Învierea Domnului la Catedrala din Nürnberg
În Sâmbăta Mare, puţin înainte de miezul nopţii, Catedrala din Nürnberg a devenit locul de întâlnire a câtorva mii de români, adunaţi pentru a sărbători Praznicul Învierii Domnului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim şi cu soborul Catedralei Mitropolitane. Lumina Învierii s-a împărţit la orele 23:00, din dorinţa ca toţi cei adunaţi la Sărbătoarea Paştilor să se afle în rugăciune în acelaşi timp cu românii din ţară. După citirea Evangheliei pe solea amenajată în faţa troiţei din curtea Mitropoliei, preoţii şi credincioşii au înconjurat biserica pe străzile din apropiere, apoi au continuat cu cântările Canonului Învierii, urmate de predica Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, care s-a bucurat de prezenţa numeroasă a credincioşilor, dar s-a întristat de golul lăsat în ţară prin plecarea atâtor români peste hotare.
Părintele Mitropolit a îndemnat pe toţi cei de faţă să-şi păstreze credinţa şi identitatea naţională oriunde s-ar afla, punând pe primul plan rugăciunea, care coboară mintea în inimă, unde îşi găseşte pacea în faţa împrăştierii cotidiene. Aşa cum alte popoare au legea nescrisă „a sângelui“ de a-i sprijini pe cei rămaşi acasă, tot la fel, românii aflaţi departe de ţară ar trebui să nu uite de unde au venit şi să îşi ofere ajutorul lor atât rudelor cât şi celor aflaţi la grea încercare: săraci, orfani, cei rămaşi singuri.
Sfânta Liturghie Pascală a fost săvârşită dimineaţa de către Înaltpreasfinţitul Serafim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, biserica dovedindu-se neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi la Sărbătoarea Învierii. În cadrul liturghiei, Părintele Mitropolit a hirotonit întru diacon pe rasoforul Ioan Popoiu, de la Mănăstirea „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ de la Centrul Eparhial. Părintele diacon Ioan este licenţiat şi doctor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi asistent la catedra de Noul Testament şi Istoria Bisericii Primare de la Facultatea de Teologie Evanghelică din Frankfurt. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Katharsis” din Timişoara, aflat într-un turneu de concerte în Postul Mare şi de Sfintele Paşti la parohiile româneşti din Germania, la iniţiativa Părintelui Protosinghel Ghelasie Păcurar (Würzburg). La sfârşit, copiii de la grupa duminicală a parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din Nürnberg, coordonaţi de doamna Doina Filippi, au prezentat un concert de Paşti.