Conferința anuală ATORG din 2021 – invitat: PS Ignatie

Ierarhul, cunoscut pentru activitatea sa în cadrul organizațiilor de tineret din perioada în care a fost arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a vorbit tinerilor despre importanța echilibrului duhovnicesc în aceste timpuri în care credința și întreaga noastră viață sunt amenințate pe de o parte de relativizarea tuturor valorilor, iar pe de alta, de căderea în capcanele unor tipuri de idei extremiste. Preasfinția Sa a atras atenția asupra faptului că, atunci când credința nu mai țintește la unirea cu Domnul Hristos, aceasta se transformă într-o ideologie, asemănătoare tuturor ideologiilor care au existat de-a lungul veacurilor.
La sesiunea de întrebări, extrem de bogată atât în număr cât și în varietatea tematică, Episcopul Hușilor a discutat cu calmul și sinceritatea cunoscute, probleme spinoase, de la atitudinea față de pandemie și măsurile medicale, sociale și politice care ne afectează pe toți, la tehnologiile viitorului, căsătorie, petrecerea timpului liber ș.a.










