Prelatul prof. h. c. Manfred Wagner a trecut la cele veșnice

 Duminică, 16 septembrie, după o grea suferinţă, a trecut la Domnul prelatul evanghelic prof. h.c. Manfred Wagner (n. la 3 decembrie 1946), teolog de excepţie, filantrop şi iniţiator al dialogului dintre Biserica Evanghelică din Baden-Württemberg şi creştinii ortodocşi din România, Serbia, Belarus, Polonia şi Rusia.

 

Manfred Wagner a slujit timp de decenii ca pastor luteran în landul Baden-Württemberg, la Reutlingen. S-a implicat în mod deosebit în dialogul dintre Biserica Luterană şi Bisericile Ortodoxe încă dinainte de căderea Cortinei de Fier. Din anul 1988 a fost numit în funcţia de consilier bisericesc pentru relaţii europene şi internaţionale, în Consiliul superior bisericesc din Stuttgart, iar între 2001‑2011 a îndeplinit funcţia de responsabil al Bisericii Evanghelice Luterane din Württem­berg pentru Par­te­ne­riatul cu Europa de Est. Din această poziţie a iniţiat numeroase proiecte de ajutor în ţările din Europa de Est, printre care şi în România. A fost unul dintre principalii susţinători ai Mitropoliei noastre la începuturile grele ale ei, precum şi la edificarea Catedralei mitropolitane din Nürnberg.

A fost timp de 11 ani în consiliul director al programului de burse de studiu al organizaţiei evanghelice Diakonisches Werk, prin intermediul căreia numeroşi tineri ortodocşi au primit susţinere financiară pentru a urma cursurile celor mai bune Facultăţi de teologie din Germania, unii dintre ei obţinând titlul de doctor în teologie la şcoli de înalt prestigiu academic.

Tot prin mijlocirea sa, Biserica Evanghelică şi diferite instituţii filantropice din Germania au oferit asistenţă financiară pentru dezvoltarea unor instituţii sociale în ţările ortodoxe din Europa de Est, cu precădere în Serbia şi România. Pfr. Manfred Wagner a fost distins în anul 2001, de către ÎPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei“, pentru ajutorul constant oferit Orfelinatului Eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ şi Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi. În anul 2010, Universitatea din Cluj i-a acordat, la propunerea părintelui decan Ioan Chirilă, titlul de Profesor honoris causa în domeniul pedagogiei creştine, în special pentru implicarea sa într-un program de cooperare între Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj şi Institutul teologic-pedagogic din Stuttgart. De asemenea, a fost distins de Mitropolitul Filaret al Minskului cu Distincţia de Onoare a Exarhatului Bisericii Ortodoxe Ruse din Belarus (2010), iar în 2017 a primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Irineu al Serbiei, Ordinul „Sfântul Sava”, cea mai înaltă distincţie patriarhală, pentru sprijinul în construcţia şi reconstucţia a numeroase biserici, susţinerea studenţilor cu burse de studii, precum şi finanţarea constantă a unui centru de consiliere pastorală în Belgrad. Pe lângă aceste titluri, Excelenţa Sa a fost numit stavrofor al Bisericii Ortodoxe din Polonia, a primit medalia „Jan Hus” din partea Bisericii Cehiei şi Slovaciei, Medalia de merit a Municipiului Galaţi, precum şi alte premii şi distincţii.

Începând din 2014 Manfred Wagner a iniţiat, împreună cu ÎPS Părinte Mitropolit Serafim şi ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos programul de dezvoltare „Galaţi 2020”, cu scopul de a încuraja iniţiativele locale în domeniul sănătăţii, turismului şi comerţului în sud-estul României. În cadrul acestui program, atât reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice din Württemberg şi ai Bisericii Ortodoxe Române, cât şi experţi în construcţia de spitale, autorităţi locale şi cadre didactice universitare au început demersurile pentru construcţia unei clinici pentru copii bolnavi de cancer, în cadrul Spitalului de Pediatrie „Sf. Ioan” din Galaţi.

În aceste momente de întristare Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim adresează cuvinte de mângâiere duhovnicească doamnei Solveig Wagner, distinsa soţie a părintelui Manfred şi se roagă pentru odihna în corturile Drepţilor a vrednicului slujitor al Domnului. Veşnica lui pomenire!

Slujba de înmormântare a Prelatului prof. h. c. Manfred Wagner – la care va lua parte şi ÎPS Părinte Mitropolit Serafim – va avea loc luni, 24 septembrie, de la orele 13:00 în cimitirul bisericii Sf. Laurenţiu din Schönaich.