Nostalgie și mulțumire la venerabila vârstă de 88 de ani

În anul omagial al pastorației vârstnicilor, ca preot paroh la Sankt Pölten, Austria, am adunat câteva crâmpeie din viața împlinită a unei enoriașe apropiate. Doamna Mihaela Ț participă duminică de duminică la sfintele slujbe, parcurgând pentru aceasta o distanță considerabilă. Este mamă a doi copii și bunică a cinci nepoți. În preajma sărbătorii Înălțării Domnului sărbătorește a 88-a aniversare.

  1. Ați petrecut exact 70 de ani în mai multe localități din România: București (orașul natal), Brezoi (Vâlcea), Sibiu într-o perioadă marcată de multe prefaceri politice și sociale: al doilea război mondial, perioada comunistă și cea postdecembristă. Privind retrospectiv, când credeți că ați trecut prin cele mai dificile perioade?

Cea mai dificilă perioadă din viața mea a fost adolescența, între 1953-1960. Adolescența este vârsta marilor schimbăari, când îți dorești să arăți bine, să ai haine frumoase, prieteni mulți, să fii apreciat, să te distrezi. De aceea, eu consider că este foarte important mediul familial, cultura, societatea din care faci parte, școala și relațiile interpersonale. Am avut probleme materiale, fiind 4 copii – îmbrăcămintea era cusută în casă, cu modificări de la unul la altul. Alimentele se primeau pe cartelă deci nu exista posibilitatea distracțiilor dorite la vârsta aceea. Dar părinții m-au susținut și m-au încurajat să îmi identific calitățile și să iau deciziile adecvate pentru mine.

  1. Ce v-a impresionat cel mai tare din trecutul mai îndepărtat? Cum se desfășura educația în vremea dumneavoastră?

Educația a fost întotdeauna un punct important în familia noastră. Părinții mei au avut grijă să mergem la școală, să ne cultivăm, să avem o educație cât mai bună. Am avut șansa unor învățători și profesori foarte competenți, pe care i-am îndrăgit mult. Deși, în acea perioadă s-a trecut prin reforma școlară, când au avut loc multe schimbări, eu consider că totuși metodele de predare au fost foarte bune. Vorbesc despre învățământul în sine pentru că activitățil  extrașcolare erau reduse.

  1. După anul 1946 v-ați stabilit la Sibiu, un oraș deosebit de important din Transilvania. Aici v-ați finalizat școlile, v-ați căsătorit și ați activat în cadrul Consiliului Județean. Cum v-a marcat viața în acest oraș multicultural?

În Sibiu l-am cunoscut pe soțul meu, venit dintr-o familie de medici, el însuși îmbrățișând această nobilă meserie. Am intrat împreună într-un cerc de familii intelectuale, medici, profesori, avocați – unii de origine germană, care ne-au rămas prieteni de atunci. În viață, întâlnești tot felul de oameni, unii vin și pleacă, alții îți ating sufletul și rămân acolo pentru totdeauna. Legat de Sibiu, pot spune că acest oraș cochet avea la vremea acea un potențial artistic foarte ridicat. Aveai posibilitatea să vizionezi spectacole de teatru și operă, festivaluri de teatru, concerte și multe altele. Mă bucur că am avut ocazia de a-mi dezvolta și educația artistică și pentru faptul că orașul a beneficiat de o activitate cultural-artistică bogată și diversificată.

  1. La Sibiu ați intrat în contact și cu minoritatea germană? Copiii au învățat și ei de mici această limbă?

După cum am spus mai înainte, am avut prieteni de origine germană, precum și diverse cunoștințe, dat fiind faptul că soțul meu era medic la dispensarul din Șelimbăr, unde majoritatea locuitorilor erau sași. Dar pentru familiile de români nu exista posibilitatea frecventării grădiniței sau școlii cu predare în limba germană. Copiii noștri, care acum sunt amândoi medici stomatologi, au beneficiat , de la vârsta de 4 ani, de ore particulare de limba germană, iar apoi, la vârsta de preșcolari și școlari am reușit cu multă insistență să îi înscriem la grădinița și școala germană.

