Întâlnire interconfesională la Viena, întru bucuria pascală
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, în data de 20.04.2023, joia din Săptămâna luminată, un grup de slujitori ai Comunităţilor Creştine Române din Austria ne-am întâlnit în sala parohială a Parohiei cu hramul „La Sfânta Înviere” şi „Sf. Ap. Andrei“ din Viena. Motivul întâlnirii şi discuţiile s-au purtat pe tema atât de importantă: Familia creştină azi. Au fost suţinute patru referate, ca bază a discuţiilor, de către: Pr. Prof. Nicolae Dura, Prof. Radu Gheorghiţă şi pastorii: Ionel Vlas şi Daniel Oncea.
Această întâlnire s-a făcut la iniţiativa d-nei Ing. Gabriela Bujdei. Au participat: din partea Bisericii Ortodoxe Române, preoţii: Prof. Dr. Nicolae Dura şi Prof. Dr. Ioan Moga, cu diaconul Prof. Dr. Teodor Coresi; din partea Comunităţilor neo-protestante: Daniel Oncea, Gabriel Drăguţ şi Vasile Mîţ (Biserica Adventistă); Samuel Coste şi Prof. Radu Gheorghiţă (Biserica Baptistă); Ionel Vlas, Nelu Irimiş şi Ing. Gabriela Bujdei (Biserica Penticostală). Aceasta a fost prima întâlnire organizată de către slujitori ai Comunităţilor creştine din Austria.
Cele patru prezentări şi discuţiile purtate cu temeiuri biblice, dar şi patristice au amintit principiile care stau la temelia Familiei: iubirea reciprocă, respectul soţilor, fidelitatea ş.a. În calitatea de creştini trebuie să suţinem întărirea şi păstrarea familiei în aceste vremi de crize.
Hristos-Domnul, Cel care a binecuvântat familia, prin participarea la nunta din Cana Galilei, să reverse asupra familiilor noastre: bună-înţelegere, dragoste nefăţarnică, pace şi fericire, împreună cu copii sănătoşi şi bucuroşi!
Pr. Prof. Dr. Nicolae Dura, Vicar pentru Austria