Paști Crăciun 2006

Naşterea din Duh

Ce este născut din trup, trup este, şi ce este născut din Duh, Duh este. Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi de sus. (In. 3, 6-7)

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem încă o dată cu pace şi cu sănătate la marea sărbătoare a Naşterii după trup a Fiului Său – Domnul nostru Iisus Hristos. În Postul Crăciunului ne-am străduit fiecare după putinţă să ne curăţim sufletul şi trupul prin post şi rugăciune înmulţită, prin mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului la Dumnezeiasca Liturghie.

Înnoiţi astfel sufleteşte putem să pătrundem în taina Sărbătorii de astăzi şi să vedem ce înseamnă pentru noi „naşterea din Duh” sau „naşterea de sus”. Căci la aceasta ne cheamă Sărbătoarea de astăzi a Naşterii Domnului, Care S-a făcut om ca şi noi, pentru ca noi, la rândul nostru, să ne facem ca El, născându-ne de sus sau din Duh şi urmând întru totul exemplul vieţii Sale pământeşti.

Ştim cu toţii că Dumnezeu a mântuit pe oameni prin trimiterea în lume a Fiului Său, Care a luat trup omenesc din Fecioara Maria, născându-Se în Betleemul Iudeii, a crescut în orăşelul Nazaret din Galileea până la vârsta de 30 de ani, în ascultare de Mama Sa şi de dreptul Iosif, după care a ieşit la propovăduire, învăţând pe oameni pocăinţa, adică întoarcerea la Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale, între care cea mai mare este iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Mântuitorul a făcut în scurta Sa viaţă pământească nenumărate minuni, vindecând pe bolnavi, alungând duhurile rele din oameni, săturând mulţimile în pustie, înviind morţi… Toate acestea, numai din iubire faţă de oameni. „Milă Îmi este de mulţime, că iată, sunt ca oile fără păstor” (Mt. 15, 32; 9, 36). Dar deşi Mântuitorul a făcut numai bine, totuşi El a fost răsplătit cu ocară şi în cele din urmă cu moartea pe cruce. Dumnezeu însă a transformat cea mai mare nedreptate a oamenilor în cea mai mare binecuvântare pentru ei. Căci fără păcat fiind, Mântuitorul a înviat a treia zi, biruind moartea şi iadul în care erau ţinuţi toţi oamenii datorită păcatului (Fc. 3, 3; Rom. 6, 23), l-a biruit pe diavolul, care ne ispiteşte să păcătuim, şi a deschis tuturor porţile Raiului, ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Iar Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ este Biserica, în care primim fiecare iertare de păcate şi uşurare, ajutor şi binecuvântare.

Din această scurtă prezentare a vieţii Mântuitorului se impune concluzia că aşa lucrează Dumnezeu cu tot omul care se străduieşte să facă binele. Chiar dacă binele făcut oamenilor este răsplătit cu rău de către aceştia, totuşi binele are valoare mântuitoare şi pentru cel ce-l săvârşeşte şi pentru cei pentru care este făcut. Important este să facem binele în orice împrejurare, fără să aşteptăm răsplata de la oameni şi fără să ne tulburăm când ni se răspunde cu rău, căci răsplata pentru binele făcut este binele însuşi, care rămâne în veşnicie, precum şi mulţumirea în suflet că urmăm exemplul Mântuitorului şi suntem una cu El. „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea… Iar porunca Mea aceasta este: să vă iubiţi unul pe altul” (In. 15, 10, 12).

 

Iubiţi credincioşi,

În convorbirea pe care a avut-o cu Nicodim, un fruntaş al iudeilor, Mântuitorul i-a spus: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” şi că „naşterea de sus” înseamnă „naşterea din apă şi din Duh” (In. 3, 3-5). Mântuitorul se referă aici la Taina Botezului pe care El o va institui după învierea Sa din morţi când a poruncit apostolilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mt. 28, 19-20). Botezul creştin este cu adevărat „naştere de sus”, „din apă şi din Duh” pentru că cel care-l primeşte mărturiseşte că se leapădă de Satana în a cărui stăpânire se află lumea neluminată prin Botez, şi se uneşte cu Hristos care a liberat lumea de osânda păcatului şi a morţii şi de stăpânirea celui rău. Prin Taina Sfântului Botez ne-am născut a doua oară. Prima naştere, din părinţi, este firească, trupească, a doua naştere, prin Botez, este duhovnicească. Aceasta înseamnă că după Botez nu mai suntem fii ai trupului, ci fii ai Duhului, că nu mai trăim „după trup”, împlinind poftele lui, ci trăim după Duh, împlinind voia lui Dumnezeu. Trupul nostru a devenit prin Botez „mădular al lui Hristos”şi „templu al Duhului Sfânt” (I Cor. 6, 15-20).

