Mitropolitul Serafim – experiențe cu Oastea Domnului (Nürnberg, 15.01.2025)
- Înaltpreasfinția Voastră, cum era adolescentul și tânărul Romul și ce anume v-a influențat parcursul duhovnicesc?
– M-am născut într-un sat ardelean din zona Făgărașului cu oameni evlavioși, toți ortodocși, atașați de Biserică și de tradițiile ei: duminica și sărbătorile toată lumea mergea la biserică, posturile erau respectate, oamenii se spovedeau și se împărtășeau în cele patru posturi mari de peste an, mai cu seamă, în săptămâna mare dinaintea Sfintelor Paști. Tânăr fiind am cunoscut-o pe sora Reveca (acum, maica Rafaela), profesoară de matematică, nepoata Părintelui Dumitru Stăniloae, care m-a luat cu dânsa, an de an, în vacanțe, la mânăstirile din toată țara. Așa am cunoscut îndeaproape peste 50 de mari duhovnici de la care am învățat mult.
- Cum ați cunoscut Lucrarea Oastei Domnului și ce v-a determinat să vă atașați de ea?
– În biserica din satul meu, se cântau pricesne de la Oastea Domnului, foarte iubite de credincioși. Până astăzi fredonez uneori cântările Blândul Păstor…, Iisuse al meu, Prieten drag… care mi s-au întipărit în inimă de pe vremea copilăriei. Când am făcut teologia la Sibiu (1970-1974) am cunoscut mai mulți frați ostași care se adunau, în taină, pe la casele lor, citeau din Sfânta Scriptură, cântau și predicau. Împreună cu alți colegi, între care și actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prefericitul Părinte Daniel, participam și noi, din când în când, la astfel de mici adunări. Tot din acea vreme, mi-aduc aminte de o mare Adunare a Oastei Domnului de la Batiz, județul Hunedoara, care m-a impresionat foarte mult. Apoi, ca preot la catedrala din Alba Iulia (1975-1982), am cunoscut mai mulți frați ostași, între care și pe fratele Lucian care a și fost închis pentru că a editat și răspândit broșuri despre Oastea Domnului. În casa fratelui Lucian, m-am întâlnit de mai multe ori cu alți frați ostași. Dar am cunoscut Oastea Domnului, mai ales, imediat după Revoluție, când a fost reabilitată de Sfântul Sinod, iar eu, ca episcop vicar la Sibiu, am fost însărcinat cu coordonarea activităților ei. Astfel timp de patru ani, până la plecarea în Germania, am participat la foarte multe Adunări din toată țara și chiar din Ucraina.
- Cum vedeți misiunea Oastei în prezent?
– Oastea Domnlui a fost și este o mare binecuvântare pentru Biserica și poporul român. Mai cu seamă în anii de început ai ei, sute de mii de români s-au întors la Hristos părăsind beția, desfrâul și alte patimi. Or această imensă lucrare de mântuire a sufletelor prin lupta împotriva păcatului a ridicat tot iadul împotriva ei și în primul rând împotriva Părintelui Iosif, potrivit cuvântului: „Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei” (Matei 26,31). Părintele Iosif a suferit, ca puțini alții, de diferite boli. Dar cea mai mare suferiță a lui a fost, fără îndoială, neînțelegerea la care a ajuns cu mitropolitul său care l-a caterisit în 1935. Astfel Oastea s-a dezbinat și n-a mai avut puterea de la început de propovăduire, pentru ca peste câțiva ani să fie interzisă de puterea comunistă. Pe tot parcursul dictaturii atee, ea a supraviețuit lucrând în ascuns, dar plătind un tribut greu prin urmărirea din partea securității și închisoarea multor frați. Datorită acestei situații, unii ostași au trădat Biserica și au trecut la secte. De aici suspiciunea multor preoți față de lucrarea Oastei Domnului. De aceea este absolut necesar ca ostașii să fie integrați în Biserică, să participe regulat la Sfânta Liturghie, să țină posturile, să se spovedască și împărtășească cu Sfintele Taine pentru ca să fie astfel exemple pentru ceilalți credincioși.
- Ce îndemn aveți pentru tinerii care plănuiesc să meargă la lucru în străinătate, cu nădejdea unui trai mai bun?
– Străinătatea este o mare capcană pentru credință pentru că societățile occidentale sunt mult mai descreștinate decât cele din țările de tradiție ortodoxă. Și aceasta datorită materialismului care domnește peste tot și face ca oamenii să caute în primul rând banul, traiul bun și plăcerile vieții. Vladimir Zielinsky, un preot și scriitor rus, stabilit în Italia, a zis pe bună dreptate : « Scoateți crucea din Evanghelie (adică asceza, postul și lupta împotriva păcatului și patimilor) și veți avea o Evanghelie pentru consumatori cucernici ». Occidentalii nu sunt neapărat necredincioși, dar credința celor mai mulți este pătrunsă de duhul lumii. Or Mântuitorul spune ucenicilor Săi: « voi nu sunteți din lume » (Ioan 15,19), iar Sfântul Apostol Pavel zice : « nu vă potriviți cu acest veac » (Romani 12,2). Deși trăim în lume, nu trebuie să ne potrivim cu duhul lumii, să acceptăm devierile de la morala creștină și de la morala naturală. Căci legile morale sunt sădite de Dumnezeu în firea omului, iar cine le încalcă suferă consecințele lor: boli și neputințe de tot felul. Nu Dumnezeu pedepsește pe om pentru păcatele sale, ci păcatele însele se ridică împotriva lui. De aceea spiritulitatea ortodoxă este acetică prin excelență pentru că nu ne putem lupta împotriva păcatului care domnește peste tot decât prin « luptă până la sânge » (Evrei 12,4), adică prin rugăciune săruitoare, post și înfrânare, spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine. Ortodocșii care trăiesc în Occident se lasă ușor influiențați de duhul care domnește aici; mulți nu postesc, nu se spovedesc și nu merg la biserică decât foarte rar. De aceea nu sfătuiesc pe nimeni să-și părăsească țara pentru un trai mai bun în străinătate pentru că pericolul de a-și pierde sufletul este foarte mare.
