Piesă de teatru creştin, în aşteptarea Crăciunului, la Biserica Sf. Antonie din Viena

Joi, 22 decembrie, pe scena de teatru a Parohiei romano-catolice Rudolfsheim (pusă la dispoziţie prin bunăvoinţa preotului Martin Rupprecht), 20 de copii ai Bisericii Sf. Antonie au interpretat o piesă de teatru creştin, rezultatul unei adaptări după „Vifleimul“ de Mircea Vulcănescu şi „Irozii“ din tradiţia populară românească.

Presărat cu colinde, spectacolul a readus în faţa celor prezenţi istoria Naşterii Domnului. Timp de mai bine de o lună copiii au repetat intensiv împreună cu preoteasa Patricia Moga, care a asigurat regia şi scenografia. Costumele au fost realizate împreună cu câteva doamne talentate (Lilia Rotarciuc, Claudia Şuta, Nicoleta Lezic, Dana Oreletchi şi Liliana Jitariuc).

Actorii: Malina Jitariuc (Fecioara Maria); Teofil Lezic (Iosif); Matei Stanciu (păstor), Stefan Lezic (păstor), Ioan Marin (păstor); Miriam Rotarciuc (Irodiada); Luca Rotarciuc (Irod); Rafael Moga (soldat), Luca Gască (hangiu), Ana Gască (hangiţă); Mădălina Trofim (povestitor); Evelina Trofim (povestitor); Ana Deliu (oiţă); Sara Moga (înger); Teodora Criclevit (înger); Tabita Rotarciuc (înger), Anastasia Oreletchi (înger); Daria Suta (Gaspar), Alexandra Lezic (Baltazar); Stefania Criclevit (Melchior).

Cei prezenţi au admirat autenticitatea acestui moment care a reînviat o tradiţie străveche a poporului român. Într-o lume în care copiii trăiesc din ce în ce mai mult într-un mediu virtual, vizualizarea şi actualizarea prin joc a marilor evenimente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos sunt o şansă de participare la realitatea vie a Bisericii. De asemenea, experienţa unei scene adevărate a fost o trăire unică pentru copii!

A consemnat Pr.Dr. Ioan Moga, Viena