Pomenirea ostașilor români din cimitirul-memorial Dülmen (Münster)

Cei 44 de ostaşi români, prizonieri de război (împreună cu alţi străini), au murit fie din cauza rănilor suferite, fie de foame sau boli. Cimitirul original al lagărului cu prizonieri de război a fost relocat la începutul anilor ’60 din motive economico-administrative, nefiind reconstruit, din păcate, monumentul din piatră, decorat cu coloane dorice, pe care era inscripţionat: „Şi ei au murit pentru patria lor”, informează www.volksbund.de.
În acest An Centenar simţim mai mult ca oricând nevoia de a ne aminti şi de a le aduce un omagiu celor care au făcut posibilă Marea Unire. Slujba de Pomenire are, astfel, o dublă valenţă, de rugăciune creştinească pentru sufletele celor adormiţi, dar are și valoare educaţională. Avem datoria de a păstra vie memoria celor care şi-au vărsat sângele pentru visul României Mari, pentru independenţa ţării şi păstrarea limbii române, iar în istoria recentă, pentru eliberarea de sub regimul comunist, dar şi de a transmite generaţiilor următoare valorile creştine, tradiţiile şi cultura noastră.
Pr. Dimitrie Ursache




















