Evenimente culturale la Biserica Sf. Antonie din Viena
În luna mai Biserica Sf. Antonie din Viena organizează două evenimente dedicate muzicii clasice. Pe 7 mai compozitoarea Dana Probst va susține o conferință însoțită de audiții închinată marelui pianist și compozitor român Dinu Lipatti. Evenimentul marchează centenarul Dinu Lipatti de anul acesta (100 de ani de la nașterea sa).
Lipatti „a unit în personalitatea sa artistică și umană deopotrivă lirism și cerebralitate, profunzime și finețe, căldură și claritate – toate contopite într-un firesc al comunicării pe care numai un suflet de o noblețe și o modestie ieșite din comun și o credință adâncă în menirea spirituală a muzicii le pot aduce împreună. De-a lungul a numai cincisprezece ani de carieră, pianistul român a impresionat atât publicul meloman, cât și specialiștii prin subtilitatea tușeului, prin tehnica impecabilă și printr-o viziune interpretativă care ocolea dramatismul, acrobația, spectaculosul.” (Dana Probst)
Pe 14 mai, tot la Biserica Sf. Antonie va avea loc un concert de muzică clasică sacră susținut de sopranele Mihaela-Ungureanu Binder, Florina Ilie (România), Eva Pinterova (Slovacia) și de pianista Eliana Morretti (Italia). Concertul va cuprinde arii și duete renumite ale compozitorilor Bach, Schubert, Pergolesi, Mendelssohn-Bartholdy, Gounod, Dvorak.
Prin aceste evenimente Biserica Sf. Antonie continuă o tradiție începută acum trei ani de a găzdui și încuraja conlucrarea dintre cultură și religie.