Poartă, cântec și poveste din Maramureș, la Viena
Duminică 12 mai 2019 a fost resfinţită poarta maramureşană din parcul numit „Praterul Boemiei” din Viena, după ce ea a fost restaurată de meşteri susţinuţi de Consiliul Judeţean Maramureş. După Sf. Liturghie săvârșită la biserica „Sf. Andrei”, timp de două ore s-a transmis în direct la TVR Cluj, Antena 3 şi TVR Moldova pricesne, interviuri, cântec şi dans în piaţa din faţa bisericii parohiale din cartierul vienez Simmering.
Emisunea – însufleţită şi magistral realizată de Ansamblul Naţional Transilvania, condus de D-na Iuliana Dăncuș – poate fi revăzută la adresa de internet de mai jos, producătorul acesteia fiind doamna Luminița Purdea Cotuțiu:
https://www.youtube.com/watch?v=/svxYSnppGyE
Din partea Ambasadei României la Viena a participat Dna Florentina Bălășoiu, Consilier diplomatic, coordonator secţie consulară, de la Primaria de sector D-na Consilier Ramona Miletic, iar din ţară: Dl. Senator Viorel Badea, Dl. Prefect Vasile Moldovan, Dl. Dorin Dăncuș, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş ş.a.
Mulţimea de români şi prieteni vienezi ai noştri s-au bucurat în simţirea şi trăirea tradiţiilor noastre de acasă. Dumnezeu să ne binecuvinteze, să ne ajute şi să ne ocrotească pe toţi, căci doar „copii ai lui Dumnezeu suntem”.
A consemnat pr. dr. Nicolae Dura, Viena
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Bisericii Ortodoxe Române din Viena