Pastorala – Craciun 2016
Smerenia Domnului
Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2016
„Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29)
✝Serafim
Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi
Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,
Cântările Utreniei (slujba de dimineaţă) şi Colindele de Crăciun ne-au introdus în Taina marii Sărbători a Naşterii Domnului începând cu ziua de 21 noiembrie, „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, de când la strană se cântă aşa zisele „Catavasii ale Crăciunului”: „Hristos se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă…”! Tot din 21 noiembrie se cântă şi Colindele de Crăciun.
Crăciunul, Boboteaza, Paştile, Rusaliile şi Adormirea Maicii Domnului sunt cele mai mari sărbători pentru care fiecare bun creştin se pregăteşte cu post şi cu rugăciune înmulţită, cu mărturisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului pentru ca să se poată bucura cu adevărat de ele. Fără pregătire cu post şi cu rugăciune, sufletul nu se poate bucura de sărbători care se vor reduce la un eveniment pur lumesc, axat pe mâncare şi băutură. Din păcate, cei mai mulţi creştini de astăzi sărbătoresc Crăciunul doar cu mâncare şi băutură şi uită cu totul sensul lui duhovnicesc şi mântuitor. Noi, cei puţini, care ne-am pregătit după putinţă pentru praznicul Naşterii Domnului, ne bucurăm astăzi de întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care s-a făcut om pentru ca să mântuiască lumea, refăcând comuniunea firească a omului cu Dumnezeu, pierdută prin păcat. În Biserică, la Sfintele Slujbe, sufletul nostru tresaltă de bucurie la auzul cântărilor care slăvesc Naşterea Pruncului Iisus în Peştera din Betleem. Aşa ne îndulcim inima când auzim troparul Crăciunului: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei că întru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat, să se închine Ţie Soarelui Dreptăţii şi să Te cunoască pe tine Răsăritul cel de sus, Doamne slavă Ţie”! sau Catavasiile Naşterii: „Hristos se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare că S-a preaslăvit”! De asemenea, Colindele ne înalţă în lumea purităţii, a gingăşiei, a păcii şi armoniei după care sufletul nostru suspină pentru că Dumnezeu ne-a creat buni şi curaţi, cu dorul sădit în suflet după pace şi armonie.
Păcatul însă ne perverteşte sufletul, distruge armonia lăuntrică și ne tiranizează. De aceea suntem mereu nemulțumiți, iar nemulţumirea ne roade sufletul ca un vierme până ajunge să ne distrugă, sufleteşte şi trupeşte. Celui nemulţumit i se pare că nimic nu merge cum vrea el, că are numai necazuri, că nimeni nu-l ajută, că toţi i se împotrivesc. Crede că numai el are dreptate şi de aceea judecă şi osândeşte pe ceilalţi. Păcatul reprezintă pentru om tragedia vieţii sale. Cine reuşeşte să se elibereze de puterea păcatului, acela este cu adevărat fericit.
Împotriva păcatului nu ne putem lupta decât cu ajutorul postului şi rugăciunii, cerând de la Dumnezeu, cu multă umilinţă, să ne dea conştiinţa păcatului şi puterea de a-l birui. Trebuie să cerem lui Dumnezeu mai întâi conştiinţa păcatului, pentru că fără harul lui Dumnezeu nu suntem în stare să ne vedem păcatele şi starea de păcătoşenie în care trăim. Când însă Dumnezeu ne luminează mintea cu harul Său, ne trezim ca dintr-un somn adânc, ne vedem păcatele, ne spovedim fără întârziere, împlinim canonul dat de duhovnic şi astfel, încetul cu încetul, biruim păcatul. Trebuie să ştim că rădăcina tuturor păcatelor şi a tot răul din lume este mândria şi iubirea de arginţi.
Iubiţi credincioşi,
Am început această Pastorală, cu îndemnul Mântuitorului: „Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Nu există om în lumea aceasta care să nu suspine după odihna sau pacea sufletului. „Ne-ai făcut pentru Tine Doamne şi neliniştit este sufletul în mine până nu se va odihni întru Tine”, zice Fericitul Augustin (sec. IV). Însă odihna în Dumnezeu n-o găsim decât dacă urmăm exemplul vieţii de blândeţe şi de smerenie pe care ni-l dă Mântuitorul Iisus Hristos. Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, Care „s-a smerit pe Sine chip de rob luând…, făcându-Se ascultător pană la moarte – și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8)! Toată viața pământească a Domnului a fost o pildă de smerenie, începând de la nașterea Sa ca om în Peștera Betleemului și pană la moartea cea mai de ocară pe crucea Golgotei. Mântuitorul n-a judecat și n-a condamnat pe nimeni, dimpotrivă „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară, suferind nu amenința, ci Se lăsa în seama Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 1, 23). A făcut numai bine și totuși oamenii L-au răstignit pe cruce. Și pe cruce fiind, Se ruga pentru cei ce-L răstigneau! Oare câți dintre noi urmăm blândeţea şi smerenia Domnului? Din păcate, cei mai mulți ne conducem după duhul lumii pentru care blândeţea şi smerenia sunt mai degrabă slăbiciuni, decât virtuţi mântuitoare şi eliberatoare. Nu ne dăm seama cât rău ne face mândria, despre care Sf. Ioan Scărarul (sec. VI) spune că este „tăgăduirea lui Dumnezeu, născocire a dracilor, dispreţuirea oamenilor, maică a osândirii…, izgonitoare a ajutorului lui Dumnezeu, înainte mergătoare a ieşirii din minţi, pricinuitoare a căderilor, pricina luării în stăpânire de draci, izvor al mâniei, cauza nemilostivirii…, judecătoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, rădăcina hulei” (Scara, Cuvântul al XXII-lea). Într-adevăr mândria îl tăgăduiește pe Dumnezeu și îi disprețuiește pe oameni pentru că omul mândru este plin de sine însuși; în sufletul lui nu încape nici Dumnezeu, nici ceilalți oameni. Omul mândru își închipuie doar că ar fi bun și chiar evlavios; în fond este ca un balon umflat, gol pe dinăuntru. În concepția lumii de astăzi, care-l înlătură pe Dumnezeu din viața societății, omul și nu Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul, este măsura tuturor lucrurilor. Însă fără Dumnezeu, omul se ridică împotriva omului, omul devine, cum spune proverbul latin, lup pentru om.
