Centrul de pelerinaje „Sf. Gheorghe Pelerinul” al Arhiepiscopiei – scurtă prezentare
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, prin decizia Consiliului Eparhial, activitățile Departamentului pentru pelerinaje din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului se desfășoară, din ianuarie 2023, prin intermediul nou-înființatului Centru de Pelerinaje „Sf. Gheorghe Pelerinul“. Acesta este coordonat, în Germania, de preoții Nicolae Gilla (Tübingen) și Mircea Deac (Frankfurt), iar în Austria de doamna preoteasă Diana Nuțu (Viena).
Pentru înlesnirea unei comunicări eficiente a fost creată deja o pagină de internet: www.pelerinaj.de și o pagină de facebook, www.facebook.com/pelerinaj.de, care vor fi îmbunătățite în timp.
În mesajul transmis noul site al Centrului de pelerinaje, Mitropolitul Serafim scrie că: „scopul pelerinajului este reînviorarea credinței în sufletele pelerinilor și întărirea frățietății între ei. Experiența de până acum a dovedit că în urma unui pelerinaj credincioșii pelerini s-au atașat și mai mult de Biserică și au creat prietenii unii cu alții. Iar noi toți avem nevoie de cât mai multe prietenii! Căci trăim unii cu alții și unii prin alții, fiecare bucurându-ne de rugăciunea și ajutorul celorlalți pentru că formăm o mare famile duhovnicească“.
Scopul principal al Centrului de Pelerinaje „Sf. Gheorghe Pelerinul“ este așadar acela de a oferi un sprijin concret și avizat preoților care doresc să organizeze pelerinaje pentru credincioșii din parohiile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, fie pe urmele sfinților români, la mănăstirile și bisericile din România, fie pe urmele Domnului în Țara Sfântă, sau în alte locuri pline de încărcătură duhovnicească.
Pr. Emanuel Nuțu, consilier cultural