi Taina Sf. Botez.

I. – Orice slujbă este o rugăciune care trebuie să angajeze toată fiinţa celui care se roagă, iar fiinţa omului se concentrează în inima sa. Pentru aceasta, mintea – care este o energie a inimii – trebuie să fie atentă la rugăciune, pentru ca împreună cu rugăciunea „să coboare” în inimă. Numai atunci ne rugăm cu adevărat. Dacă mintea se împrăştie în cele din afară, rugăciunea devine o formalitate, iar slujba o rutină. Or rutina este cel mai mare duşman al rugăciunii, atât pentru preot, cât şi pentru credincios.

– Ordinea şi disciplina în biserică sunt foarte importante, pentru ca să ne putem concentra la rugăciune. De aceea trebuie să-i educăm pe credincioşi să respecte sfinţenia locului şi pe fraţii lor care se roagă.

– Rostirea ecteniilor şi a rugăciunilor oricărei sfinte slujbe trebuie să fie clară, pentru ca mesajul acestora să fie înțeles. Dacă biserica nu are acustică bună, ne vom îngriji să instalăm o staţie de amplificare. Preotul trebuie să se întrebe mereu: oare credincioşii aud şi înţeleg ceea ce eu rostesc?

– Ritmul Sf. Liturghii nu trebuie nici grăbit, nici lungit. Trebuie găsit acel ritm în care şi preotul şi credincioşii se pot ruga cu adevărat.

– Lecturile biblice se vor face cu claritatea necesară pentru a fi înţelese: aici nu este importantă melodia, ci înţelegerea textului.

– Cădirea nu se va face în nici un caz în timpul citirii Apostolului, ci în timpul cântării „Aliluia”, care, după tipic, se repetă de trei ori cu stihurile prevăzute sau, cum este obiceiul în unele părţi, la cântarea „Sfinte Dumnezeule…”. Dacă vom cădi în timpul Apostolului, nimeni nu va mai fi atent la citit. Din aceleaşi raţiuni, la Taina Sf. Maslu este suficient să cădim o singură dată şi nu de 7 ori. Cădirea se va face întotdeauna lin, cu cădelniţă care nu face zgomot.

– Dacă în biserică se află şi numai un credincios care nu ştie limba română, de dragul lui, vom spune o ectenie şi vom citi Apostolul şi Evanghelia şi în germană; de asemenea, „Tatăl nostru”.

– Rugăciunea dinaintea citirii Sf. Evanghelii este bine să fie citită cu voce tare, căci este o adevărată epicleză pentru înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu.

– La ectenia mare de la începutul Sf. Liturghii, ca şi la ectenia întreită şi la Vohodul mare, se vor pomeni la locul indicat: „Pentru (respectiv, Încă ne rugăm pentru) popoarele român şi german (austriac, luxemburghez) şi toate popoarele creştine şi cei ce le conduc…”

– Pomenirile la ectenia întreită nu se vor face nominal – decât dacă avem doar câteva nume – ci în general: „pentru cei ce s-au pomenit astăzi (la Sf. Proscomidie)”. Se pot adăuga cât mai multe cereri concrete de la sfârşitul Liturghierului. Credincioşii se bucură când aud că ne rugăm pentru bolnavi, pentru călători, pentru elevi, etc. De asemenea, la ectenia pentru morţi nu vom pomeni pe nume decât dacă sunt doar câteva pomelnice. Ectenia morţilor este bine să fie pusă şi duminica, ştiind evlavia credincioşilor pentru cei adormiţi.

– Ectenia catehumenilor poate fi lăsată la o parte.

– Cele două rugăciuni dinaintea „Heruvicului”, se vor citi cu voce tare; oricum nu este timp ca să fie citite în taină odată cu rostirea celor două ectenii mici. Vom spune deci: „Iară şi iară…” şi vom citi direct rugăciunea, încheindu-o cu ecfonisul: „Că Ţie se cuvine…”, respectiv: „Ca sub stăpânirea Ta…” fără să mai spunem şi „Apără, mântuieşte…” „Înţelepciune”.

– La pomenirile de la Vohodul mare, rostim după cum am spus: „Pe popoarele român şi german… să le pomenească Domnul, Dumnezeu întru Împărăţia Sa”. De asemenea vom pomeni în formă concentrată: „Pe ostaşii şi eroii neamului şi pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre, strămoşi, moşi …”

– La rostirea Crezului în cor de către toţi credincioşii, primul cuvânt „Cred” se va accentua cu deosebire.

