Jurnal de călătorie la Marienborn

Ne aflăm încă în intervalul de timp dintre Paşti şi Rusalii. E o perioadă binecuvântată, plină de har, în care Părintele nostru paroh, Protosinghel Clement Lodroman, ne îndeamnă să stăruim în rugăciune şi să ne împărtășim cât mai des, precum făceau primii creştini, ca să menţinem aprinsă lumina Învierii în sufletele noastre.

În vinerea din Săptămâna Luminată am sărbătorit împreună „Izvorul Tămăduirii“, iar acum, pe 29 mai 2023 Părintele ne-a invitat pe noi, credincioşii Parohiei Ortodoxe Române „Mihail şi Gavriil“ din Berlin să mergem în pelerinaj la un alt izvor aducător de izbăvire al Maicii Domnului; nu, nu pe meleagurile Constantinopolului de odinioară, ci chiar aici, spre surprinderea noastră, în apropiere de capitala Germaniei, la numai 200 Km distanţă.

Despre locul acesta minunat din Sachsen- Anhalt, Marienborn, cu încărcătură istorică, politică, dar mai ales spirituală, a aflat Părintele  în 2022; aşadar abia anul trecut şi totuşi la vremea potrivită, căci toate sunt rânduite de Domnul.

Istoria ne relatează că prin anul 1000 un cioban care îşi păştea oile în această regiune- locul se numea atunci Mordthal- a văzut într-o viziune pe Presfânta Născătoare de Dumnezeu, cerându-I Fiului ei să îi dăruiască acel loc, pentru ca oamenii ce i se vor ruga , să afle aici răspuns şi împlinire rugilor lor. Domnul a încuviinţat, dar Şi-a exprimat dorinţa de a primi şi El împreună cu Maica Sa rugăciunile credincioşilor, până la sfârşitul lumii. (Oare nu sunt acestea cuvintele Domnului spuse ucenicilor Săi înainte de Înălţare? “Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor“?! După această discuţie, a văzut păstorul doi îngeri ţinând o cruce şi i-a auzit spunând că acolo se va ridica un altar.

Mai târziu, alţi ciobani au observat că oile lor nu voiau să bea apă din izvorul ce curgea prin aceste ţinuturi şi au înţeles că la mijloc trebuie să fie o taină şi că probabil acel izvor avea o menire mai înaltă, să potolească setea şi să aducă vindecare oamenilor. A fost înştiinţat preotul şi venind, el a descoperit o statuie mică a Maicii cu Pruncul. S-a construit o capelă, apoi un spital şi chiar o mânăstire de călugăriţe. Impresionat de frumuseţea peisajului, dar mai ales de pacea ce domnea acolo, episcopul din Magdeburg a făcut donaţii de bani şi teren, donaţii continuate de-a lungul timpului de nobili şi chiar de un împărat.

Micuţa capelă a avut mult de îndurat în vitregiile istoriei: războaie, ciumă, incendii, jafuri, legi politice absurde, a fost renovată, reconstruită, dar a rămas mereu loc tainic de pelerinj pentru oameni de aproape şi de departe, care şi-au găsit aici alinare bolilor şi neputinţelor trupeşti, dar mai cu seamă sufleteşti.

Uite aşa, luând cunoştinţă de aceste mărturii, s-a născut în mintea, dar mai cu seamă în inima Păstorului nostru de suflete dorinţa de a-şi aduce aici la izvor şi la păşune duhovnicească oile turmei sale celei cuvântătoare.

Pe 26 iunie 2022 a organizat un prim pelerinj cu un grup de credincioşi şi a slujit la capelă Sfânta Liturghie. A urmat un al doilea şi în sfârsit acest al treilea pelerinaj, despre care este vorba în rândurile pe care le citiţi. De ce este acesta din urmă încă si mai deosebit decât celelalte, vă întrebaţi probabil, încât am simţit nevoia de a vă împărtăşi tuturor bucuria noastră?!

Minunile lui Dumnezeu nu se termină niciodată. Astfel se face că pe când Părintele se plimba singur pe aici, adâncit în rugăciune, a aflat că la o jumătate de mers pe jos de la capelă, mai există un alt izvor. Şi două persoane, întâlnite „întâmplător“ i-au povestit că în 2019, în urma unor săpături arheologice s-au descoperit nişte ruine, care s-au dovedit a fi ale unei biserici, datând din secolul al 9-lea.

E vorba de o Biserică Ortodoxă, căci altarul este la răsărit, se pot recunoaşte urmele boltei absidei şi locurile unde au fost coloanele care susţineau biserica.

Biserica aceasta va fi fost întemeiată de călugări misionari, care mergeau din loc în loc spre a vesti cuvântul Domnului. Aici îşi vor fi îndreptat către Cer rugăciunile unii dintre cei dintâi creştini, la începuturile creştinismului pe aceste meleaguri germane.

