Cuvânt pastoral referitor la situaţia provocată de pandemia de coronavirus (13.03.2020)
La 11 martie, anul acesta, epidemia de coronavirus a fost declarată pandemie, după ce peste 125.000 de persoane din 118 țări au fost infectate și s-au înregistrat peste 4.600 de decese.
În aceste zile de încercare privind sănătatea şi viaţa noastră, este important ca fiecare să înţelegem că pentru a reduce efectele negative ale epidemiei trebuie să respectăm măsurile de protecţie impuse de autorităţile ţărilor în care trăim. Prin aceasta vom contribui la încetarea răspândirii virusului, ajutând instituţiile şi cadrele medicale să poată face faţă cazurilor de îmbolnăviri grave.
Ca şi creştini, ne punem toată nădejdea în purtarea de grijă şi ocrotirea Preamilostivului Dumnezeu, Domnul vieţii şi al morţii, Căruia ne rugăm pentru sănătatea noastră şi a semenilor noștri, chemând ca mijlocitori, atât pe Maica Domnului, cât şi pe sfinţii ocrotitori şi tămăduitori pe care îi cunoaştem. Rugăciunea noastră va fi însoţită de post, mai ales că ne aflăm în perioada Postului Mare. Preoţii duhovnici vor rândui credincioşilor canon de post şi rugăciune conform cu starea sănătăţii, cu credinţa, situaţia de viaţă şi puterile fiecăruia. Deşi avem credinţa că Dumnezeu poate face minuni, că ne poate feri sau tămădui de orice boală, trebuie ca și noi să ne împlinim datoria proprie. Să ne gândim că majoritatea regulilor referitoare la mâncare şi starea de curăţie a trupului, date de Dumnezeu poporului evreu, în Vechiul Testament, urmăreau tocmai sănătatea acestuia, în condiţii concrete de climă şi de viaţă.
Grija faţă de sănătatea tuturor trebuie să o urmărim şi în modul cum participăm în aceste condiţii speciale la viaţa bisericească. Pentru că în această perioadă dorim să ne rugăm mai intens, este important să avem în bisericile noastre bună rânduială, ascultare şi încredere pentru ca să ducem această greutate împreună, protejându-ne, ocrotindu-ne şi ajutându-ne reciproc. Astfel, slujbele se vor ţine după rânduială în biserici, evitându-se însă aglomerările. În Austria și Danemarca, autoritățile au impus limita de 100 de persoane. Credincioșii care sunt suspecți de boală sau cărora li s-a impus autoizolarea de la serviciu sau şcoală sunt rugaţi să rămână acasă până la trecerea perioadei de verificare. Aceștia pot urmări transmisiunile Trinitas TV. Toți cei care sunt împiedicați să participe la sfintele slujbe sunt rugați să solicite asistenţa religioasă a preoţilor parohi, care se vor strădui să le fie alături cu rugăciunea şi cu fapta. Îi îndrumăm, de asemenea, pe credincioșii noștri să transmită preoţilor numele şi situaţia lor spre a fi pomeniţi în cadrul sfintelor slujbe și ajutaţi, în caz că au nevoie. În timpul întâlnirii cu ceilalţi şi cu ocazia participării la serviciile religioase, se va ţine seama de recomandările autorităţilor referitoare la limitarea contactului fizic cu alte persoane (strângeri de mână, îmbrăţişări). Procedând cu toţii, după aceleaşi reguli, vom evita transformarea bisericilor într-un loc al neîncrederii şi îndoielii. Avem acum şansa să învăţăm să fim mai uniţi, să colaborăm mai intens şi mai consecvent pentru binele general, spre creşterea noastră în credinţă şi iubire. Recomandăm să se identifice, la nivelul comunităților, voluntari care să se implice în acțiunile de solidaritate și sprijin pe care Biserica le poate organiza în colaborare cu autoritățile locale pentru persoanele care s-ar putea afla în izolare sau în carantină sau pentru cele care sunt vulnerabile (ex: apeluri telefonice către persoanele singure și izolate, cumpărături de primă necesitate, etc.).
Epidemia care încearcă lumea în această vreme este cu siguranță o chemare la pocăinţă pe care Dumnezeu ne-o adresează tuturor, o chemare la revizuirea modului de viaţă caracterizat adeseori de lipsa de credinţă în Dumnezeu, de iubire faţă de aproapele şi de responsabilitate faţă de creaţia lui Dumnezeu. Lumea actuală este marcată tot mai mult de consumism hedonist, de egoism şi indiferenţă față de suferinţa şi nevoile aproapelui. Toate acestea afectează natura umană şi cauzează boală şi suferinţă la nivel uman, dar şi dezechilibre majore, unele cu potenţial catastrofic, la nivel planetar. Ieşirea din această situaţie nu-i posibilă decât prin întoarcerea la Dumnezeu și trăirea după poruncile Lui, care ne sunt date tocmai pentru apărarea și promovarea vieții. Să înmulțim rugăciunea și să ne punem toată nădejdea în ajutorul Bunului Dumnezeu și al Maicii Domnului.
Urmând îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, preacucernicii preoţi vor încheia slujbele bisericeşti cu următoarea rugăciune specială pentru încetarea epidemiei, pe care şi credincioşii o pot adăuga la rânduiala lor personală de rugăciune:
„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bogat în milă şi, cu purtarea Ta de grijă cea înţeleaptă, ocârmuieşti viaţa noastră, ascultă rugăciunea noastră, primeşte pocăinţa noastră pentru păcate, opreşte noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce eşti Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, dăruieşte însănătoşire celor cuprinşi de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoşi îi ocroteşte de orice boală. Binecuvintează, întăreşte şi păzeşte, Doamne, cu harul Tău, pe toţi cei care, cu iubire de oameni şi jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala şi suferinţa din popor şi ne învaţă să preţuim viaţa şi sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruieşte-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credinţă neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău şi de dragoste faţă de Tine şi de aproapele. Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”
Cu părintească dragoste, cu nădejde şi rugăciune la Dumnezeu Căruia ne rugăm să întoarcă spre binele tuturor această încercare,
+Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și Nord,
+Episcopul Macarie al Europei de Nord,
+Episcopul-vicar Sofian Braşoveanul
Vineri, 13 martie 2020
Sf. Ier. Nichifor și Sf. Cuv. Ipomoni