Hirotonie întru diacon la Catedrala Mitropolitană

Sâmbătă, 21 noiembrie, de Praznicul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, viețutorii de la Centrul Mitropolitan și credincioșii din Parohia Nürnberg s-au bucurat să participe la hirotonia întru diacon a teologului dr. Claudiu Pătrașcu, fost psalt al Catedralei. Slujba a fost săvârșită de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim.

 

La Sfânta Liturghie arhierească, alături de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și de slujitorii Catedralei Mitropolitane a participat și părintele Klaus Klein, preot ortodox aflat în serviciul Crucii Roșii Bavareze.

Răspunsurile liturgice au fost date de coriștii Corului „Sf. Martiri Brâncoveni” al Catedralei, care a fost condus pentru mai bine de cinci ani de Claudiu Pătrașcu, doctor în muzică bizantină la Conservatorul din București.

În predica sa, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a vorbit credincioșilor despre curăția Maicii Domnului. Pornind de la pericopa citită la Apostol  (Evrei 9, 1-7), unde Sfântul Apostol Pavel vorbește despre alcătuirea templului de la Ierusalim și funcțiunea acestuia, ÎPS Sa a tâlcuit sensul acestei sărbători al cărei temei se află în Sfânta Tradiție a Bisericii. După cum Sfânta Fecioară Maria provine dintr-o familie evlavioasă, iar prin rămânerea ei la templul din Ierusalim timp de 12 ani s-a curățit încă și mai mult pentru a primi pe Pruncul Sfânt, tot la fel credincioșii, începând Postul de patruzeci de zile dinaintea Crăciunului, se pregătesc pentru a-L primi, fiecare dintre ei, pe Mântuitorul.

Ierarhul a pomenit în timpul Sfintei Slujbe, precum și la predică, pe vrednicul Patriarh Irineu al Serbiei, amintind de vizita pe care nonagenarul arhiereu a făcut-o, în mai 2014, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg. În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a lăudat activitatea de mai bine de cinci ani a psaltului Claudiu Pătrașcu la strana Catedralei și la conducerea corului acesteia, binecuvântându-l în noua slujire diaconească pe care o începe în cadrul Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din Wuppertal.