Pr. Constantin Necula: Bucuria reîntâlnirii cuvântului care vindecă
-conferinţă duhovnicească la Düsseldorf-
Vineri, 2 iunie 2017, parohia Düsseldorf a avut cinstea de a-l avea ca invitat pe părintele conf. dr. Constantin Necula, care a susținut conferința intitulată „Vindecarea prin cuvânt”.
Credincioși atât din parohia Düsseldorf cât și din parohiile vecine au venit să-l asculte pe părintele Constantin Necula și să se împărtășească de învățătura Bisericii propovăduită în stilul unic al conferențiarului. După cuvântarea care a abordat din punct de vedere creștin-ortodox aspecte ale comunicării interpersonale atât în familie cât și în alte relațiile sociale, părintele Necula a răspuns mulțimii de întrebări venite din partea celor prezenți.
A fost, așa cum și-a dorit însuși părintele, un moment de odihnă sufletească, un moment de libertate lăuntrică prin încercarea reușită de a vedea lucrurile și din altă perspectivă, prin efortul de căuta răspunsuri și a forța pertinent limitele gândirii dincolo de clișee.
Mulțumim părintelui profesor Constantin Necula pentru dăruirea cu care ne-a împărtășit cuvântul Evangheliei, pentru spiritul luminos cu care ne împărtășește cuvânt vindecător, pentru bucuria cu care rostește numele lui Hristos.
Protoiereu Dr. Iosif-Cristian Rădulescu