Premierea copiilor de la Școala Parohială din Bischofshofen

Duminică, 28 iunie 2026, după Sfânta Liturghie, copiii Școlii Parohiale „Sfântul Cuvios Stelian” de la Parohia „Maica Domnului Prodromița” din Bischofshofen (Austria) au fost premiați cu prilejul încheierii celui de-al patrulea an de activitate.
Evenimentul a constituit un moment de bucurie și recunoștință, fiind aduse mulțumiri lui Dumnezeu pentru implicarea copiilor, pentru dragostea lor față de Biserică și pentru dorința de a învăța și de a păstra credința ortodoxă și tradițiile românești.
Un aspect evidențiat de părintele paroh Liviu-Paul Ghioc, în cuvântul său, a fost participarea copiilor din parohie la Concursul Național Catehetic organizat de Patriarhia Română, unde aceștia au demonstrat seriozitate, implicare seriozitate și multă dăruire în activitățile desfășurate.
De asemenea, preotul paroh a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim și Preasfințitului Sofian, ierarhii Mitropoliei, pentru binecuvântarea acordată participării la concurs și pentru sprijinul financiar oferit, precum și părinților copiilor implicați în proiect, aceștia asigurând o constantă susținere și implicându-se în formarea spirituală a copiilor, dar și celorlalți credincioși ai parohiei, care contribuie la viața și activitățile comunității.
La rândul lor, credincioșii au oferit o surpriză emoționantă părintelui paroh Liviu, cu ocazia zilei sale de naștere, acesta mulțum indu-se pentru frumosul cadou, expresie a gândului frumos, a unității și a legăturii duhovnicești dintre preot și comunitate.
În mesajul transmis pe pagina Facebook a parohiei, părintele Ghioc a subliniat importanța relației dintre slujitor și credincioși, văzută ca o adevărată familie duhovnicească, exprimând totodată dorința ca Dumnezeu să răsplătească dragostea, osteneala și jertfa tuturor.