„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău…” (Erkersreut, 8.12.2014)

Predică a ÎPS Mitropolit Serafim la Erkersreut – 8 dec. 2014, cu ocazia sfințirii unei icoane a Maicii Domnului

La începutul cuvântului meu, aş dori să mulţumesc Părintelui Dr. Jürgen Henkel pentru invitaţia de a veni la Erkersreut bei Selb pentru a sfinţi această icoană minunată a Maicii Domnului oferită de parohia evanghelică parohiei catolice, ca semn de mulţumire pentru ospitalitatea punerii acestei biserici la dispoziţie pentru slujbele religioase pe timpul restaurării bisericii evanghelice. Un gest minunat de într’ajutorare creştină, pe care noi românii ortodocşi din Germania îl trăim zilnic în majoritatea parohiilor noastre care nu au biserici proprii pentru slujire. De aceea, aproape peste tot, suntem oaspeţi ai Bisericii catolice sau ai Bisericii Evanghelice, cărora nu vom putea niciodată să le mulţumim îndeajuns.  

 Revin cu mult drag aici la Erkersreut în primul rând pentru prietenia care mă leagă de peste 20 de ani de familia Henkel. Părintele Jürgen este consilierul Mitropoliei noastre (Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord) în probleme ecumenice şi de legislaţie germană, ca şi traducătorul nostru oficial. Fără ajutorul lui substanţial, Mitropolia nu putea să obţină cea mai înaltă recunoaştere din partea Statului german, aceea de „Körperschaft des öffentlichen Rechtes” şi nu s-ar fi putut dezvolta atât de repede.  

Am ascultat acum Evanghelia de la Luca, pe care noi ortodocşi o citim în special la sărbătorile închinate Maicii Domnului. Şi acestea nu sunt puţine în cursul anului, pentru că Biserica Ortodoxă, ca şi Biserica Catolică, o cinsteşte pe Fecioara Maria în mod deosebit. Astăzi, în calendarul ortodox, ca şi în cel catolic avem sărbătoarea Zămislirii Maicii Domnului de către Sfânta Ana. În tezaurul cântărilor ortodoxe, cel mai popular imn de laudă dedicat Maicii Domnului spune: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim”. Fecioara Maria este mai cinstită decât toată făptura, văzută şi nevăzută, pentru că a fost aleasă să dea naştere Fiului lui Dumnezeu, să fie „Născătoare de Dumnezeu”  („Theotokos”, în limba greacă), aşa precum au numit-o Părinţii Bisericii de la Sinodul al III-lea ecumenic din anul 431. Numindu-o „Născătoare de Dumnezeu”, Părinţii s-au inspirat din Evanghelia de la Luca 1, 43, în care Elisabeta, mama Sf. Ioan Botezătorul, o numeşte pe Maria „Maica Domnului meu”. Fecioara Maria este într’adevăr „Maica Domnului” sau „Născătoare de Dumnezeu” pentru că, potrivit vestirii arhanghelului Gavriil, „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35). Dacă Maria a născut pe Fiul lui Dumnezeu, Care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, cum mărturisim în Simbolul niceo-constantinoplitan, ea este „Maica lui Dumnezeu” sau „Născătoarea de Dumnezeu”. Unii creştini nu îndrăznesc s-o numească pe Maria, „Maica lui Dumnezeu” sau „Născătoare de Dumnezeu” pentru a nu se înţelege că Dumnezeu n-ar fi existat înainte de naşterea Sa ca om. Totuşi Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii dintru început sunt foarte clare: Dumnezeu existent din veci, „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) se întrupează, adică se naşte ca om din Fecioara Maria. Persoana care se naşte din Fecioara Maria este Persoana a doua a Sfintei Treimi, a Fiului lui Dumnezeu care ia trup omenesc din pântecele Maicii Domnului. Astfel Fiul lui Dumnezeu devine şi Fiul Omului, o singură Persoană în două firi sau naturi: dumnezeiască şi omenească. Acesta este misterul fundamental al credinţei noastre creştine. Noi credem într-un singur Dumnezeu, Care însă nu este un Absolut abstract, ci comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, unite prin iubire. Credem de asemenea că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Iar noi oamenii suntem chemaţi să primim mântuirea realizată de Hristos prin moartea şi Învierea Sa. Şi o primim cu adevărat în măsura în care ascultăm de Dumnezeu şi  răspundem alegerii Lui pentru noi, ca şi Maica Domnului prin „fiat-ul” nostru, adică „aşa să fie Doamne”, precum voieşti Tu, nu precum voiesc eu!