– La canonul euharistic, care este esenţa Liturghiei, vom proceda astfel: după ce strana termină imnul „Cu vrednicie şi cu dreptate…”, începem citirea cu voce tare şi clară a canonului: „Cu vrednicie şi cu dreptate este, pe Tine a Te lăuda, pe Tine a Te binecuvânta…”  , iar finalul „care se înalţă zburând…” îl vom rosti mai cântat şi-l legăm de ceea ce urmează: „Cântarea de biruinţă, cântând, strigând, glas înălţând şi grăind…”

După terminarea imnului „Sfânt, Sfânt, Sfânt…” vom continua cu voce tare canonul: „Cu aceste fericite Puteri…”.  După ce spunem: „Luaţi mâncaţi…” şi „Beţi dintru acest toţi…” , iar la strană se zice de fiecare dată: ”Amin!” , adăugăm cuvintele: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”, iar după o foarte scurtă pauză continuăm tot cu voce tare: „Aducându-ne aminte de această poruncă mântuitoare…”. Fără să adăugăm cuvintele: „Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea”, nu se înţelege despre ce poruncă mântuitoare este vorba. Ne aducem aminte deci de porunca Domnului de „a face aceasta” (adică de a aduce Jertfa liturgică) „spre pomenirea Mea” ( Luca 22, 19).

În timp ce la strană se cântă: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne…”, rostim de trei ori troparul ceasului al treilea, cu stihurile respective, iar după terminarea cântării, rostim cu voce tare epicleza: „Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge…” şi îi învăţăm pe credincioşi să-şi pună pecetea lor pe rugăciunea noastră, rostind cu voce tare: ”Amin…”; ”Amin...” şi apoi, iarăşi, de trei ori: ”Amin. Amin, Amin”. Sf. Vasile cel Mare spune despre credincioşii săi că rosteau aceste ”Amin”-uri atât de tare, încât avea impresia că bolta bisericii se despică.

– După sfinţirea Darurilor, preotul îngenunchează şi face o pauză de câteva secunde pentru ca toţi cei prezenţi să se concentreze asupra momentului prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului. Copiii sau credinciosul care ajută pe preot în Sf. Altar vor rămâne nemişcaţi pe toată durata citirii canonului euharistic şi a sfinţirii Darurilor, până când preotul rosteşte: „Mai ales pentru Preasfânta…” . În timpul cântării Axionului, preotul continuă citirea cu voce tărişoară a canonului euharistic: „Pentru Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul….”

În tradiţia greacă şi rusă nu este prevăzută spălarea mâinilor şi la acest moment, pentru că multele mişcări sustrag atenţia de la rugăciune, mai cu seamă când se slujeşte în sobor. Spălarea este foarte importantă la începutul slujbei şi după împărtăşire, la părăsirea bisericii.

La ectenia care urmează, cererea: „Pentru cinstitele daruri care s-au adus şi s-au sfinţit…” se leagă de următoarea: „Ca iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel le-a primit pe dânsele …”; de asemenea următoarele cereri se pot uni câte două.

– Înainte de ecfonisul care introduce cântarea (rostirea) rugăciunii domneşti „Tatăl nostru”, se citeşte rugăciunea „Ţie Stăpâne, iubitorule de oameni, îţi încredinţăm toată viaţa noastră…” cu voce tare ca pregătire pentru Sf. Împărtăşanie.

– Toţi copii din biserică vor primi mai întâi Sf. Împărtăşanie, apoi ceilalţi credincioşi care au primit dezlegare de la duhovnic. Unde se pot face prescuri mici, care se aduc la Sf. Altar cu pomelnic, acestea vor fi împărţite copiilor, după împărtăşire. Dacă nu avem astfel de prescuri mici, le dăm copiilor mai multă anafură.

– Fiindcă unii credincioşi cu conştiinţă mai slabă nu vin la Sf. Împărtăşanie din cauză că se face cu linguriţa, este bine să practicăm şi noi ceea ce se face în celelalte Biserici, mai cu seamă la ruşi, şi anume să-i învăţăm pe credincioşi să-şi plece puţin capul pe spate şi să deschidă gura mare pentru ca linguriţa să nu se atingă de buze. Este foarte bine să reintroducem obiceiul străvechi de a da credincioşilor care se împărtăşesc, pe lângă anafură, şi puţin vin.

– În legătură cu spovedania pentru primirea Împărtăşaniei, vă rog să ţineţi seama de cele ce v-am scris în Pastorala de Crăciun, 2013. Este foarte dureros să ne mulţumim doar cu împărtăşirea copiilor şi a câtorva credincioşi, în timp ce majoritatea celor prezenţi nu se împărtăşeşte. Sunt credincioşi care vin regulat la biserică şi nu se împărtăşesc niciodată, pur şi simplu pentru că nu sunt îndemnaţi să se împărtăşească.

