Pomenirea eroilor români din Austria
La cimitirele militare din localităţile Bruckneudorf (Burgenland) şi Sommerein (Niederösterreich) – Austria au avut loc joi, 27 octombrie 2016, slujbe de pomenire pentru militarii români jertfiţi pe câmpul de luptă în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial. Pomenirea eroilor români se înscrie în cadrul evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei României.
Astfel, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Austria şi al Biroului Ataşatului Apărării, au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare a soldaţilor români jertfiţi pe teritoriul Austriei. Slujbele de pomenire au avut loc la cimitirele militare din localităţile Bruckneudorf (Burgenland), unde sunt înmormântaţi 100 de militari din timpul Primului Război Mondial, şi Sommerein (Niederösterreich), unde sunt înmormântaţi 280 de militari români din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Serviciile religioase de pomenire a eroilor români au fost oficiate de către Pr. Emanuel Nuţu, slujitor al Parohiei Ortodoxe Române „La Sfânta Înviere” din Viena.
Au fost depuse coroane de flori de către Ambasadorul României în Austria, Excelenţa Sa, domnul Bogdan Mazuru, ataşatul apărării, colonel i.g. Horia-Emanuel Mocioc, precum şi de către reprezentantul Crucii Negre Austriece (organizaţie dedicată îngrijirii mormintelor de război), prof. Dieter Winkler. La ceremonii au mai participat primarul localității Bruckneudorf, Gerhard Dreiszker, primarului comunei Sommerein, Karl Zwierschitz, diplomați și angajați ai ambasadei și reprezentanți ai comunității românești din Austria.
Veşnică pomenire eroilor români!
Părintele Emanuel Nuţu