Moaștele Sfântului Cuv. Gheorghe de la Cernica, aduse la München, Hersbruck și Nürnberg
PS Părinte Sofian Brașoveanul alături de preoți și credincioși români din München, Nürnberg, Hersbruck și alte localități bavareze au avut bucuria ca, în 20-23 mai, să primească o delegaţie de monahi de la Mănăstirea Cernica în frunte cu Părintele Stareţ, Protos. Vasile Pârjol, care au adus spre închinare racla cu moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani.
Într-o succintă prezentare a biografiei sfântului, PS Părinte Episcop Sofian Brașoveanul nota, pe pagina Facebook, că „Sf. Cuvios Gheorghe era din Săliştea Sibiului şi a trăit în secolul al XVIII-lea. În acei ani în care Ortodoxia era prigonită în Transilvania iar monahismul ortodox fusese desfiinţat de stăpânirea austro-ungară, Cuviosul Gheorghe şi-a îndreptat paşii mai întâi spre Sf. Munte Athos, unde s-a format ca monah sub îndrumarea Sf. Paisie Velicikovski. Ulterior, după întoarcerea Sf. Paisie în Moldova, Cuv. Gheorghe a ajuns stareţ al mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani, pe care practic le-a reînviat. Cunoscător atât al prigoanelor împotriva credinţei, cât şi al vieţuirii departe de casă, între străini, Cuviosul Gheorghe, a ajuns, iată, să ne viziteze şi pe noi românii de astăzi trăitori în împrăştiere şi depărtare şi să ne aducă mângâiere, încurajare şi binecuvântare”.
Pelerinajul a început vineri seara (20 mai) la noul Așezământ Românesc din München, unde PS Sofian împreună cu slujitorii Centrului Bisericesc și preoți din preajma capitalei bavareze au întâmpinat delegația de la mănăstirea Cernica. Primirea Sfintelor Moaşte a avut parte de o ceremonie de întâmpinare inedită, cu o „Horă a Unirii” a membrilor Ansamblurilor „Ciuleandra” din München şi „Datina” din Traunreut. Seara a continuat cu săvârșirea în biserică a Tainei Sf. Maslu. A doua zi dimineață (sâmbătă, 21 mai), la praznicul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, PS Sofian a săvârșit Sf. Liturghie arhierească împreună cu preoți români din München și împrejurimi, precum și slujitori aparținând Bisericilor Ortodoxe surori, slujba solemnă continuând cu serviciu religios marcând deschiderea anului universitar pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din München. La strană, pe lângă corul Centrului Bisericesc au cântat şi profesori de la această instituţie de învăţământ afiliată Universității „Ludwig-Maximilian” din capitala Bavariei. La slujbă au participat dl. Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, însoţit de senatorul Sorin Lavric, care s-au bucurat să găsească aici o atmosferă de profundă şi voiasă trăire ortodoxă românească.
Sâmbătă seara, delegația cernicană a pornit către orășelul francon Hersbruck, Sfintele Moaște fiind primite de părintele ierom. Arsenie Bejan și credincioșii Parohiei „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani”, precum și numeroși oaspeți, clerici și laici, din regiunea Nürnberg. Seara s-a încheiat cu slujba Sfântului Maslu de obște.
Duminică dimineața, în cadrul Sf. Liturghii arhierești, Preasfințitul Sofian l-a hirotonit întru diacon pe teologul Alexandru Cezar Aldea pe seama acestei parohii. După slujbă, invitații au participat la o agapă frățească organizată de preotul și credincioșii din Hersbruck. Atmosfera a fost întreținută de Ansamblul Folcloric de cântece și dansuri „Romanima” din Nürnberg.
Duminică seara, odoarele sfinte au fost aduse de părinții cernicani la Centrul Mitropolitan din Nürnberg, unde au fost întâmpinate de soborul de maici. La moaștele Starețului Gheorghe s-au putut ruga credincioșii din Nürnberg de-a lungul întregii zile de luni, 22 mai.
PS Părinte Episcop Sofian a adresat un cuvânt de mulțumire la încheierea programului duhovnicesc: „Mulţumim Preafericitului Părinte Daniel, care a acordat binecuvântarea ca delegaţia cernicană să vină în Germania cu Sfintele Moaşte ale Cuv. Gheorghe. Mulţumim preacuviosului părinte stareţ Vasile Pârjol şi părinţilor care l-au însoţit şi le suntem recunoscători pentru darul pe care ni l-au făcut prin această vizită. Mulţumim de asemenea, părintelui protosinghel Arsenie Bejan, fost călugăr cernican şi actual paroh al nostru la Hersbruck, care a mijlocit venirea acestei delegaţii în Germania, la München, Hersbruck şi Nürnberg. Ne încredinţăm ocrotirii şi rugăciunilor Cuviosului Gheorghe, celor ale Sf. Ierarh Calinic de la Cernica cât şi ale tuturor sfinţilor noştri părinţi, care, iată, ne însoţesc cu purtarea de grijă, cu exemplul vieţii lor şi cu binecuvântarea lor peste tot în această lume”.