– Imediat după împărtăşire, copiii vor fi conduşi într-o sală pentru catehizare, acolo unde există o astfel de sală. În acest timp, preotul continuă Sf. Liturghie şi predică.

– Se va ţine seama ca predica să nu fie prea teoretică, ci mai degrabă practică, cu accentul pe trăirea concretă a credinţei.

II. – Taina Sf. Botez este temelia vieţii creştine. Dacă ea nu se săvârşeşte cu pregătirea necesară din partea părinţilor şi naşilor şi după toată rânduiala Bisericii, prevăzută în Molitfelnic, copilul va avea de suferit toată viaţa, fără ca cineva să-şi dea seama de aceasta. Ca slujitori ai Tainelor lui Dumnezeu, noi nu ne putem permite să facem lucrul Domnului cu nebăgare de seamă, cel puţin din frica de a nu cădea sub blestemul proorocului: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă” (Ieremia 49, 10).

După cum ştim cu toţii, majoritatea părinţilor care-şi botează copiii, nu-i mai aduc pe aceştia niciodată sau doar extrem de rar la biserică. Astfel, toţi copiii botezaţi care nu sunt crescuţi într-o atmosferă religioasă şi nu sunt „îmbisericiţi” real prin aducerea lor în mod regulat la biserică, se vor lepăda uşor de botezul lor. „Îi botezăm şi-i facem candidaţi la apostazie”, cum zicea cu durere un Părinte (a se vedea II Petru 2,21).

Pentru a remedia câtuşi de puţin această situaţie jalnică şi urmând exemplul celorlalte Biserici, suntem chemaţi să pregătim mai temeinic botezul copiilor prin legătura pe care preotul o stabileşte din vreme cu părinţii şi cu naşii. Şi cum aceştia nu au, adeseori, nici cele mai elementare cunoştinţe despre credinţă şi cer botezul doar din „tradiţie”, este absolut necesară o catehizare minimă înainte de botez. Pentru aceasta am alcătuit o „Cerere pentru săvârşirea Tainei Sfântului Botez”[1], cu un mic chestionar referitor la starea religioasă a părinţilor şi a naşilor în momentul în care cer botezul. Pe faţa a doua a Cererii veţi găsi câteva îndrumări pentru un dialog între preot şi părinţii şi naşii copilului. Din chestionar şi din dialog veţi avea imediat o imagine reală despre starea acestora. Cu această ocazie, le veţi înmâna şi materialele alăturate ca pregătire personală pentru botez, ca şi pentru viaţa lor duhovnicească.  Ideal ar fi să se ajungă la spovedania părinţilor şi naşilor înainte de botez.

Dacă vom pregăti mai bine pe părinţi înainte de botezul copiilor, vom câştiga fără îndoială, măcar pe unii, pentru o viaţă duhovnicească în legătură strânsă cu Biserica prin participarea la slujbele ei şi ne împlinim datoria în faţa lui Dumnezeu.

– În ce priveşte slujba însăşi a Sf. Botez este bine să ne reamintim că:

– Exorcismele sunt extrem de importante pentru eliberarea catehumenului de stăpânirea Satanei; de aceea ele trebuie citite cu multă luare aminte, ca să fie înţelese de  toţi cei de faţă.  Căci toţi cei ce participă cu credinţă la Taina Botezului se împărtăşesc şi ei de darurile lui, reînnoindu-şi propriul botez. Exorcismele se citesc şi la primirile în Biserica Ortodoxă care se fac prin Mirungere.

– Botezul se va face neapărat prin cufundare, după rânduiala de totdeauna a Bisericii şi nu doar prin stropire. Părinţii duhovniceşti spun că cel mai mic loc de pe trupul copilului neatins de apa botezului se face poartă de intrare a duhurilor rele.

– Este de preferat să revenim la practica veche a Bisericii şi să facem botezul în cadrul Sf. Liturghii. Rânduiala botezului împreunat cu Sf. Liturghie o găsiţi în broşura Slujba Botezului/Taufgottesdienst (ediție bilingvă română/germană, îngrijită de PS Episcop Sofian Brașoveanul). Încadrat în Sf. Liturghie, întreaga slujbă se reduce cu cel puţin o jumătate de oră, iar folosul duhovnicesc pentru credincioşii prezenţi este foarte mare. Pentru că fiecare îşi poate înnoi în duh propriul botez.

Mă rog bunului Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei ce primesc în inimă aceste îndrumări şi le pun în practică!

 

Mitropolitul Serafim

[1] Această Cerere se va păstra de către preot în arhivele parohiei, împreună cu registrul celor botezaţi. Ea va fi verificată la vizitele canonice în parohie ale ierarhilor sau delegaţilor acestora.