Iubirea reciprocă dintre copii şi părinți – binecuvântare şi bucurie pentru familie

 Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) și al Duminicii Părinților și a Copiilor (4 iunie 2017):

Pentru a evidenția importanța familiei creștine în societate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit, prin Hotărârea nr. 629/2009, ca prima duminică după ziua de 1 iunie să fie dedicată Părinţilor şi Copiilor.

 În acest an, Duminica Părinților și a Copiilor coincide cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, al unității și al comuniunii. Cu acest prilej, ne amintim cu recunoștință de părinții și bunicii noștri care ne-au transmis dreapta credinţă și dragostea jertfelnică, învățându-ne că doar prin rugăciune, viaţă curată şi fapte bune putem face roditoare darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt şi milostiv.

Înaintașii noștri ne-au lăsat moștenire valorile familiei creștine, precum și datoria de a le cultiva spre binele societății în care trăim. În contextul actual, ne confruntăm cu diferite crize ale vieții de familie: sărăcia materială, alcoolismul, violența domestică, avortul, divorţul şi depresia, plecarea părinților la muncă în străinătate, neglijarea copiilor şi lipsa de comunicare cu aceștia, însingurarea copiilor în mediul virtual şi abandonul şcolar. Semnalăm cu îngrijorare faptul că în unele țări occidentale s-a ajuns la separarea copiilor de proprii părinți și încercarea de reeducare a copiilor într-un spirit străin de valorile familiei naturale, tradiţionale.

Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte din România, promovează și apără familia formată din bărbat și femeie, deoarece aceasta este izvor de viaţă al societății umane. Familia naturală şi tradiţională are vocaţia sfântă de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu-Creatorul, pentru a dărui viaţă în timpul existenţei pământeşti şi a dobândi viaţa veșnică.

La nivelul Patriarhiei Române se acordă o atenție deosebită ocrotirii familiei creștine, prin: înființarea de centre de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate; derularea de campanii umanitare în medii defavorizate; desfășurarea de proiecte educaționale de prevenire a abandonului școlar; organizarea de tabere pentru tineret, pelerinaje pe urmele sfinţilor, programe de voluntariat cu scop umanitar, precum şi alte activităţi sociale. Amintim că, în luna mai a acestui an (2017), declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, au fost premiați copii și tineri din toată țara, câștigători ai Concursului Național de Creație Icoana și Școala mărturisirii. De asemenea, în luna septembrie a acestui an (2017), tineri creştini ortodocși din toată lumea se vor reuni la Iași, în continuarea întâlnirilor din anii precedenți, de la Baia Mare, Cluj-Napoca şi Bucureşti, în cadrul cărora și-au manifestat dorința de a fi înțeleși în aspirațiile lor și de a participa activ la proiectele și activitățile Bisericii. Astfel, copiii și tinerii participanți la aceste evenimente dau o mărturie publică a credinței lor în iubirea lui Hristos pentru toţi oamenii, cultivată în Familie, Biserică și Școală.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a Duminicii Părinților și a Copiilor, adresăm felicitări și îndemnuri de încurajare și de susținere pentru toate familiile creștine, dar mai ales pentru familiile care au mulţi copii. Totodată ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi părinţii şi pe toţi copiii, să le dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi fericiţi ani!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române