Ca şi Maica Domnului, noi toţi suntem aleşii lui Dumnezeu prin botezul nostru. Atunci, la Botez, Dumnezeu ne-a ales şi ne-a înfiat, iar noi am răspuns alegerii Lui prin faptul că ne-am lepădat de Satana şi ne-am unit cu Hristos. Viaţa de după botez este o înnoire continuă a Botezului, în sensul că, fiind oameni cu multe slăbiciuni şi înclinaţi spre păcat, încălcăm adesea făgăduinţele făcute la Botez şi nu trăim după poruncile lui Hristos, ci împlinim mai degrabă voia celui de care ne-am lepădat. Dar revenim mereu, ne pocăim şi începem din nou. Şi astfel toată viaţa noastră este făcută din căderi şi din ridicări, până când în noi biruie puterea harului, care ne dă garanţia mântuirii. În Biserica Ortodoxă, un rol important în convertirea neîncetată la Hristos o are Taina Spovedaniei individuale în faţa preotului duhovnic, care nu numai dezleagă păcatele prin puterea primită de la Hristos (vezi Ioan 20, 22-23), ci ne şi îndrumă pe calea vieţii duhovniceşti. Ştiu că şi în Biserica Catolică, Spovedania are acelaşi rol ca şi în Biserica Ortodoxă. De asemenea m-am bucurat să aud de curând din gura unor fraţi episcopi luterani că şi în Biserica Evanghelică este recomandată Spovedania individuală.

Pe calea vieţii duhovniceşti, noi toţi avem nevoie de exemple vii, de oameni care au reuşit să învingă păcatul şi să trăiască în iubire şi în ascultare de Dumnezeu. Aceştia sunt sfinţii pe care Biserica ni-i recomandă ca exemple de viaţă. Biserica însăşi este „comuniunea sfinţilor”, adică a credincioşilor chemaţi la sfinţire: „Fiţi sfinţi precum Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Levitic 19, 2; Matei 5, 48)! Deşi toţi creştinii sunt „un popor ales, un popor sfânt, o preoţie împărătească” (I Petru 2, 9), totuşi puţini sunt cei care dovedesc aceasta prin viaţa lor.

Pentru noi toţi, Maica Domnului este model suprem de ascultare de Dumnezeu şi de smerenie. Datorită ascultării ei, prin „fiat-ul” său rostit la bunavestire a arhanghelului Gavriil, Dumnezeu S-a putut întrupat, a putut deveni Om pentru ca să mântuiască neamul omenesc. Şi pentru smerenia Sa, a fost aleasă pentru a fi instrumentul venirii Sale în lume. Ea însăşi zice: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Şi, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca1, 48). Arhanghelul Gavriil a fost primul care a „fericit-o”, adică a cinstit-o pe Fecioara Maria cu imnul: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca1, 28). Iar noi, „neamurile” care am primit lumina Evangheliei, repetăm zilnic acest imn al Arhanghelului. Rozarul în cinstea Maicii Domnului este o frumoasă tradiţie catolică. Noi ortodocşii, avem şi noi o mulţime de imne şi cântări dedicate Maicii Domnului.

 

Dar pe Maica Domnului şi pe sfinţi nu numai că îi cinstim, ci îi şi chemăm în ajutor, rugându-i să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Dacă noi ne rugăm unii pentru alţii, după exemplul Apostolilor care  se rugau pentru cei ce-i converteau la Hristos şi cereau, la rândul lor, rugăciunea acestora, cu atât mai mult ne rugăm sfinţilor. Rugăciunea unora pentru alţii este expresia dragostei care ne uneşte pe toţi în Hristos. În Hristos, toţi suntem vii – şi cei care trăim în lumea aceasta şi cei adormiţi, care trăiesc în lumea cealaltă. Dumnezeu este Dumnezeul viilor şi nu al morţilor! De aceea ne rugăm pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, ne rugăm sfinţilor şi sfinţii se roagă pentru noi.

În Tradiţia Ortodoxă, cinstirea sfinţilor se face şi prin venerarea icoanelor lor. Noi credem că, atunci când sărutăm o icoană, suntem şi mai apropiaţi de persoana reprezentată pe ea, credem că intrăm în comuniune duhovnicească cu ea. Aşa precum o mamă, din dragoste, sărută fotografia fiului ei plecat departe, tot aşa şi noi sărutăm icoanele sfinţilor noştri dragi.  Icoana nu este idol, pentru că nu este adorată cum este adorat doar Dumnezeu, ci numai cinstită sau venerată.

Mă bucur că vom sfinţi acum această icoană a Maicii Domnului după tradiţia ortodoxă şi că ea va rămâne în biserica de aici un simbol al înfrăţirii între creştinii catolici, evanghelici şi ortodocşi.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

 

 Mitropolitul Serafim