Mândria este atât de înrădăcinată în sufletul nostru, încât fiecare vrea să se conducă numai după bunul său plac. Nu suferim nici cea mai mică mustrare pentru că ni se pare că numai noi avem dreptate. Chiar şi atunci când ne dăm seama că am greşit, mândria nu ne lasă să ne cerem iertare. De aici toate certurile şi tulburările dintre oameni, începând cu dramele din familie.
Pe lângă mândrie, iubirea de arginți îi face pe mulți oameni cu adevărat lupi unii pentru ceilalți. Totul până la bani! Când este vorba de bani, oamenii se calcă în picioare. Nu mai contează nici rudenia de sânge, nici credința pe care li se pare că o au, nu mai contează nimic. Totul se reduce la ban, pentru că dumnezeul lor este banul! Pe linie socială, goana după îmbogățire creează multe nedreptăți în lume, chiar și în țările bogate care s-au dezvoltat și se dezvoltă în detrimentul țărilor sărace. Există și astăzi un adevărat sclavagism modern, bine camuflat!
Iubiți credincioși,
Deși societatea în care trăim este o societate materialistă până la exces, totuși mulți oameni au inima deschisă spre semenii lor. Sunt uimitoare faptele de generozitate pe care le întâlnim la tot pasul, mai cu seamă față de refugiații din Siria și din alte țări. În Mitropolia noastră, mulți credincioși susțin după puteri parohiile lor care nu au nici un sprijin material din altă parte. Cele mai multe parohii n-au nici măcar o biserică proprie, fiind nevoite să închirieze biserici, uneori cu sume mari. Puținele parohii care și-au putut cumpăra sau construi o biserică sunt datoare pe mulți ani la băncile de la care au împrumutat banii. La München, unde credincioșii parohiei „Buna Vestire”, în frunte cu PC Părinte Simion Felecan și-au putut ridica recent, cu multă jertfă, o minunată biserică din lemn și un centru parohial, Preasfințitul Episcop Sofian Brașoveanul se străduiește acum să construiască prima mănăstire românească din Germania cu un centru bisericesc, cultural și social. Cei peste 30.000 de români care trăiesc în capitala Bavariei au nevoie nu doar de două, ci chiar de mai multe biserici! De aceea vă pun tuturor la inimă să ajutați la împlinirea acestui ideal sfânt, căci mănăstirea va fi nu numai a celor din Munchen, ci a tuturor românilor din Germania. Nimic nu este mai necesar astăzi ca locurile de rugăciune în care oameni devotați, cum sunt călugării, să se roage lui Dumnezeu, ziua și noaptea, pentru lume!
Pe această cale, îmi exprim recunoștința față de toți credincioșii noștri care susțin pe Preacucernicii Preoți în diferitele acțiuni la nivel parohial. Un cuvânt de mulțumire adresez, mai cu seamă, celor care susțin Proiectul Mitropoliei: „Burse pentru copii săraci din Moldova”. În cadrul acestui Proiect ajutăm lunar 4oo de copii din județele Vaslui și Botoșani. Este o imensă bucurie pentru acești copii care-și pot cumpăra pe bază de bonuri în valoare de 25 de euro un minim necesar pentru hrana lor. (prezentarea acestui proiect se poate vedea pe pagina de internet a Mitropoliei). Facerea de bine este un semn al smereniei compătimitoare față de semenii noștri aflați în lipsă. Mântuitorul a zis: „Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35).
Punându-vă la inimă aceste îndemnuri sfinte cu dorința ca să le urmați, vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, copii, tineri și vârstnici în Hristos Domnul Cel născut în Peștera Betleemului și chem binecuvântare Lui asupra voastră a tuturor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască tuturor credință tare, dragoste nefățarnică și nădejde neclintită!
Sărbători fericite şi La mulţi ani!
Al vostru de tot binele voitor şi fierbinte rugător către Domnul,
+Serafim