Hramul bisericii româneşti din Salzburg
Pr. Dr. Dumitru Viezuianu
Duminică, 8 noiembrie, la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii Parohiei din Salzburg (Austria), Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi. Au slujit Preotul paroh Dr. Dumitru Viezuianu, Pr. Constantin Reinhold Bartok (Traunreut), Pr. Ciprian Frăţilă (Buzău) şi PC Diacon Dumitru Dura, secretar mitropolitan.
Înaltul Ierarh a sosit în seara precedentă, fiind întâmpinat de credincioşi, împreună cu care s-a rugat şi a avut o convorbire duhovnicească.
În ziua praznicului, Ierarhul a fost primit în sunet de clopot şi toacă şi întâmpinat după tradiţie de tinerii din comunitate cu pâine, sare şi flori. Înainte de slujbă, Mitropolitul Serafim a salutat oaspeţii ecumenici, între care şi Maica Perpetua Hilgenbert, stareţa Mânăstirii Benedictine Nonnberg, reprezentanţi ai Fundaţiei ecumenice „Pro Oriente”, profesori de teologie şi autorităţi locale. La sfânta Liturghie credincioşii au dat răspunsurile la strană prin cântare în comun, slujitorii au oficiat în limbile română şi germană, iar cei pregătiţi, dar şi copiii – în număr foarte mare – au primit Sfânta Împărtăşanie.
A urmat cuvântul de învăţătură al Ierarhului în care a explicat pericopa evanghelică (Lc. 8, 41-56), „Învierea fiicei lui Iair”. Mântuitorul Iisus Hristos – a vindecat pe cale şi femeia suferindă, ce s-a atins de veşmântul Domnului şi a înviat copila de doisprezece ani, dăruind-o părinţilor, a transformat durerea în bucurie. Credinţa însoţită de faptă bună sunt fundamentul vieţii creştine. Toţi slujesc lui Dumnezeu, cler şi credincioşi, fiecare după darul încredinţat de Creator. Părintele Mitropolit a adăugat sfaturi teologice şi pastorale pentru comunitate. Au luat cuvântul Prof. Univ. Dr. Peter Hofrichter, Mag. Michael Neureiter şi Arhitectul Eugen Dumitru. Toţi au apreciat atmosfera de familie din comunitate.
Preotul Paroh a mulţumit Ierarhului pentru slujire şi vizita pastorală, împreună cu slujitorii prezenţi s-a săvârşit rugăciune de pomenire a ctitorilor, dar şi a victimelor accidentului din Bucureşti, unde mulţi oameni, în majoritate tineri au decedat şi pentru care întreaga comunitate a păstrat şi un moment de reculegere. IPS Mitropolit Serafim a rostit şi rugăciune pentru ca Dumnezeu să mângâie şi să dea putere familiilor îndoliate, s-a rugat pentru sănătatea celor aflaţi în spitale, pentru pace şi unitate între oameni. Toţi cei prezenţi la sărbătoare au luat parte la agapa hramului şi la un program cultural-spiritual românesc, în cadrul căruia tinerii au interpretat muzica vocală şi instrumentală clasică şi au prezentat costumele populare specifice tuturor zonelor ţării.
Vizita pastorala a Arhipăstorului a adus credincioşilor multă bucurie duhovnicească şi binecuvântare a muncii şi ostenelii lor în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui.