Dan Puric – Poporul român dinspre patimi spre înviere. Conferință la München, 25.05.2019

Dumnezeu îşi trimite printre noi artiştii… Răspunzând invitaţiei Centrului nostru Bisericesc Ortodox din München, binecunoscutul apologet ortodox, maestrul Dan Puric ne-a făcut deosebita cinste şi bucurie de a reveni pentru a treia oară la München, unde a susținut conferința cu tema: „Poporul român dinspre patimi spre înviere”. Când Dumnezeu are un mesaj pentru noi, îşi alege oamenii Lui, profeţii, artiştii, monahii, duhovnicii, care ne ajută să-l înţelegem, să-l împlinim, să dobândim aripile frumuseţii cu care să ne ridicăm dinspre pauperitatea cotidianului spre înălţimile pentru care suntem destinaţi. Cei aleşi de El au sufletul viu, ochiul pătrunzător, mintea trează, scrutătoare a adâncurilor şi înălţimilor, şi poartă pecetea frumuseţii dumnezeieşti. Ei cunosc arta dăruirii şi a comuniunii cu Izvorul vieţii, Hristos, şi cu semenii. Sensibilitatea şi atenţia îi fac să simtă paşii lui Dumnezeu în suflet, gândul lui Dumnezeu pentru noi. Vocaţia de artist este o împreună lucrare a omului cu Dumnezeu la modelarea continuă a lumii şi a omului frumos. Conferinţa a avut loc în sala parohială Kolpinghaus sâmbătă, 25 mai 2019 www.cbrom.de.

Înregistrare disponibilă pe canalul Youtube al Centrului Bisericesc München