Ateliere de pictură și meșteșugărit

În perioada 19-22 octombrie 2023 Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” și „Sfântul Nicolae” din Düsseldorf, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de pretutindeni, a organizat Atelierele de creație și de meșteșugărit. Proiectul s-a desfășurat pe parcusul a patru sesiuni, dintre care 3 sesiuni, de joi, 19 octombrie 2023, până sâmbătă, 21 octombrie 2023, au fost dedicate lucrărilor de pictură de icoane pe sticlă și activităților de sculptură a unei machete de biserici.

Prin aceste ateliere de creație, Parohia Ortodoxă Sfânta Treime Düsseldorf și-a propus susținerea copiilor și a tinerilor din parohie în procesul de definire a identității lor, inspirarea creativității, insuflarea dragostei față de valorile culturale românești, cât și întărirea sentimentului de apartenență la comunitatea românească.

Prin intermediul acestui proiect participanții au avut posibilitatea de a-și manifesta creativitatea și abilitățile artistice. De asemenea lucrul în echipă a promovat colaborarea și interacțiunea pozitivă între copii, mijlocindu-le bucuria de a fi împreună într-o atmosferă care promovează valori identitare.

Evenimentul s-a încheiat, duminică, 29 octombrie 2023, după Sfânta Liturghie,  cu expoziția icoanelor pictate pe sticlă și a machetei de biserică. În cadrul expoziției domnul Sorin Suciu a explicat pe scurt semnificația exponatelor, dar și valoarea eforturilor copiilor, care s-au dedicat acestei activități.

Părintele protoiereu Iosif Cristian Rădulescu a felicitat întreaga echipă a proiectului, coordonat de doamna Adina Popescu și implementat cu ajutorul specializat al domnilor Nicoleta și Sorin Suciu. Felicitări deosebite au primit copiii participanți, dar și părinții care i-au susținut în această activitate de creație, ce s-a dovedit un context deosebit pentru descoperirea talentelor, conștientizarea valorilor tradiționale cât și pentru întărirea sentimentului de apartenență la comunitatea ortodoxă română din Düsseldorf.

A consemnat Părintele protoiereu Iosif Cristian Rădulescu