Au început înscrierile pentru programele de studiu teologic online ale Centrului „Dumitru Stăniloae” din Paris

Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale a lansat cea de-a șasea serie de programe de studiu teologic ortodox online, pentru anul academic 2017-2018.

Programele de studiu ale CDS sunt concepute având în vedere necesitatea formării continue a clerului din diaspora, precum și a acelora dintre mireni care își doresc să aprofundeze aspecte legate de credință și să se implice activ în lucrarea pastoral-misionară organizată în cadrul parohiilor din care fac parte.

Ca în fiecare an, vor fi continuate programele de studiu deja consacrate:

1. Introducere în teologia ortodoxă, care  se adresează mirenilor care doresc să se inițieze în teologia ortodoxă
2. Pastorație și duhovnicie, care se adresează clericilor și candidaților la preoție

De asemenea, sunt organizate în premieră două noi programe:

3. Purtătorii Duhului 2 – Părintele Sofronie Saharov – modul care își propune să valorizeze moștenirea duhovnicească lăsată de Părintele Sofronie;
4. Cum citim Sfânta Scriptură? – modul care își propune să îi sprijine pe clerici și credincioși în citirea și înțelegerea Sfintei Scripturi;
Aceste două noi module se adresează  mirenilor care au absolvit  deja modulele  „Introducere în teologia ortodoxă„, „Purtătorii Duhului 1„, sau au deja cunoștințe teologice de bază.

Pagina www.teologie.eu prezintă detaliile în legătură cu aceste programe, modul de înscriere, desfășurarea lor și conectarea la platforma de transmisie online.

Pe 13 noiembrie 2017, au fost deschise înscrierile pentru modulul „Introducere în teologia ortodoxă„,  destinat mirenilor care doresc o formare inițială în teologia ortodoxă. Detalii asupra programului și înscrierilor, aici: http://www.teologie.eu/programe-de-studiu/introducere-in-teologia-ortodoxa/

Înscrierea pentru celelalte programe de studiu se va putea face potrivit calendarului postat, însă locurile  pot fi deja rezervate prin formularele de preînscriere publicate în cadrul fiecărei prezentări.

Nădăjduind că și în acest an programul nostru va aduce un  folos duhovnicesc participanților, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, părinții parohi sunt rugați să transmită aceste informații tuturor celor interesați, credincioși români, pentru a-i încuraja să participe la programele destinate îmbunătățirii cunoștințelor teologice.

Pr.Patriciu VLAICU,
Coordonatorul secțiunii în limba română a CDS Paris

****************

Programul de studii online Intoducere în Teologia Ortodoxă: Programul se adresează exclusiv persoanelor fără studii teologice anterioare și este conceput în așa manieră încât să ajute la fixarea cunoștințelor teologice de bază, necesare înscrierii într-un ciclu academic la nivel de licență. Sunt disponibile 50 de locuri.

Perioada de înscriere: 13 noiembrie – 4 decembrie 2017; perioada de desfășurare: 4 decembrie 2017 – 28 iunie 2018

Cursurile vor fi ținute în serile de luni și joi, începând cu ora 20.30 (a Parisului), și vor avea o durată de 2h, din care ultimile 30 de minute vor fi rezervate întrebărilor din partea cursanților. Programul va debuta luni, 4 decembrie 2017, cu un curs inaugural, și se va încheia joi, 28 iunie 2017, cu o întâlnire concluzivă. Dea lungul acestor luni, sunt prevăzute și trei vacanțe: de Crăciun (23 decembrie 2017 – 8 ianuarie 2018), în prima săptămână a Postului Mare (10 – 19 februarie 2017) și de Paști (31 martie – 16 aprilie 2018).

Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet. Toate cursurile vor fi ținute prin intermediul unei platforme pentru conferințe și cursuri online care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți. Debutul cursurilor va fi precedat de o sesiune de prezentare a platformei web, în cadrul căreia li se vor prezenta cursanților oportunitățile pe care aceasta ni le pune la dispoziție. Cursanții pot participa la această sesiune tehnică luni, 4 decembrie 2017, începând cu ora 19.30 (GMT +1), chiar înaintea sesiunii inaugurale a programului.

Înscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea acestui formular de înscriere online. Data limită pentru înscrieri este luni, 4 decembrie 2017. Mai multe detalii, aici.