Preasfințitul Sofian a sfințit clopotul bisericii românești din Salzgitter

O nouă etapă din viața Parohiei românești „Învierea Domnului” din Salzgitter a fost marcată duminică, 2 iulie, odată cu sfințirea clopotului care îi va chema de acum pe credincioși la rugăciune. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Ierarhul a oficiat și Sfânta Liturghie. Alături de credincioșii ortodocși români s-a aflat și dl. Stefan Klein, primarul orașului Salzgitter, care a transmis un cuvânt de salut comunității românești din această parte a Germaniei.

Parohia Ortodoxa Română „Învierea Domnului“  din Salzgitter a fost înființată în anul 1976, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian și prin râvna părintelui Vasile Florea. – Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în  noiembrie 1979, iar la 4 mai 1981 biserica a fost sfințită de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, înmulțindu-se numărul credincioșilor din parohie, începând cu anul 2008 au început lucrările extindere a bisericii și construcția a unui turn-clopotniță. În anul 2015 biserica a fost pictată, iar în august 2016 pictura a fost sfințită de Mitropolitul Serafim împreună cu Episcopul-vicar Sofian Brașoveanul.

Mulțumim bunului Dumnezeu, pentru toate darurile revărsate, si că ne-a învrednicit de această sfânta și dumnezeiască zi. Momentele de rugăciune vor fi de azi înainte vestite prin sunetul clopotului cu care a fost înzestrată parohia noastră.

Pr. Alin – Iustinian Florea