Colocviu teologic internațional dedicat cultului sfinţilor, la Sibiu şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Articol de Alexandru Briciu, Ziarul Lumina

În perioada 11-14 mai a avut loc colocviul teologic „Sfinții și cultul sfinților în Răsărit și Apus”, organizat de Mitropolia Ardealului, în colaborare cu Institutul German-Român „Ex fide lux“ pentru Teologie, Ştiinţă, Cultură şi Dialog și Academia Evanghelică „Transilvania”. Au participat ierarhi, profesori de teologie și cercetători reprezentând Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică și Biserica Evanghelică.

 

În cadrul acestui eveniment științific au fost prezentate puncte comune, dar și diferențe și specificități confesionale privitoare la tema abordată, sfinți și sfințenie, din perspectiva teologiei și spiritualității ortodoxe, catolice și protestante.

Deschiderea oficială a colocviului teologic a avut loc vineri, 11 mai, la Academia Evanghelică „Transilvania” din Sibiu. Au vorbit pr. prof. Jürgen Henkel, editor co-fondator și coordonator al Bibliotecii Teologice Germano-Române; Înalt­prea­sfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului; Roger Pârvu, coordonator de program la Academia Evanghelică „Transilvania”, și pr. prof. Hermann Schoenauer, președintele Institutului German-Român „Ex fide lux“ pentru Teologie, Ştiinţă, Cultură şi Dialog. Cuvinte de salut au rostit Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunţiul Apostolic în România, și Episcopul-vicar Daniel Zikeli, reprezentantul Bisericii Evanghelice C.A. din Bucureşti.

Prima sesiune de prelegeri a fost deschisă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, care a susținut comunicarea intitulată „Sfinții în teologia, spiritualitatea și cultul Bisericii Răsăritene”. Înaltpreasfinția Sa a prezentat câteva considerații teologice privind posibilitatea participării omului la sfințenia lui Dumnezeu, a vorbit despre „sfânt” și „sfin­țenie” în cultul și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe și a evidențiat rolul și importanța cultului sfinților în viața Bisericii și a credincioșilor. „Sfinții pe care Biserica Ortodoxă îi cinstește în teologia, spiritualitatea și viața ei liturgică – printr-un cult special, relativ, deosebit de cel absolut acordat lui Dumnezeu – au fost oameni asemenea nouă, cu aceleași neputințe și slăbiciuni, dar care, prin voința lor, s-au devotat slujirii și viețuirii în Hristos și cu Hristos, încât, cu ajutorul harului divin, au atins treptele posibile ale desăvârșirii și au ajuns să devină «eroii credinței», «prietenii» și «casnicii» lui Dumnezeu, mijlocitorii noștri prin rugăciunile lor și modele vrednice de urmat pe calea mântuirii”, a spus Mitropolitul Ardealului.

În prima zi au mai susținut referate cardinalul dr. Gerhard Ludwig Müller, de la Vatican-Roma („Sfinții – martori ai unității Bisericii”) și prof. dr. Peter Gemeinhardt, de la Universitatea Göttingen („Sfin­ții ca modele de credință – perspec­tivă evanghelică”).

Te Deum şi sesiuni de comunicări la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Academia Teologică „Mitropolit Antonie Plămădeală” a Mănăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, a găzduit a doua zi de comunicări științifice. În deschiderea lucrărilor, Înalt­preasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit slujba de Te Deum în Paraclisul „Sfinții Martiri Brâncoveni” al așeză­mântului monahal, în prezența Preasfințitului Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și a participanților la simpozion. În continuare, în aula academiei a avut loc sesiunea „Sfinți și martiri în trecut și astăzi”, deschisă de Arhiepiscopul Teodosie cu referatul „Sfinții din Dobrogea – mărturisitori ai credinței și martiri ai Antichității”. Pr. prof. dr. Hermann Pitters (Departamentul de Teologie Protestantă al Universității din ­Sibiu) a prezentat, în cadrul referatului „«Martirologiul» românesc (2007) ca expresie a ecume­nicității martirilor din România”, colaborarea repre­zen­tanților cultelor din țara noastră la elaborarea volumului „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist”, apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în 2007 și retipărit la aceeaşi editură în 2017. Berthold Pelster, reprezentant al fundaţiei papale „Kirche in Not” („Biserici în nevoie”) de la München, a vorbit despre „Martirii prigoanei creştinilor – Sfinţii de astăzi. O privire actuală”. Episcopul-vicar Daniel Zikeli a prezentat referatul intitulat „Sfinţii şi venerarea lor în teologia lui Martin Luther şi în simbolurile de credinţă luterane”. Procesul de canonizare a sfinţilor a fost prezentat comparativ: din perspectiva Bisericii Ortodoxe, cu principii teologice şi proceduri canonice (pr. conf. univ. dr. Irimie Marga – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu), şi din perspectiva Bisericii Romano-Catolice (pr. prof. dr. Maximilian Pal – Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman). Comunicările ştiinţifice s-au încheiat sâmbătă cu actualizarea pr. prof. dr. Elmar Nass, de la Institutul de Grad Universitar „Wilhelm Löhe (Fürth)”, cu titlul „Etică hagiologică – pentru o creştinătate tot mai îmbietoare – o perspectivă catolică şi ecumenică”.

Vizite de cunoaștere a bisericilor şi istoriei Transilvaniei

Colocviul a continuat duminică, 13 mai, cu vizite documentare sub titlul „Bisericile şi istoria Transilvaniei”. Primul popas a fost la biserica evanghelică din Sebeş. Participanţii au vizitat apoi Alba Iulia, oraşul Marii Uniri de la 1918, începând cu Sala Unirii. A urmat vizitarea Catedralei romano-catolice, prezentată de Arhiepiscopul György Jakubinyi. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul ortodox al Alba Iuliei, a prezentat istoricul şi importanţa Catedralei Reîntregirii.

Colocviul teologic „Sfinţii şi cultul sfinţilor în Răsărit şi Apus” s-a încheiat luni, cu prezentarea Episcopiei Bisericii Evanghelice C.A. de către Episcopul Reinhard Guib.

În urma acestui eveniment academic de înaltă ţinută, participanţii au pus în lumină atât convergenţele, cât şi divergenţele existente între teologia şi spiritualitatea ortodoxă, catolică şi protestantă. Aceasta a fost prima conferinţă teologică internaţională a Institutului germano-român „Ex fide lux” pentru teologie, ştiinţă, cultură şi dialog, înfiinţat în 2016 la iniţiativa unui grup de teologi români şi germani.

Un volum bilingv dedicat cultului sfinţilor

Toate prelegerile susţinute la academiile de la Sibiu şi Sâmbăta de Sus au fost publicate într-un volum apărut în condiţii grafice de excepţie, în ediţie bilingvă româno-germană. Cartea se înscrie în bibliografia obligatorie a teologilor care doresc să studieze comparativ noţiunile de „sfânt” şi „sfinţenie” în creştinism, din punct de vedere biblic, dogmatic, canonic, istoric sau etic. Organizarea acestui colocviu în Transilvania, unde convieţuiesc toate cele trei Biserici tratate, a adus reprezentanţilor celor trei confesiuni veniţi din diferite ţări europene, o nouă perspectivă a înţelegerii partenerului de dialog teologic.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României, al Ministerului Bavarez de Stat pentru Familie, Muncă și Afaceri Sociale (München), al Asociației „Universitätsverein Furth e. V.” a Institutului de Grad Universitar „Wilhelm Löhe (Furth)” și al Companiei Hans Müller HMP Medizintechnik GmbH (Nürnberg). 

Foto: Ziarul Lumina