Şi iată, aici a rânduit şi a îngăduit  Domnul ca după sute de ani, să se slujească din nou Sfânta Liturghie. Iar pe noi ne-a făcut părtaşi la această minune.

Luni, pe 29 mai, ne-am întâlnit cu toţi în răcoarea dimineţii în faţa capelei. Încolonaţi frumos, câte trei în rând, am pornit la pas uşor pe drumul de ţară, spre ruinele vechii Biserici.

În faţă mergeau copiii-că doar“ din gura pruncilor şi a celor ce sug se va aduce laudă“-, purtând în maînile micuţe icoane. Trebuie să vă mărturisesc ca nu au participat doar copilaşi de şcoală sau de grădiniţă, ci în braţele mamelor sau în cărucioare, din alai făceau parte şi bebeluşi. În glas de toacă şi cântări închinate Împărătesei Cerurilor urmau maiestos în veşminte luminoase Părinţii ce au răspuns cu entuziasm şi cu dragoste chemării Părintelui Clement: tocmai din Rostock a venit cu familia, pornit la drum în miez de noapte, Părintele Bogdan Nicolae Negru-Aman; apoi Parintele Dr. Ionuţ Băcilă din Potsdam, Părintele Mihail Saratean din Zerbst şi Părintele Diacon dr. Iustin Bica. În spatele sfinţiilor lor veneau corul şi apoi credincioşii.

Sus, pe ruinele Bisericii s-au citit mai întâi Acatistul Maicii Domnului şi al sfântului Ioan de la Colciu,            ale cărui sfinte Moaşte au fost scoase la sfârşitul slujbei spre închinare. În acest timp Părinţii prezenţi au spovedit pe toţi credincioşii dornici să guste la momentul Împărtăşirii din Bunătatea Domnului. „Gustaţi si vedeţi că e bun Domnul…“

În vremea primei sfinte Liturghii după sute de ani, părea că întreaga natură ia parte la  bucuria noastră şi Îl slăveşte pe Creatorul ei. Razele soarelui s-au strecurat discret printre frunzele copacilor din pădurea ce adăposteşte ocrotitoare urmele bisericii sfinte, spre a ne cuprinde într-o îmbrăţişare caldă. Inimile ardeau deja de dor de Cer, căci ne simţeam uniti în rugăciune cu cei dintâi crestini.

După Sfânta Liturghie ne-am îndreptat din nou paşii către pajiştea de lângă capelă. Părintele a săvârşit slujba de sfinţire a apei şi apoi a urmat Agapa, masa dragostei, în care bucatele aduse de fiecare de acasă şi grătarul şi băutura dăruite de credinciosi din parohie, păreau că nu mai contenesc să se înmulţească, fiindcă Domnul chiar era prezent acolo cu noi, nevăzut. „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu cu ei“.

Cu foamea sufletească si trupească ostoite, ne-am lăsat cuprinşi de farmecul cântecului popular românesc. S-au încins hore cu sârbe şi jocuri din Moldova, Ardeal, Oltenia. Întreagă România noastră era reprezentată acolo. Iar florile de pe ii îţi încântau privirea. Toată pajiştea era înflorită. Dar mai frumoşi ca toate erau obrajii îmbujoraţi de joc şi ochii plini de lumină.

Doamna Cristina Goretzko s-a îngrijit ca nici copiii sa nu se plictisească sau să stea pe telefoane, ci i-a antrenat la jocuri: întreceri la sărituri  cu picioarele băgate în sac, alergat cu lingura cu ou şi alte jocuri adecvate vârstei.

S-a plecat ziua către seară, dar nouă nu ne venea să plecăm. Timpul părea că stă în loc.“ Doamne, bine ne este nouă să fim aici“ şopteau inimile noastre.

În cele din urmă ne-am îndreptat totuşi către casă, învăluiţi în lumina lină a soarelui ceresc şi răsunându-ne în urechi cântecul copilăriei redescoperit acum prin copiii nostri: “Podul de piatră s-a dărâmat/ a venit apa şi l-a luat./ Vom face altul pe mal în jos, /altul mai trainic şi mai frumos…“

Dea Domul să se dărâme toate pietrele păcatelor ce apasă pe sufletele noastre şi să facem din Cruce pod către Cer, către Raiul în care ne cheamă Domnul pe fiecare dintre noi.

Mulţumim lui Dumnezeu şi Maicii Sale pentru toate câte ne-a dăruit să trăim în această zi minunată,  pe care nu o vom păstra doar ca pe o amintire frumoasă, ci ca pe un moment în care iarăsi şi iarăşi ne-a fost dat să gustăm din veşnicie.

Mulţumim tuturor pentru participare şi îi aşteptăm şi la următoarele evenimente din parohia noastră!

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!“

Articol scris de : Sanda Sellin si Mihaela Lunguran, Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Berlin