Conferință a părintelui Vasile Mihoc, la Dortmund


„Iată eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24,15)  – sub acest generic s-a desfașurat conferinta pr. prof. dr. Vasile Mihoc în parohia „Sf. Dimitrie cel Nou” din Dortmund la sfarșitul lunii iunie, mai exact în ziua de sâmbată 25 iunie. Vizita părintelui profesor în Landul Renania de Nord-Westfalia la invitația Parohiilor din Dortmund și Düsseldorf a însemnat două conferințe duhovnicești în ambele orașe, precum și un cuvânt de învățătură susținut în cadrul Sfintei Liturghii în Biserica Sf. Barbara din Dortmund în Duminica I după Rusalii, închinata tuturor Sfinților.

Mijlocitorul prezenței părintelui profesor Mihoc nu a fost nimeni altul decat fiul părintelui Vasile Mihoc, asistent universitar doctor Octavian Mihoc de la Facultatea de Teologie Catolică a Universitații din Münster, care a răspuns cu bucurie solicitării preoților și credincioșilor celor două parohii și a făcut posibilă aceste seri duhovnicești.
Tema conferinței a fost aleasă pentru a oferi familiilor de creștini ortodocși din Germania o perspectivă pentru a avea o familie binecuvântată și copii care vor păstra și da mai departe comoara de credință ortodoxă. Părintele profesor a accentuat faptul că nu doar mamele creștine trebuiesc responsabilizate ci și tații de familie, pentru că și ei trebuie să vegheze la legătura întregii familii cu Dumnezeu. Cuvântul din titlu aparține unui tată și anume lui Iesua sau Iosua (Iosua Navi 24,15), care a dorit sa slujească Lui Dumnezeu cu intreaga sa casă. Dumnezeul nostru este Dumnezeul parinților (adică al taților), al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov. Prin această abordare, s-a subliniat importanța rolului tatălui în educația creștină din familie.
Secretul familiei reușite este, după cum sublinia părintele profesor, Hristos, pentru că familia ia ființă prin Taina Cununiei, care potrivit Sf. Ap. Pavel se împlinește „în Hristos și în Biserică” (Efes. 5,32). Lucrarea lui Hristos în viața noastră se împlinește atunci când El este lăsat să lucreze în noi. Multitudinea de întrebări puse de credincioși au arătat că interesul pentru temă și conferențiar au fost foarte mare.
Vorbind despre însemnatatea Duminicii tuturor Sfintilor, părintele Vasile Mihoc a revelat celor prezenți la Sf. Liturghie, pe baza exegezei pericopei evanghelice, faptul că rostul nostru în societatea germană este chemarea de a-L mărturisi pe Hristos prin viața și munca noastră aici.
Toți cei prezenți la aceste frumoase evenimente duhovnicești, au văzut în prezența părintelui profesor Mihoc, un dar al Duhului Sfânt făcut celor doua parohii.

Pr. Dr. Ispas Ruja