Pomenirea soldaților români la Viena
Ministrul Apărării Naționale, Dl. Angel Tîlvăr, a efectuat la 22 februarie a.c. o vizită de lucru în Austria, la invitația omologului austriac, Klaudia Tanner. Pe timpul vizitei, ministrul a fost însoțit de Excelența Sa Dl. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Viena, de Eduard Bachide, secretar de stat pentru relația cu Parlamentul şi calitatea vieții personalului și de alți reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale Ministerului Apărării Naționale. În cadrul întâlnirii bilaterale, cei doi oficiali au abordat subiecte de interes comun pentru securitatea și cooperarea în domeniul apărării pentru cele două state. Cei doi oficiali au convenit asupra necesității consolidării cadrului normativ bilateral și continuării cooperării pe teme de interes comun privind securitatea regională.
După întrevederile oficiale de la sediul Ministerului Apărării, ministrul Tîlvăr a vizitat Muzeul de Istorie Militară din Viena. La finalul vizitei de lucru înalta delegaţie română a participat la săvârşirea unei slujbe de pomenire oficiată de PC Pr. Nicolae Dura, Vicar pentru Austria şi PC Pr. Mircea Morar. Cu acest prilej s-a depus o coroană de flori tricolore la Parcela de onoare a eroilor români, din Cimitirul Central vienez. La această ceremonie a participat delegaţia de la Bucureşti, însoţită de Ambasadorul României în Austrie, Excelenţa Sa Dl. Emil Hurezeanu şi înalţi delegaţi ai Ministerului Apărării din Austria (generali, ofiţeri superiori şi membrii ai gărzii militare de onoare) şi de Dl. Prof. Gerhald Gürtlich, conducătorul „Crucii negre“, Asociaţie pentru îngrijirea mormintelor soldaţilor căzuţi în războaie.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei „Învierea Domnului” și „Sf. Ap. Andrei” din Viena