Mitropolitul Serafim: îndemn pentru participarea la Referendumul din 6-7 octombrie 2018
Dragi părinţi,
fraţi şi surori întru Domnul,
Mă adresez pe această cale tuturor cu îndemnul şi rugămintea fierbinte de a participa la Referendumul din 6-7 octombrie pentru modificarea Constituției. În articolul 48 din Constituția actuală se spune că familia este unirea între soți, ceea ce poate da naștere la confuzii. Însă, prin votul nostru, Legea fundamentală a României va preciza că familia este unirea între un bărbat și o femeie.
Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se vorbește de soți, ci numai de bărbat și de femeie. Cartea Facerii ne spune că Dumnezeu a făcut pe om, bărbat și femeie (1,27). De asemenea toate textele din Sfânta Scriptură care se referă la familie vorbesc de bărbat și de femeie, nu de soți. Cererea de precizare că familia este compusă din bărbat și femeie este pentru creștini o problemă de conștiință izvorâtă din Cuvântul lui Dumnezeu, dar și din ordinea naturală a lucrurilor. De fapt, Sfânta Scriptură întărește ordinea naturală pusă de Dumnezeu în firea lucrurilor.
Precizarea în Constituție că familia este unirea dintre un bărbat și o femeie este de o extremă importanță pentru fiecare dintre noi cei ce votăm, dar mai ales pentru copiii noștri care vor fi feriți să alunece pe căi greșite în ce privește căsătoria și familia. Ca și creștini, vrem să respectăm legile lui Dumnezeu și legile firii și să-i învățăm și pe copiii noștri să le respecte. Dumnezeu în nemărginita Sa bunătate ne iartă atunci când greșim, însă natura nu iartă niciodată, pe nimeni.
Votând pentru familia naturală, compusă dintr-un bărbat și o femeie, așa cum a lăsat-o Dumnezeu dintru început, vrem să-i apărăm pe semenii noștri de suferința care vine din nesocotirea legilor firii. Biserica și creștinii nu au voie să condamne pe nimeni; noi condamnăm păcatul și nu pe păcătos. Dar suntem datori în fața lui Dummnezeu să-i învățăm pe oameni să se ferească de păcat și să lupte împotriva lui până la sânge. „În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați împotrivit încă până la sânge” (Evrei 12, 4). Numai luptându-ne, cu ajutorul lui Dumnezeu, să biruim păcatul ne vom putea bucura de o viață armonioasă și fericită.
Astăzi în Diaspora se află un sfert din cetăţenii români cu drept de vot. De aceea votul nostru este extrem de important. În nădejdea că veți face pentru Dumnezeu cât mai mulți efortul de a merge la vot în zilele de 6 și 7 octombrie, chem binecuvântarea Domnului peste toți.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!“ Amin.
Mitropolitul Serafim