  1. Cum se desfășura viața religioasă din acest oraș al tinereții dumneavoastră?

În primii 2-3 ani de liceu am avut încă ore de religie în orar. După abdicarea regelui Mihai și instaurarea regimului comunist, ateismul a devenit politică de stat. S-au scos icoanele din clase și nu s-a mai predat religie în școli. Se făceau nunți și botezuri acasă pentru că mulți erau obligați să fie membri de partid și atunci nu intrau în biserică. Eu nefiind membră de partid eram liberă să merg la Sfintele Slujbe.

  1. Proveniți dintr-o familie prestigioasă, mai aveți încă trei frați în București, Passau și München, toți având studii superioare și profesii însemnate (inginer, medic și profesor). Când au plecat doi dintre frații dumneavoastră din România? Cum au reușit să devină oameni de succes printre străini?

Frații mei au plecat din România în 1969 și 1980, în Germania. Ambii au învățat abia acolo limba germană și au reușit prin multiplele trăsături pozitive pe care le au: receptivitate, bunăvoință, responsabilitate, hărnicie și onestitate să se integreze foarte bine, ajungând să profeseze în aceleași meserii ca în țară. Sora mea a lucrat ca  profesor de muzică la o școală privată din München, ajutând copiii să descopere pe Beethoven, Mozart, Schubert și pe alți mari compozitori și pianiști. Este foarte apreciată de profesori și iubită de toți elevii ei. Prin felul ei plin de înțelegere și blândețe a ajutat mulți tineri în etape grele ale vieții lor, fiind astfel foarte respectată de părinți. Fratele meu fiind medic stomatolog, și-a deschis un cabinet privat în Passau, unde, prin multă muncă, seriozitate și competență a ajuns să fie respectat și apreciat de populația acelui oraș.

  1. Ați petrecut 18 ani aici peste hotare, cum ați reușit să rezistați la pensie printre străini? Călătoriile și vizitele celor dragi v-au fost de ajutor?

Am venit cu soțul meu la fiica noastră care este stabilită aici de peste 30 de ani.

Stăm împreună în aceeași casă și nu am fost nevoită să mă descurc singură printre străini. Sigur că îmi este dor de țară dar având ambii copii și familiile lor aici, sunt foarte fericită și mulțumită.

  1. Mai aveți legături cu persoane din tinerețea dvs. care locuiesc în țară? Ce diferențe observați între viața vârstnicilor din România și a celor din Austria?

Din cercul prietenilor mei mai apropiați, din tinerețe… mai trăiește unul singur , care a împlinit anul acesta 100 de ani. Din câte știu eu, pensionarii din România, care sunt singuri, se confruntă cu mari greutăți legate de cheltuielile cotidiene, asistența medicală și pensii mici. Aici, în Austria, statul se ocupă mai mult de pensionari, oferindu-le prin casa de asigurări o asistență medicală foarte bună și tot felul de activități la un preț accesibil lor.

  1. În opinia dvs. care este rolul specific bisericii ortodoxe în diaspora?

După părerea mea rolul bisericii ortodoxe în diaspora este, să formeze cât mai multe parohii, să ajute astfel la unirea românilor care trăiesc în afara țării. Să mențină cultura și tradițiile românești. Să țină credincioșii aproape de biserică, organizând pelerinaje la Locurile Sfinte. Aici nu sunt biserici ortodoxe în fiecare localitate, cum sunt în țară . Drumul spre biserica este uneori foarte lung și atunci mă gândesc că poate nu toți românii beneficiază de participarea la viața spirituală religioasă așa cum poate ar dori. Eu mă exprim în mod general pentru că de fapt fiecare om își găsește singur calea spre Dumnezeu.

Pr. Cătălin Florin Soare, Parohia „Sf. Martiri Brâncoveni” și „Sf. Ipolit Romanul”, St. Pölten-Austria