Părintele Ioan Dâmbu – un protopop cu har (Nürnberg, 15.03.2018)
– părintelui Ioan Dâmbu, la împlinirea a 30 de ani de slujire ca protopop al Năsăudului –
Mă bucur ca la împlinirea a trei decenii de slujire ca protopop al Năsăudului să adresez Preacucernicului Părinte Ioan Dâmbu un cuvânt de cinstire şi de preţuire. O fac în calitate de fost coleg de teologie la Sibiu, dar şi de ierarh care ştie mai bine ca oricine cât de importantă este misiunea unui protopop. De Părintele Ioan Dâmbu m-am bucurat întotdeauna ca fiind un „preot cu har” şi un „protopop cu har”. Expresia „preot cu har” – care este în fond un pleonasm, pentru că orice preot are harul preoţiei – vine din graiul poporului care ştie să aprecieze pe preoţii care prin osteneala rugăciunii şi ascezei, dar mai ales prin smerenie şi iubire jertfelnică pentru enoriaşii săi pun în lucrare harul primit prin Taina hirotoniei. Tot harul primit de la Dumnezeu prin Sfintele Taine şi prin rugăciune: harul Botezului, al Preoţiei, al Pocăinţei, al Cununiei, al sănătăţii, orice har de la Dumnezeu aşteptă împreuna lucrare a credinciosului cu el, prin rugăciune şi asceză pentru ca să producă roade. Altfel harul apare ca şi inexistent. Acesta este un adevăr universal pe care-l poate constata oricine. O vorbă populară spune simplu: „Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă în traistă”.
Se ştie cât de mult Tradiţia ortodoxă pune accentul pe nevoinţă şi asceză, pe post şi rugăciune, ca şi pe lupta împotriva păcatului şi a patimilor pentru ca harul să poată lucra din plin în viaţa noastră şi a ajunge să fim cu adevărat liberi. Dacă am rezuma în câteva cuvinte gândirea Sfinţilor Părinţi, îndeosebi a Sfântului Simeon Noul Teolog, unul dintre cei mai mari mistici ai Bisericii, putem spune că nu suntem creştini decât în măsura în care punem în lucrare harul botezului şi împlinim făgăduinţele făcute prin naşii noştri. De asemenea nu suntem preoţi (episcopi), decât în măsura în care lucrăm împreună cu harul primit la Hirotonie şi facem cele ce ţin de slujirea la care am fost chemaţi. Şi nu devenim cu adevărat o familie, decât străduindu-ne să creştem în iubire şi să respectăm jurămintele făcute în faţa Sfântului Altar. Harul este exigent. „În lupta voastră cu păcatul încă nu v-aţi împotrivit până la sânge” (Evrei 12, 4), iar o maximă ascetică zice: „Dă sângele pentru ca să primeşti harul”. Aşadar harul pretinde întotdeauna împreuna lucrare cu el. „Căci ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem” (I Corinteni, 3, 9). Harul se înmulţeşte pe măsură ce ne angajăm tot mai mult în viaţa duhovnicească sau se retrage dacă o neglijăm.
L-am numit pe părintele Ioan Dâmbu „preot cu har” şi „protopop cu har” pentru că în toată viaţa sa de preot şi de protopop s-a străduit să înmulţească harul primit prin Taina preoţiei şi să-l pună în slujba Bisericii, adică în slujba preoţilor şi a credincioşilor. Nu este locul să amintesc aici împlinirile Părintelui Protopop pe linie pastorală, misionară şi administrativă. Preoţii şi credincioşii din Protopopiat le cunosc mai bine decât mine. Repet doar ce am spus mai înainte că orice împlinire în viaţa noastră a credincioşilor este rezultatul împletirii misterioase a lucrării harului cu strădania noastră dusă până la jertfă. În cele din urmă „totul este har”. „Eu am sădit; Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu este ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească” (I Corinteni 3; 6-7). Lauda este exclusiv a lui Dumnezeu care ne face instrumente ale lucrării Sale, dacă ascultăm de El şi punem la dispoziţia Lui darurile pe care tot de la El le avem.
Părintele Ioan Dâmbu păstoreşte într-o parte a Ţării noastre cunoscută prin credinţa şi evlavia deosebită a locuitorilor ei. Bistriţenii şi năsăudenii sunt oameni credincioşi şi harnici, foarte ataşaţi de Biserică şi păstrători ai tradiţiilor înaintaşilor lor. Am cunoscut pe mulţi dintre cei ce trăiesc în Mitropolia pe care Dumnezeu m-a învrednicit s-o păstoresc. Aceştia, împreună cu bucovinenii şi maramureşenii, sunt cei mai activi în parohiile noastre, credincioşi iubitori de credinţă şi de neam, angajaţi cu trup şi suflet în susţinerea preoţilor şi a mitropoliei.
Ca unul care trăiesc drama imensă a Ţării noastre prin plecarea în masă a milioane de români, mă rog neîncetat Bunului Dumnezeu ca să ne întoarcă pe toţi la casele noastre pentru ca să nu ne pierdem printre străini sufletul cu identitatea lui de credinţă şi de neam. Iar pe părintele protopop şi pe toţi preoţii năsăudeni îi rog să îndemne neîncetat pe credincioşi să nu-şi părăsească Ţară, ci să urmeze exemplul lui Moise care „a ales să pătimească cu poporul său (întorcându-se în Canaan) decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului” (în Egipt), cum se spune la Evrei 11, 25).
Cu acest prilej aniversar din viaţa Preacucernicului Părinte Ioan Dâmbu, chem binecuvântarea Domnului asupra sa, precum şi asupra Preacucernicilor Preoţi din protopopiat şi a bunilor credincioşi năsăudeni.
Miropolitul Serafim