Pelerini în Ţara Sfântă şi la Sinai (3-11 februarie)

Pelerinajul a debutat cu o primă oprire la Mănăstirea Sf. Ecaterina, unde credincioşii s-au putut închina şi ruga la moaştele Sfintei Muceniţe ocrotitoare a ştiinţelor, continuată cu urcarea pe muntele Sinai (2285 m.), unde proorocul Moise a primit Tablele Legii. Prin Taba, pelerinii s-au reîntors în Ţara Sfântă, vizitând Biserica Naşterii din Betleem, Muntele Măslinilor, Biserica Mormântului Maicii Domnului şi locul unde a avut loc Cina cea de Taină.
Începând de sâmbătă, 6 februarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a alăturat pelerinajului, închinându-se în locurile de unde a început monahismul palestinian, la mănăstirile Sf. Sava şi Sf. Teodosie şi refăcând, în Ierusalim, drumul Crucii (Via Dolorosa). Seara de sâmbătă a fost dedicată închinării în Biserica Sfântului Mormânt la Piatra Ungerii, capela Sf. Cruci şi Sf. Mormânt al Domnului, o parte din credincioşi participând la Sfânta Liturghie săvârşită la miezul nopţii în acest locaş sfânt.
Duminică, 7 februarie, toţi pelerinii au participat la Sf. Liturghie săvârşită de ÎPS Serafim la Aşezământul românesc de la Ierihon, alături de P.Cuv. Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul acestui sfânt locaş, iar după-amiaza au urcat la mănăstirea de pe muntele Carantaniei, acolo unde Domnul a biruit ispita diavolului.
Pelerinajul favorizat de vremea blândă a Ţării Sfinte a continuat în cursul săptămânii cu un scurt popas la Marea Moartă, cu închinarea la locul unde Sfântul Ioan a botezat pe Domnul, iar apoi credincioşii au vizitat locurile sfinte din Galileea, acolo unde Maica Domnului a primit Buna Vestire şi unde a copilărit Domnul (Nazaret), unde Hristos a săvârşit prima minune (Cana Galileii), a propovăduit în sinagogă (Capernaum), a înmulţit pâinile şi peştii (Tabgha), a rostit Predica de pe munte (Muntele Fericirilor), s-a schimbat la faţă (Muntele Tabor), iar după Înviere, a poruncit ucenicilor să-şi arunce plasele pentru a prinde peşte (Marea Galileii). Călătoria s-a închinat cu un scurt popas pe muntele Carmel, acolo unde a propovăduit Proorocul Ilie şi la mănăstirea din Lida, care adăposteşte mormântul şi moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Cu bucuria de a merge la locurile pe unde acum două mii de ani au trecut şi propovăduit Domnul şi Sfinţii săi Apostoli, pelerinii s-au reîntors acasă, păstrând în inimi locurile sfinte, dar şi rugăciunile comune din timpul pelerinajului, alături de prieteniile noi, întru Domnul.
Foto: Nicolae Marțian și Ioan Popoiu



