- La ce ispite sunt expuși tinerii care locuiesc în străinătate?
– La toate ispitele pomenite mai sus, în primul rând la slăbirea sau chiar pirderea credinței prin acomodarea cu duhul veacului. Credința slăbește dacă nu te silești să trăiești după poruncile lui Dumnezeu care « nu sunt grele » (I Ioan 5,3) dacă ai dragoste față de El. Trebuie să înțelegem că tot ce ne cere Dumnzeu să facem este spre binele nostru, adică să ne ferim de păcate care degradează natura noastră bună și ne provoacă atâta suferință. Or lupta împotriva păcatului n-o putem duce de unul singur, ci numai ajutați de semenii noștri în « trupul lui Hristos » care este Biserica (cf. Efeseni 4,12 ; I Corinteni12,12-27). De aceea Biserica trebuie să fie pe primul plan al vieții. Biserica este mediul în care credința crește și se întărește. În afara Bisericii, credința se ofilește și ne rătăcește de la Adevăr. Nu există salvare decât în Biserică și prin Biserică! Din păcate, lucrul acesta îl înțeleg foarte puțini.
- Care sunt armele duhovnicești pe care le au tinerii la îndemână, în contextul societății actuale?
– În primul rând rugăciunea. Când, în 1992, l-am întrebat pe Sfântul Sofronie de la Essex ce să fac pentru a sluji cît mai bine Biserica, mi-a răspuns: „Rugați-vă! Iar rugăciunea vă va învăța ce să faceți și vă va și ajuta ca să faceți ceea ce trebuie să faceți”. „Toată darea cea bună și tot darul desăvâșit” (Iacob 1,17) vin de la Dumnezeu prin rugăciune. Trebuie să ne silim să ne rugăm în toată vremea: acasă, pe drum, la lucru, cu rugăciuni scurte, repetate cât mai des. „Rugați-vă neîncetat”, spune Sfântul Apostol Pavel (I Tesaloniceni 4, 17). De asemenea, Mântuitorul ne îndeamnă: „Priveghiați și vă rugați…” (Matei 26,41). Iar Sfântul Marcu Ascetul spune: „Când îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te, pentru ca atunci când uiți să te rogi să-și aducă Dumnezeu aminte de tine“. Să luăm aminte și la faptul că rugăciunea Bisericii nu poate fi înlocuită de nici o altă rugăciune pentru că în Biserică, Mântuitorul reactualizează nesângeros jertfa Sa de pe cruce și ne hrănește cu trupul și sângele Său, fără de care nu avem viață: „Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 7,53). Rugăciunea este și măsura iubirii lui Dumnezeu: Te rogi mult, înseamnă că-L iubești mult, te rogi puțin, înseamnă că-L iubești puțin. Să nu ne mulțumim însă cu o rugăciune mecanică, formală, care nu are mare valoare, ci să tindem spre rugăciunea curată care se face cu atenția concentrată în inimă unde sălășluiește Dumnezeu. Când ne rugăm cu adevărat, mintea și inima devin una, pentru că gândul este numai la cuvintele rugăciunii. Dar pentru a ne ruga curat, cu o rugăciune neîntinată de gânduri străine, care o împiedică să intre în inimă, toți cei care au experiența rugăciunii ne spun că este nevoie de post și înfrânare (vezi și I Corinteni 7,5). Părinții spun că nimeni nu se poate ruga cu stomacul plin pentru că mâncarea multă împiedică mintea să coboare în inimă, ci o împrăștie în simțuri și le aprinde de poftă. De aceea, cum am spus, spritualitatea ortodoxă este ascetică, pune mare accent pe post și înfrânare. Astfel inima omului care se roagă mult devine treptat, cu darul lui Dumnezeu, o inimă bună, milostivă, compătimitoare față de nevoile semenilor. „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9,14). Să nu uităm că singurul criteriu al judecății din urmă este milostenia (vezi Matei 25,30-46).
Rezum: cele mai importante arme duhovnicești cu care ne luptăm împotriva ispitelor diavolului sunt: rugăciunea, postul și milostenia.
- Un gând pentru adolescenții și tinerii din Oastea Domnului, din țară și de peste hotarele ei…
– Mă bucur că mulți tineri sunt pătrunși de duhul misionar al Oastei Domnului. Dacă ei sunt bine integrați în Biserică pot fi ca aluatul care dospește toată frământătura, vor atrage și pe alți tineri spre Biserică și o vor înnoi din interior. Căci Biserica are nevoie de elanul tinerilor!
+ Mitropolitul Serafim,
15 ian. 2025, Sfinții Pavel Tebeul și Ioan Colibașul