„Sfinții printre noi” – o nouă apariție editorială

Mitropolitul Serafim, Sfinții printre noi: De la Paisie Olaru la Rafail Noica – duhovnici pe care i-am cunoscut, Editura Doxologia, Iași, 280 p.

 A apărut la editura Doxologia din Iași cartea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, intitulată Sfinții Printre noi: De la Paisie Olaru la Rafail Noica – duhovnici pe care i-am cunoscut. Lucrarea de 280 de pagini cuprinde studii de ascetică și mistică ortodoxă, cu referiri la istoria monahismului românesc, precum și articole referitoare la marii părinți duhovnicești ai României secolului al XX-lea, pe care Înaltpreasfinția Sa i-a cunoscut de-a lungul formării sale duhovnicești și al slujirii ca ierarh al Bisericii.

 Sfinții printre noi este o carte cu multă sevă duhovnicească, în care sunt aduse împreună atât taina rugăciunii celei mai adânci, care coboară din minte în inimă, cât și trăirea alături de părinții care au purtat pe umerii lor bucuriile, durerile, neputințele și dragostea unui popor de-a lungul unui secol zbuciumat. Publicarea ei se înscrie în activitățile cărturărești întreprinse în Patriarhia Română în anul 2015, An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Toate studiile și articolele cuprinse în cartea Mitropolitului Serafim sunt scrieri ocazionale, care au fost publicate de ierarh în ultimii 20 de ani în diferite volume sau reviste și care, în urma unei revizuiri, au fost adunate în acest volum și aranjate tematic.

Prima parte a volumului, intitulată: „Despre spiritualitatea ortodoxă”, este dedicată creștinismului românesc și definirii sale, în contextul general al Ortodoxiei. Aici sunt incluse patru studii, dintre care primul se adresează publicului românesc, la prima publicare integrat într-o antologie dedicată monahismului de la noi din țară și publicată de Patriarhia Română și Academia din București, iar celelalte trei se adresează publicului occidental, în mare parte necunoscător sau puțin cunoscător al valorilor creștinătății răsăritene. Așa cum remarcă autorul în cuvântul înainte, discuțiile începute pe marginea acestor studii, prezentate în cadrul unor conferințe, au arătat o mare deschidere și un interes special pentru credința noastră, care „fascinează pe mulți occidentali, mai cu seamă prin spiritualitatea ei exprimată în Liturghie și în icoană” (p. 9).

Cititorul va fi repede absorbit de incursiunea în teologia ortodoxă, care deseori lărgește nebănuit de mult orizontul spiritual prin nuanțare. Finele diferențe dintre spiritualitate și duhovnicie (p. 15-16), între cunoașterea pe care o dă erudiția și cea a inimii (p. 17-20) au menirea de a-l introduce pe creștin către taine mai adânci. Aflăm atât despre tehnicile asociate rugăciunii lui Iisus, cât și despre trecerea treptată de la rugăciunea minții către cea a inimii. Însă această adâncire în unirea mistică cu Dumnezeu nu înseamnă ruperea de viața liturgică a comunității, care are un rol foarte important, dând consistența dragostei frățești și a tradiției seculare a marilor părinți și duhovnici. Astfel suntem purtați din spiritualitatea filocalică, prin gândirea pustnicilor Evului Mediu și prin toată istoria bisericească și a monahilor care au trăit și slujit pe pământul românesc. Cel de-al doilea studiu, intitulat „Ortodoxia între Tradiție și modernitate” (pp. 79-102) este o expunere în stil occidental a tot ceea ce înseamnă valori de căpătâi pentru creștinul ortodox: apropierea de Dumnezeu, Liturghia, rugăciunea, postul, citirea Sfintei Scripturi, tradiția Bisericii, ca apoi să fie expuse clar și fără ocolișuri provocările modernității și secularismului, care se resimt mai ales în rândurile tinerei generații. Celelalte două studii sunt dedicate paternității duhovnicești (pp. 103-115) și spiritualității răsăritene (pp. 116-126), fiind susținute la două congrese internaționale de teologie, în Italia și Germania. Ambele tratează subiectele mai sus enunțate, făcându-le pe înțelesul teologilor și creștinilor occidentali.

Însă exemplele concrete din viața părinților și chiar a credincioșilor „edifică mai mult decât învățătura abstractă”, observă autorul. Tocmai de aceea, în partea a doua, intitulată „Părinți duhovnicești ai secolului XX”, au fost adunate mai multe mărturii ale ierarhului despre părinți pe care i-a cunoscut, vizitându-i, cerându-le sfaturile și spovedindu-se lor și despre care scrie cu dor, că „abia după trecerea lor la Domnul, chipul și învățătura lor s-au fixat în inima mea”, astfel că se simte legat de ei în trăirea duhovnicească de fiecare zi: în răbdare, suportarea necazurilor, trăirea în dragoste cu aproapele. În această parte, pe care o putem numi „practică”, este accentuată viziunea personală, de o subiectivitate bună, la care suntem chemați să ajungem cu toții. Fiecare referință este la origine prefața unei cărți scrisă de sau dedicată unui părinte, ori un interviu având ca subiect descoperirea portretului duhovnicesc al unui părinte iubit de românii ortodocși. Astfel, pornind de la blajinul Paisie de la Sihla, cel care rostea la spovedanie cuvintele ”Domnul Dumnezeu Iisus Hristos să-ți rânduiască un colțișor de rai în Împărăția Sa” (p. 136), vlădica ne poartă în cerdacul chiliei părintelui Cleopa la Sihăstria, ne dezvăluie un fragment autobiografic alături de starețul Dometie de la Râmeți și ne adâncește în învățăturile vii și ziditoare ale marelui Arsenie, sfântul Ardealului, nădăjduind în apropiata lui canonizare. Suntem ținuți aproape de alți părinți dragi ai Transilvaniei, iar apoi ne apropiem de părinți din Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Muntele Athos. În tot cuprinsul celei de-a doua părți, invariabil Înaltpreasfinția Sa ne invită să ne adresăm în rugăciuni acestor părinți, care sunt vii și se roagă pentru noi. Adormind întru Domnul, ei nu ne-au părăsit, ci mijlocesc pentru iubiții lor fii duhovnicești așa cum au făcut-o odinioară dând sfaturi și dezlegări de păcate, din scaunul de spovedanie.

Sfinții sunt realmente printre noi, iar duhul sfințeniei se perpetuează, așa cum s-a întâmplat de-a lungul generațiilor, până azi și mai departe. Tocmai de aceea volumul se încheie cu un omagiu adus marelui profesor de teologie sibian Mircea Păcurariu și cu un dialog foarte viu, direct și am spune, profetic, cu părintele Rafail Noica, rugător pentru noi toți din schimnicia sa ascunsă în codrii Apusenilor. Ilustrațiile înfățișând pe Mitropolitul Serafim alături de unii dintre părinții sus-menționați ne fac și mai prezentă imaginea lor, început de icoană.

Ierod. Ioan Popoiu