Desigur aceasta este o realitate mistică, tainică, ascunsă în adâncul fiinţei noastre şi nu poate fi perceputădecât prin credinţă şi în măsura în care ne angajăm să trăim o viaţă creştină autentică, conducându-se permament după principiile evanghelice. Botezul este doar sămânţa dumnezeiască sădită în fiinţa noastră care aşteaptă să rodească faptele bune ale credinţei prin efortul nostru personal. Se înţelege că numai cei ce se străduiesc să ajungă la curăţia inimii şi săvârşesc în viaţa lor constant fapte bune izvorâte din credinţă sunt cu adevărat creştini, oameni duhovniceşti.

Sfânta Scriptură pune mereu în opoziţie pe „omul trupesc” şi pe „omul duhovnicesc”. Omul trupesc sau pământesc este omul care se conduce „după trup”, adică după imboldurile firii, ale cărnii, căutând plăcerea în mâncare şi băutură, în satisfacerea poftelor trupeşti, în goana după bani şi după laudele oamenilor. În epistola către Galateni sunt enumerate „faptele trupului”: „adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi altele asemenea” (5, 9). Mai departe Sf. Pavel ne atrage atenţia zicând: „nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său (faptele amintite), din trup va secera stricăciune” (6, 7). Cu alte cuvinte, păcatele pe care le săvârşim sunt pricina bolilor şi încercărilor de tot felul care vin asupra noastră ca răsplată pentru ele.

În opoziţie cu omul trupesc, care se conduce după trup, omul duhovnicesc trăieşte în Duhul Sfânt. El nu se lasă abătut de duhul lumii, nici de judecata oamenilor, ci urmează constant calea credinţei: se roagă zilnic, merge la biserică în fiecare duminică, posteşte, se spovedeşte şi se împărtăşeşte des cu Sf. Taine, şi se fereşte de orice păcat care-i poate întina conştiinţa, încercând să facă numai binele, după exemplul Mântuitorului: „V-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (In. 13, 15).

Iată ce spune în legătură cu aceasta Valeriu Gafencu, un tânăr care a pătimit pentru credinţa în Hristos şi a murit în închisoarea din Târgu-Ocna în anul 1952, fiind supranumit „sfântul închisorilor”: „Prin Botez am primit harul curăţitor, iar prin ungerea cu Sfântul Mir ne-am împodobit cu toate darurile Duhului Sfânt, dar această binecuvântată stare lăuntrică a rămas nelucrătoare în noi, fiindcă suntem creştini numai cu numele. Trăim într-o lume de confuzie, de libertinaj, de păcat. E o ruşine să fii credincios, e demodat să fii moral! Omul botezat, pentru a se mântui, trebuie să trăiască în Duhul Sfânt toată viaţa, or noi tocmai asta n-am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am păstrat credinţa, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar să te curăţeşti lăuntric prin spovedanie şi să te înnoieşti prin Sfânta Împărtăşanie. Conştient deci şi cu toată stăruinţa să te uneşti cu Hristos, să te faci purtător al sfinţeniei Lui, al puterii Lui, al iubirii Lui, al luminii Lui, al nemuririi Lui. Trebuie să înfrunţi păcatul până la moarte. Aşa şi numai aşa te naşti din nou. Nu există în privinţa aceasta cale de compromis.”

 

Iubiţi credincioşi,

La sfârşitul acestui an se cuvine să mulţumim bunului Dumnezeu pentru toate darurile cu care ne-a binecuvântat, chiar dacă am fost şi încercaţi în diferite feluri. Căci şi încercările vieţii sunt tot o binecuvântare a lui Dumnezeu, dacă le primim cu răbdare şi cu credinţa că prin ele ne curăţim de păcate.

Îi mulţumim bunului Dumnezeu şi autorităţilor statului bavarez pentru dreptul de „Körperschaft des öffentlichen Rechtes” acordat Mitropoliei noastre, prin care suntem recunoscuţi ca şi Bisericile Romano-Catolică şi Evanghelică.

Îi mulţumim bunului Dumnezeu, precum şi preoţilor şi credincioşilor Mitropoliei noastre, care s-au implicat în edificarea Centrului eparhial şi a Catedralei din Nürnberg, sfinţită anul acesta în 14 mai de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României.

Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru lucrările care s-au făcut în parohiile din Stuttgart, Viena, Berlin, Landshut, Offenbach, Salzgitter şi Malmö, care şi-au construit sau amenajat biserici proprii.

Ne rugăm bunului Dumnezeu ca integrarea României în UE să fie o binecuvântare atât pentru ţara noastră, cât şi pentru Europa, prin valorile duhovniceşti ale Ortodoxiei – de care toţi oamenii au nevoie astăzi -, şi nu o slăbire a credinţei şi identităţii noastre.

Punându-vă la inimă aceste gânduri de învăţătură cu nădejdea că ele vor aduce rod în viaţa voastră a tuturor, vă îmbrăţişez cu dragoste părintească în Hristos Domnul, Cel născut în peştera Betleemului, şi vă fac cele mai calde urări de sănătate şi de tot binele.

Mă rog bunului Dumnezeu să petreceţi Sfintele Sărbători cu pace şi bucurie.

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru de tot binele doritor şi rugător către Domnul

Mitropolitul Serafim