Vizita părintelui ctitor, pr. Simion Felecan și parastas pentru binefăcătorii bisericii Sf. Maria din München
Ziua de 23 aprilie 2023, Duminica Tomii și ziua de prăznuire a Sf. Gheorghe, a fost una de rugăciune, recunoștință și bucurie. Credincioșii Parohiei „Buna Vestire” din München s-au bucurat de reîntâlnirea cu preotul ctitor al bisericii, pr. Simion Felecan, care a slujit alături de actualul paroh, pr. Alexandru Nan, Sfânta și dumnezeiasca Liturghie. La sfârșitul acesteia, cei doi părinți au săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii.
Parohia Ortodoxă Română „Buna Vestire” din München se numără printre primele parohii de exil din Germania. După o slujire sporadică a pr. Dumitru Emilian Popa în München, o schimbare majoră s-a produs în istoria acestei parohii, odată cu venirea la München a pr. Simion Felecan, care a solicitat azil politic în Germania. Numit oficial paroh începând cu data de 1 aprilie 1988, pr. Simion Felecan a început o misiune prodigioasă, încheiată în anul 2019, cu un bilanț de invidiat: crearea unei mari comunități euharistice, care și-a ridicat propria biserică, clădirile anexe și un altar de vară.
Revenit în sânul comunității, pentru care s-a jertfit timp de 32 de ani alături de familie, pr. Simion Felecan a slujit duminică, 23 aprilie 2023, Sf. Liturghie alături de actualul paroh, pr. Alexandru Nan. La momentul potrivit, cu pregătirea necesară, alături de numărul însemnat de copii, s-a împărtășit și un mare număr de credincioși.
La sfârșitul Sf. Liturghii, fostul paroh, pr. Simion Felecan, a rostit un cuvânt emoționant, referindu-se la Apostolul Toma și la căutările lui, care după ce a ajuns să pipăie rănile Domnului, a rostit acele cuvinte-mărturisire: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.
În partea a doua a cuvântului rostit, pr. Simion Felecan a evocat momente importante din viața parohiei, amintind printre altele, contribuția financiară a principalilor binefăcători, doamna doctor Mărioara Kunst și soțul dânsei, domnul Johann Kunst. N-a fost uitată nici doamna Cornelia Munteanu și nici alți membri susținători ai parohiei.
După aceste cuvinte emoționante, pr. paroh Alexandru Nan pornind de la un citat al poetului argentinian Francisc Luis Bernardez, care afirma că „tot ceea este înflorit într-un arbore se hrănește din ceea ce este îngropat sub pământ”, s-a referit la jertfa celor aflați acum sub glie, exprimându-și recunoștința în fața membrilor fondatori prezenți pentru minunata biserică construită, închinată Sf. Fecioare Maria. De asemenea, părintele Alexandru a subliniat și rolul fundamental jucat de către pr. Simion Felecan care, secondat de doamna preoteasă Olga, a știut să-i adune pe credincioși în jurul Sf. Potir, pentru a realiza mai apoi împreună cu ei, cu ajutor de Sus, lucruri greu de realizat.
A urmat apoi slujba de pomenire a binefăcătorilor mai sus amintiți, mulțimea credincioșilor cântând la final, „într-un cuget și într-o simțire”, imnul biruinței lui Hristos asupra morții.
La finalul slujbei nu numai ctitorii bisericii, ci toți credincioșii prezenți, au primit drept răsplată simbolică pentru jertfa lor, câte un exemplar al Catehismului ortodox, tipărit la inițiativa conducerii Mitropoliei și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim Joantă, în strânsă conlucrare cu parohiile care fac parte din această structură administrativă.
Ziua s-a încheiat cu o agapă în memoria ctitorilor adormiți, organizată de către gospodinele parohiei sub coordonarea bucătarului profesionist Adrian Pavel și a doamnei preotese Daniela Nan. Astfel s-a încheiat o zi minunată, marcată de rugăciune, pomenire și recunoștință!
A consemnat pr. Alexandru Nan